NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

Februarie 27, 2008

Adrian Botez: „Mărturisirea mea de credinţă literară“

Filed under: program — by ARP @ 3:31 pm

Consider, ca orice scriitor normal, că, orice aş scrie, se transformă, automat, în Ţara Mea. De fapt – în Patria Mea. Probabil că şi România, ca şi celelalte ţări – este/există în forma şi în măsura scrisului scriitorilor săi. Dar, evident, „Patria mea este numai a mea!”… – zic des… – însă, uneori, trebuie să recunosc, spăşit: „Patria mea este a tuturor celor cu care sunt frate întru Spirit!” Şi Primul meu Frate întru Spirit – Fratele meu cel Mare! – este, firesc, Eminescu.
Nu-mi pot imagina, şi nu vreau asta! – ca Patria Mea să fie pângărită de cei ce nu vor să afle şi nu ştiu ce înseamnă Spiritul – deci, nu vor să afle şi nu ştiu ce înseamnă Frăţia întru Spirit!

Mai cred că Poeţii au format, deja, pe planeta Pământ, O NOUĂ RASĂ. Ei, Poeţii, nu se aseamănă cu niciuna dintre rasele pe care le ştim, din tratate – ori vestite prin Sfânta Scriptură: cred că mai sunt, ascunse, Sfinte Scripturi – pe care evanghelişti de taină ai lui Hristos au hotărât să nu le ivească decât atunci când lumea va fi ajuns la amiaza Epocii Mihaelice-Epoca Victoriei Spiritului pe Terra. Va fi ajuns la stadiul creştin autentic – adică, la Abecedarul Învierii…
>>>>>>>>>>

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.