NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

Iulie 24, 2008

Cezarina Adamescu : CEEA CE NE RĂMÂNE: POEZIA – ACEASTĂ REGINĂ ÎN ZDRENŢE

Filed under: 1 — by ARP @ 10:58 am

CUVÂNT DE BUNĂVOIRE PENTRU ANTOLOGIA DE POEZIE CONTEMPORANĂ NOUL ORFEU

În tezaurul de spiritualitate al omenirii, destule sunt dovezile rămase nemuritoare ale creaţiei unor artişti de geniu, care, prin puterea harului lor, au rămas în conştiinţa generaţiilor următoare. Aceşti artişti, într-un titlu generic, îşi temeinicesc trecerea cu propriile lor creaţii, înveşnicindu-se într-un dialog neîntrerupt cu Conştiinţa Unică. O comunicare privilegiată, fără doar şi poate, care, prin subtilitatea trăirii, poate divulga o sensibilitate specială, un spirit de observaţie viu, un profesionalism ridicat la cotele cele mai înalte.

Ceea ce propune, de această dată, Asociaţia Română pentru Patrimoniu prin Antologia de poezie contemporană Noul Orfeu, reprezintă rodul unei întinse perioade de exerciţii de virtuozitate, străluminată de graţie care pot sta numai sub auspicii divine.

Deşi nu s-a intenţionat o ordonare tematică strictă a acestor producţii, ci s-a urmat traseul capricios al inspiraţiei, ele surprind prin caracterul spontan al iluminării, într-un moment dăruit de mare tensiune a simţirii lirice şi reprodus în forma cea mai desăvârşită ca nişte fulgerări şi descărcări de emoţii.

Simbolistica creaţiilor lirice prezente în această antologie, se raportează la însuşi misterul Creaţiei şi al Măreţiei Divine. Căci, orice creator, indiferent de domeniul artei care-l tutelează, este un modelor de suflete, un zămislitor de frumos sub toate aspectele sale. El are privilegiul unic de a comunica în linie directă cu Supremul Creator, de a fi co-participant la imensa operă a alcătuirii lumii, din mii şi mii de bucăţi şi tot atâtea ipostaze, surprinse instantaneu, sau studiat, cu minuţie, dar toate făcând parte din acelaşi Unic Tablou al Universului în veşnică mişcare, mereu schimbător şi cu atât mai diversificat, mai nuanţat, mai colorat, îndeobşte.

Poemele antologate sunt un suprem omagiu adus iubirii de oameni, de natură, de frumos, o iubire tămăduitoare şi stenică, revărsându-se către noi, privitorii, în tandreţe mătăsoasă, esenţializată în gesturi simple dar care capătă consistenţă deplină prin culoare şi ideatică.

Acest sentiment imanent al iubirii este o continuă aspiraţie către Înalt, către sublim, către frumosul prin excelenţă.

Venind din universul de sacralitate al omenescului, poemele antologate par nişte decupaje ale clipei eterne incendiară şi exultantă, dar care uneori se temperează, căpătând expresia de mir a echilibrului şi grandorii, născute din uimirea de sine, din bucurie şi revelaţie harică.

Parcurgându-le, simţi aromele suave ale Înaltului, transpus în semne comunicabile, adevărate destăinuiri convertite în ceremonii diurne. Un fior profund metafizic este prezent peste tot, ieşind la iveală discret, ca un gând picurat. Ceea ce uimeşte într-adevăr, este partea de nepătruns şi insidios din existenţa cotidiană, ceea ce numai ochiul poetului vede şi urechea muzicianului aude. O simfonie de sunete şi culoare, cu pulberi ale unei reflectivităţi de vitraliu sfărâmat. Aceste efluvii imateriale de poezie, curgând din toate direcţiile, ne copleşesc ca o hăituire de ceţuri mişcătoare, alungate de razele soarelui. Meditaţii nuanţate liric induc un sentiment de irealitate cu substrat metafizic.

Adunate-ntr-un punct vibrator, precum tablourile, aceste reflecţii artistice, ca nişte confesiuni necesare, transpuse în chip admirabil pe un suport virtual, au extraordinara forţă de a extrage din banal, din întâmplător, valori de semnificaţie care conferă farmecul ascuns şi misterios al inefabilului.

Puse cap la cap, cu minuţie de trezorier, în remarcabila ANTOLOGIE, ele ne eliberează de vulg şi de starea de angoasă provocată de imaginile despuiate, cu parfum neîndoios de kitsch, care fac deliciul amatorilor de senzaţii ieftine.

Faptele mâinilor, faptele ochilor, faptele minţii acestor poeţi contemporani, vor rămâne, credem, desenate în chip tainic, în filigran, pentru clipa când fiecare se va simţi singur şi vulnerabil, orbecăind în tumultul acestei trăiri după steaua de sprijin.

Un singur lucru e clar: oricât ar fi vremurile de potrivnice, poetul nu are voie să risipească crâmpeiul de substanţă divină din sine însuşi, ci, cu forţa interioară caracteristică unui titan, să răzbată în plină lumină, împrăştiind astfel în jur monadele sufleteşti cu care l-a binecuvântat Providenţa.

Cu alte cuvinte, orice talant îngropat în pământ rugineşte şi nu mai poate oferi bucurie lăuntrică nici unui ochi muritor, oricât ar încerca cineva, mai târziu, să-l şlefuiască.

Nu simţi poezia în lipsa culorii. Nu-ţi poţi imagina culoarea în absenţa sunetului. Nu poţi asculta liniştea decât adulmecând miresmele de mirt ale Cuvântului. Ceremonii de sunet şi culoare, transpuse în vers, eufonii fără cusur. Nu-ţi trebuie ureche specială să percepi sunetul neauzit al acestor poeme tandre, tăcute, fluente şi sugestive, intens evocatoare, ca o nespus de blândă Lumină.

Binecuvântate fie aceste tainice clipe în care sudoarea iubirii – Duh Sfânt – ne adună între coperte de carte – virtuală sau nu – ca într-o imensă confrerie spirituală ce ne îndumnezeieşte. Pe când, în noi urcă presimţirea unei gingaşe mâini, mângâindu-ne pe dinăuntru fiinţa!

Este ştiut că Poezia – atunci când se înalţă pe culmi – ca şi muzica, şi arta imaginii pure – constituie acte de credinţă. Ele întind punţi freatice între suflete, înălţându-le pe culmile inefabile ale credinţei. Ea uneşte, înlănţuie, contopeşte şi sprijină, tâmplă de tâmplă şi inimă de inimă.

Aceste poezii au nevoie unindu-se în chip fericit, pot deveni act de credinţă, act de dăruire jertfelnică!

Este ştiut, orice creator, orice ziditor, orice, orice meşter, dincolo de iscusinţa minţii şi măiestria mâinilor care tinde spre desăvârşire, îşi lasă o amprentă, o fărâmă din sufletul său în lucrare. Această fărâmă de suflet palpită apoi ca o inimă, făcând din lucrarea sa o operă vie, însufleţită.

Aşadar, dacă vrei să cunoşti un creator în intimitatea sa, în profunzimea sa, trebuie să ştii să-l citeşti cu „dioptriile inimii”.

Eu însămi, mă recunosc în toate scrierile de până acum, în care am lăsat câte o monadă din sufletul meu, din personalitatea mea, chiar dacă uneori mi s-a părut că mă dezgolesc în faţa mulţimii. Păstrând pudoarea cuvenită – fără de care nu concep o scriere – am încercat o radiografiere a sinelui în fiecare carte.

Pot spune cu mâna pe inimă că, scrierile spirituale, scrierile de introspecţie acută în sine îmi sunt cele mai proprii pentru că presupun o sinceritate absolută. Dincolo de măiestria ori stângăcia lor, sinceritatea care răzbate din ele, rămâne mărgăritarul de preţ, ROTUNDUL de care trebuie ţinut seama.

Ca să mă exprim în spirit de smerenie, spun că aceste scrieri, indiferent dacă era vorba de proză, vers, publicistică, teatru, eseistică, mi-au fost dăruite în urma unor rugăciuni şi am considerat o datorie jertfelnică să le aştern pe hârtie, apoi să le susţin din toate punctele de vedere.

Astfel, am făcut din fiecare zi un prilej ca să împart bucuriile în dumicaţi, ca pe fărâmele de cuminecătură şi le dărui semenilor. În templul curat al lăuntrului am vrut să depun un bucheţel de flori suave. În aceste timpuri NEVOIA DE ROTUND ne adună şi ne leagă cu fire freatice. Să intrăm cu sufletul alb în acest punct cardinal sub mănăstirea cerului veşnic, aşa cum am intra într-o legendă. O legendă adevărată. Poate că, o dată cu vestigiile prezentului, vom tezauriza şi stările noastre de spirit, aflate într-o perfectă vibraţie.

Doar împreună mâinile noastre rodesc. Paşii noştri ating locuri pline ochi de istorie. Din inimi simţim crescându-ne aripi nevăzute. Ne-am putea chiar înălţa, deopotrivă cu îngerii într-o continuă renaştere-biruinţă. Dumnezeu se coboară lin printre noi, ne aprinde candela inimii. E atât de aproape încât am putea chiar să-l atingem. Se face senin. Se face lumină afară şi înăuntrul nostru.

În faţa frumuseţilor prezente, să rămânem drepţi ca în faţa unui altar de lumină, cu o floare dalbă care să ne înflorească subit în căuşul de inimă.

Să pătrundem, aşadar, în acest imperiu enigmatic, al Poeziei, imperiu cu veşmânt floral, prin care se strecoară blând, aerul dintre miresme, unde echitaţia sacadată a tăcerii ne ispiteşte dimineţilor hărăzite nesomnului.

Haideţi să ne risipim împreună în tumultul cuvintelor, ca în matricea unei blânde lumini în care se întrezăresc cozi de comete.

În acest univers fermecat şi atât de divers, prin stil, prin parfum, prin culoare, ai senzaţia că nimic rău nu ţi se mai poate întâmpla, aţipesc toate spaimele, îţi tragi peste pleoape jerseul filigranat al Poesiei, realizând că precauţiile devin inutile de vreme ce mâinile miros a merişor, a salcâm înflorit, a tuberoze… Şi, fiecare celulă onirică, se desface la infinit, devenind ninsoare poetică.

Acest volum antologic este ca un rotund ideatic iscat din geana întredeschisă, un rotund populat cu fleacuri cuminţi, cu dumicaţi de-amintiri din seri de vecernii.

În rotundul acesta cu aripi, Poemul îşi află izvor, la îndemâna oricui, merinde pentru duminici, sfioasă ofrandă la-nceput de-nceput, cuibarul râvnit pentru naşteri definitive. Imagini ale reveriei ori simple transcripţii nude ale unor stări, adevărate ceremonii de sunet – ODĂ A BUCURIEI – cerându-şi audienţă la viaţă!

Se ştie, naşterea unui prunc este un eveniment benefic care răstoarnă în chip fericit destinul celor care-l aşteaptă.

Atunci când aştepţi un oaspete deosebit nu ştii ce să faci ca să te pregăteşti mai bine. Deretici prin casă, găteşti bucate alese, ştergi praful, aeriseşti, cumperi un buchet proaspăt de flori şi-l aşezi într-o glastră să-ţi bucure sufletul. Şi când, în sfârşit, oaspetele soseşte, bucuria nu cunoaşte margini. Îl aştepţi în prag, îi faci semne binevoitoare cu mâna. Faci orice demers ca să poftească în casa ta, să rămână cât mai mult la tine, cu tine.

Nu degeaba s-a spus deseori că actul creaţiei seamănă cu o naştere. O naştere în duh, spirituală, o sfântă plămadă de inefabil.

Ce putere, ce forţă, cât curaj îi trebuie mamei pentru a zămisli crâmpeiul de viaţă!

A naşte înseamnă, în fond, a fi părtaş la lucrarea Creatorului, a coparticipa la minunea cutremurătoare a vieţii. Umanitatea – cea care a conferit, la rândul ei, părinţilor, forţa lăuntrică de a lupta şi de a nu se lăsa copleşiţi de valul atât de înalt al nepăsării, în acest timp incert în care aproape nimeni nu se mai gândeşte la suflet, în care artistul, poetul, pictorul, actorul sunt priviţi de cele mai multe ori cu suspiciune.

Când Poezia a devenit o REGINĂ ÎN ZDRENŢE, cerşind pe la uşi un coltuc de încredere pentru a-şi îndeplini rostul. Poezia care, înainte de a fi artă, este o STARE. Stare de graţie. Stare de înger. Stare de naştere.

Poezia – aşa cum spunea Platon – „Acel ceva plăpând, înaripat şi sacru – turnând torentul bunătăţii divine în noi, ne înveşmântează într-o pace înaltă, în care adâncul de sus se oglindeşte în adâncul nostru, ne deschide ochiul inimii şi ne întemeiază sufletul pe iubire.

În mod ciudat, când scriu aceste rânduri, îmi aduc aminte de o distinsă doamnă, concitadină, care scria şi ea versuri pentru copii şi care mi s-a adresat într-o zi: „Aşa faci tu, întotdeauna, te îmbraci în zdrenţe şi scrii poezie”, neştiind, că, de fapt mi-a făcut un compliment grozav, din care, mai târziu, după ce mi-a trecut mirarea, perplexitatea şi supărarea, s-a născut un catren pe care-l păstrez intact în căuşul inimii: „Mă-nchin Domniţei Sărăcia/ Neprihănitei Inocenţe/ Visând să apăr Poezia,/ Regină îmbrăcată-n zdrenţe.”

Să nu ne pierdem cumpătul. Câtă vreme mai avem generozitatea de a ne aduna sub auspiciile acestei REGINE ÎN ZDRENŢE, acestei stări de inefabil, de a citi şi scrie poezie, încă nu e totul pierdut. Mântuirea e posibilă, fiindcă se cunoaşte efectul tămăduitor al Poeziei.

Cuvine-se, aşadar, până la o aplecare, cu mai multă atenţie şi consideraţie asupra Antologiei de poezie contemporană NOUL ORFEU, – să-i redăm acestei Suverane în zdrenţe – Poezia – demnitatea şi locul binemeritat de-a dreapta Literaturii Române!

Galaţi, 20 iulie 2008

Sfântul Mare Proroc Ilie

Tesviteanul

Cezarina ADAMESCU


Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.