NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

▼ DESPRE „NOUL ORFEU”

  • CE ESTE „NOUL ORFEU“?

    ” Noul Orfeu ” este o antologie de poezie romaneasca de azi care isi propuna sa cuprinda toate vocile ; dar ,de buna seama ,nu toti autorii . Prin ” voci”inteleg deopotriva timbrul si tonul ca si felul cum ” se intoneaza ” si , in ce le din urma , „ecourile” lasate ce se aud mai slab ori mai puternic peste timpul neiertator care vine peste noi .Acesta va fi un document de epoca literara dar , poate , si un inventar de valori daca nu ” realizate ” macar posibile : o ipoteza si o epura de creatie determinata de timp ,un extract si o recapitulare de materie concentrata . _______________________
  • PROPUNERI ŞI PRINCIPII

    Ca orice alta antologie , ” NOUL ORFEU ” ar trebui sa contina creatia ne-caduca , efectul „clipei faste ” , lamura unei creatii . Aceasta va fi si nazuinta sau , mai bine spus , obiectivul de capatai oricat de greu ar fi sa se gaseasca zacamantul aurifer din straturile adanci si extinse unde se cauta metalul pretios .Si, de fapt,oricat de putin probabil va fi ca ,parand a se afla, acesta este chiar ceea ce da impresia ca este.Fiindca , in fond, cata valoare insemneaza o creatie , aceasta numai Dumnezeu o stie .
Anunțuri

2 comentarii »

  1. SUNT POETUL…

    Sunt poetul
    câmpiei dunărene,
    greierii şi ciocârlia
    cântă în mine;
    port în inimă,
    frumuseţi vlăşcene
    şi pe buze
    aromele din pâine.

    Sunt poetul
    câmpiei dunărene.
    holdele
    îmi strâng fericirea;
    port galbenul lor
    în gene
    şi în suflet
    îmi păstrez iubirea.

    Sunt poetul
    câmpiei dunărene,
    rodul acestor lanuri
    de aur;
    în inimă
    port frumuseţi vlăscene
    şi în suflet
    un imens tezaur.

    George PENA

    Comentariu de George PENA — Aprilie 1, 2009 @ 10:16 pm |Răspunde

  2. ŞI-OR VENI DIN URMĂ…

    Bătrâneţea
    niciodată nu-i binevenită!
    O blasfemiază lumea,
    tot mereu;
    ştiu că haina ei,
    am s-o port şi eu,
    învechită şi purtată,
    dar neterfelită.

    Entuziasmul şi tristeţea-
    toate-s trecătoare,
    timpul nu-şi opreşte
    mersul înainte;
    atâtea păsări
    între pământ şi soare,
    aceeaşi Lună
    ne priveşte cuminte.

    Şi-or veni din urmă
    ploi şi geruri grele,
    în ograda
    ce-am îngrijit-o eu,
    şi totuşi, de-or sosi
    chiar clipe rele;
    regretul,
    n-o să râdă-n sufletul meu.

    .

    9 sept. 2008

    POEM ELEGIAC

    Întâi şi mai întâi s-a prăpădit bunicul,
    Nici nu ştiu cum arăta, şi el, ca om;
    Eu am rămas să mă mângâie vântul
    Să-mi crească rădăcinile, ca la un pom.

    Apoi s-a dus şi bunica, o fărâmă de om,
    Bab Maria, îi spuneau vecinii, deseori;
    Moartă în casă au găsit-o! rece şi singurică,
    Iar noi nepoţii, o plângem şi azi, uneori.

    Tata a murit şi el, în război…la ruşi,
    N-a avut noroc de sicriu, o groapă comună;
    Era la prima tinereţe, cu anii jucăuşi
    Şi l-au ucis noaptea, când pe cer era lună!

    A mai rămas mama, lacrima mea din durere,
    Are doar două mâini, picioare nu mai are,
    Boleşte la pat, ochii sunt unica avere,
    Şi se mândreşte cu mine, băiatul cel mare.

    Noi am rămas trei fraţi,hăituiţi de timp, de viaţă,
    Ne ducem crucea, cum putem azi, fiecare;
    Soarele ne surâde, ăncă, în fiecare dimineaţă
    Când o sărutăm pe mama, cu aceeaşi ardoare,

    CÂND ERAM COPILANDRU…
    Copilandru fiind, plecam cu tata la vânat,
    nu ştiam multe, dar mă fermeca câmpia;
    pe Bob câinele nostrum, îl luam cu noi
    şi cutreieram, în lung şi lat, toată glia.

    Vânam mulţi iepuri, raţe şi turturele,
    Prepeliţe multe şi grele împuşcam,
    Eu încărcam tolba şi chiar ciorchinarii
    Şi cu ele, toată ziua, mă tot luptam.

    Odată mi-au pus o vulpe pe spinare
    Şi îi simţeam căldura prin rucsac,
    După un ceas m-a cuprins o scărpinare
    De nu ştiam încotro să fug şi ce să fac.

    Pe glie, prin trifoaie şi mirişti,
    Întotdeauna găseam un vânat bogat,
    Bogată a fost şi copilăria mea –
    De vânat, eu nici azi nu m-am lăsat.

    Acum plec singur, pe glie, la vânat
    Iar Bob şi tata ţărână s-au făcut;
    Ştiu, desigur, prea multe despre viaţă
    Şi viaţa o strâng în braţe şi o sărut.

    NEUITAREA UNUI BĂRBAT
    În mamoria lui George Pruteanu

    A mai murit un Domn,
    A mai pierit un Patriot;
    Cine a inventat acest Somn?!
    Vom mai găsi un poliglot?!

    A fost profesor în toate…
    Fugeau din calea sa dulăii;
    Omule?! Înţelege bine şi socoate-
    Ne-or troieni sfidări şi chiar lingăii.

    e vrednic şi tăios la minte,
    Lovea în răutatea de pe pământ;
    Şi azi, rămas-am fără cuvinte-
    Şi plâng şi sânger iar pe vânt.

    Lăcrimez în rime, viersul să m-alinte.

    TOATĂ LUMEA…

    Toată lumea scrie poezie
    Ca să intre-n nemurire,
    Doar gloria ca o trăire
    Ne-a cucerit, fără simbrie.

    Îţi trebuie o etrnă iubire
    Ca să fii duioasa ciocîrlie;
    Toată lumea scrie poezie
    Ca să intre-n nemurire.

    Rareori, versuri ce îmbie,
    Altul se preface că scrie,
    Şi de-atâta har şi fudulie
    Pâlpâim uşor, în comedie,

    Când lumea scrie poezie.

    28 oct.2008

    ELEGIE
    În memoria lui ARTUR SILVESTRI

    Sfârşit de toamnă tristă,
    Ceaţă peste zări cereşti;
    O dimineaţă sadic-egoistă
    Şi tu, Găbiţă, nu mai eşti.

    Ne-ai fugit pe-alei albastre,
    Te-ai grăbit s-ajungi în cer;
    Să te odihneşti prin astre
    Unde iubirilr nu pier.

    N-ai luat nimic cu tine,
    Nici cafea şi nici ţigări;
    Te-ai săturat de-atâta bine,
    Te-ai săturat de supărări.

    Idei şi gânduri neterminate,
    Plâng acum pe masa ta;
    Mâine fi-vor nestemate,
    În această lume rea.

    Şi de-atâta înstrăinare,
    Ochii mă cam dor de plâns;
    Timpu-şi pierde din splendoare,
    Lacrimile m-au cuprins.

    VA VENI PRIMĂVARA

    Uite, mamă, iar va veni primăvara,
    Şi colţul ierbii va răsări pe glie;
    Tu ai îmbătrânit şi-ntotdeauna seara
    Îl mai plângi pe tata, mort de-o veşnicie.

    Căldura va ţâşni şi ea cât de curând,
    Eu voi pleca, să mai tai,încă, la vie;
    Vântul mă va batjocori sfidând,
    Berze, în cercuri, se vor aduna pe glie.

    Câinele nostru mă va petrece în zori,
    Oprindu-se mereu pe lângă garduri;
    Am să strâng din lizieră,iarăşi, viorele
    Aşa cum o făceam de-atâtea rânduri.

    Eu trebuie să merg din nou sub zare,
    Unde mor ciocârliile, duios cântând;
    Cu faţa arsă şi năucit uşor de soare
    Şi cu toate zările pe umeri, fluierând.

    MUGUR

    Mic, plăpând, primăvăratic,
    ţipă sus spre soare;
    vezi?! Si mărul meu carpatic
    tot va da în floare.

    L-a gândit în timp chemarea,
    sau ecoul primăverii;
    ceaţa neiubindu-şi zarea-
    a mâncat-o mitul serii.

    S-a dus frigul şi zăpada,
    s-a dus iarna nevorbită;
    ploaia mi-a trăit livada
    seva învinge liniştită.

    Norii fug, vrăjiţi de vânt,
    ceru-i clar de rouă;
    ciocârlia moare-n cânt-
    zarea-i taină nouă.

    EROTICĂ

    Trupul tău e fin şi delicat,
    Trupul tău e agoră;
    În iubiri m-a tot fascinat,
    Trupul tău, pur şi delicat.

    În fiecare clipă m-a incendiat,
    Trupul tău mă adoră;
    Trupul tău e surâs minunat,
    Toropit de vară, sfârtecat.

    Trupul tău e mireasmă şi mir,
    E imaculat, de mătasă;
    Flacără de cireş şi trandafir,
    Trupul tău e mireasmă, e safir.

    Trupul tău străluceşte-n delir,
    În fiecare zi mă-nduioşează;
    Trupul tău e mireasmă ce-o admir,
    E albul-alb de mătasă.

    Ca o splendoare mă-nvăpăiază,
    Trupul tău, înalt şi ciudat;
    Şi ieri şi azi, încă te păstrează,
    Ca jarul scânteiază.

    ÎMI TOT VINE…

    Îmi tot vine să cânt şi să ţip,
    Să ţip de bucurie că exişti;
    Eşti feerie pe-acest pământ
    Cu ochii tăi calzi, optimişti.

    Pomii în livezi au ajuns flaute,
    Pădurile s-au schimbat în viori;
    Grânele s-au trezit să se clatine,
    Iar câmpia e linşată de cicori.

    Mai ieri, tu alergai sub soare,
    În rochia ce-o fluturai în vânt;
    Cu mâinile vroiam să te prind,
    Să te strâng în braţe, să te-alint.

    Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,
    Pădurile s-au schimbat în viori;
    Cândva alergai, chiuind sub soare,
    Azi, îmi strângi în suflet fiori.

    DE DRAGUL TĂU

    De dragul tău,
    eu şi mâine m-aş vinde,
    de dorul tău
    m-aş aşeza pe rug;
    ca pe Bruno,
    flăcări m-ar cuprinde
    şi până la stele
    s-ar tot întinde.

    De aceea
    recunosc trăirilr suferinde
    şi nici nu ştiu,
    la tine cum s-ajung;
    de dragul tău,
    eu şi mâine m-aş vinde,
    de dorul tău
    m-aş aşeza pe rug.

    14 noiembrie 2008

    EU RĂMÂN…

    Eu rămân, de azi,
    aşa cum sunt:
    simplu
    precum bradul din grădină,
    mă tot zbat
    între cer şi pământ;
    eu rămân, de azi,
    aşa cum sunt.

    Înălţimile
    bătute de soare şi vânt,
    mă copleşesc
    c-o tulburare lină;
    eu rămân, de azi,
    aşa cum sunt,
    înalt ca bradul
    ce nu se înclină.

    TU EŞTI IUBIREA MEA…

    Tu eşti iubirea mea,
    şi-s veşnic fericit,
    suflet-sărbătoare,
    foşnet de mătase;

    târziu, când secera lunii
    s-a ivit,
    tu eşti iubirea mea,
    şi-s veşnic fericit.

    Frumuseţea ta
    e bucuria visului împlinit,
    dorinţa ce m-a pătruns
    cu linişti virtuoase;

    tu eşti iubirea mea,
    şi-s veşnic copleşit,
    suflet-candoare,
    şi chiot dobândit.

    CÂND A VENIT…

    Când a venit bătrâneţea,
    nu mi-am dat seama,
    a venit obosită
    şi puţin supărată;
    viaţa
    nu mi-a răsfăţat Doamna,
    ce nu-şi cheltuise
    la tinereţe drama.

    Şi de veni,
    nu m-apucă, totuşi, teama,
    că vremea
    va fi mai agitată;
    când a venit bătrâneţea,
    şi-a uitat reclama,
    a sosit pe furiş,
    şi nu mi-am dat seama,

    ÎI SIMŢI PRIVIREA

    Frumuseţea-vis
    a unei femei
    nu-i doar forma
    satuară,
    ci-i căldura
    din privirea ei
    ce în suflet
    dă scântei.

    Îi simţi privirea
    ca la zei,
    focul inimii
    cete doboară;
    pedanteria
    unei femei
    este graţia,
    ce-i o comoară.

    DORINŢĂ

    Dă-mi ochii obosiţi

    să-i sărut,

    să-ţi sărut şi buzele

    fierbinţi,

    surâsul tău

    ce m-a crezut-

    dă-mi sânii tăi

    pe un sărut.

    Iubirea noastră

    ce ne-a crescut,

    ne îmbie

    cu noi rugăminţi;

    dă-mi obrajii

    ce m-au cunoscut,

    dă-mi gura şi ochii

    ce m-au plăcut.

    VEŢI FI ŞI VOI…

    Viaţa mea nu s-a dus, este cu mine,

    Dăinuirea ei, o păstrez cum pot;

    Cât timp soarele ne luminează bine,

    Viaţa mea nu s-a scurs, mă susţine.

    Prin ce furtuni, viaţa, mă tot ţine,

    Abia reuşesc la liman să mă scot;

    Viaţa mea nu s-a dus, mă susţine,

    Vârsta mi-o păstrez ca antidot.

    Veţi fi şi voi, la fel ca şi mine,

    Voi, ce bună ziua nu prea daţi;

    Veţi alerga gâfâind spre mai bine,

    Spre raiul celor tari, îmbuibaţi.

    LÂNGĂ VOI…

    Am fost

    şi tot am să mai fiu,

    caii nu mor

    când vor câinii;

    sunt poetul

    acestui târziu,

    lângă voi,

    mereu, am să fiu.

    Tinereţe,

    ciocârlie pe cer albăstrui,

    ce poartă în cântec

    facerea pâinii;

    am fost

    şi tot am să mai fiu,

    caii nu mor

    când vor câinii.

    ÎMI TOT VINE…

    Îmi tot vine să cânt şi să ţip,
    Să ţip de bucurie că exişti;
    Eşti feerie pe-acest pământ
    Cu ochii tăi calzi, optimişti.

    Pomii în livezi au ajuns flaute,
    Pădurile s-au schimbat în viori;
    Grânele s-au trezit să se clatine,
    Iar câmpia e linşată de cicori.

    Mai ieri, tu alergai sub soare,
    În rochia ce-o fluturai în vânt;
    Cu mâinile vroiam să te prind,
    Să te strâng în braţe, să te-alint.

    Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,
    Pădurile s-au schimbat în viori;
    Cândva alergai, chiuind sub soare,
    Azi, îmi strângi în suflet fiori.

    PĂŞESC ÎNAINTE

    De obicei am încredere-n oameni,
    în prieteni, şi-n destinul meu;
    culegem, desigur, ceea ce semeni,
    eu îi respect, de obicei, pe oameni.

    Uneori se trişează, devin obsceni,
    şi uită chiar de bunul Dumnezeu;
    eu nu vreau să mai aud de vicleni,
    iubesc sărăcia, bunii mei săteni.

    Întotdeauna, eu îmi iubesc oamenii,
    şi domniţele albastre mă iubesc;
    mă îndrăgesc, de multe ori, ţiganii,
    îmi iubesc, întotdeauna, oamenii.

    Şi păşesc înainte, inima cântă,
    iubirea mea se uită la mine;
    anii mei se iau între ei la trântă,
    păşesc înainte, inima mea cântă.

    CÂNTEC DE NOAPTE

    Trupul tău
    este strâns lângă trupul meu,
    mâna mea,
    pe inima, ta adormită;
    îţi adulmec buzele,
    suflarea cu tupeu,
    trupul tău,
    mă duce-n ispite mereu.

    Şi ochii, şi ochii,
    au ajuns la apogeu,
    mândră cu ei,
    mă priveşti mulţumită;
    trupul tău,
    învelit cu trupul meu,
    mâna mea,
    pe sânii tăi, adormită.

    TE AŞTEPT…

    Te aştept, alunecând pe spaima îndoielii,
    gândurile-s prăbuşite-n sufletul meu;
    doar inima, în ritmul manelii
    îşi măreşte frecvenţa în adâncul greu.

    Cu speranţe strânse şi mâhnirea hăituielii,
    decimat te-aştept şi suferind mereu;
    te aştept, alunecând pe spaima îndoielii,
    când totul se prăbuşeşte-n sufletul meu.

    Şi peste toate aceste îngrozite frământări,
    nu-mi va rămâne decât surâsul tău;
    surâsul tău, doi ochi, şi aceste senine zări,
    şi, peste toate acestea, doar tu şi eu.

    TE CHEM LÂNGĂ MINE

    Te strig, mamă,
    te chem lângă mine,
    îţi strig numele
    şi la bătrâneţe;
    mă simt pustiu,
    cu bucurii puţine,
    te strig, mamă,
    vino lângă mine!

    Mângâie-mi părul obosit,
    şi azi, şi mâine,
    când stelele în zori
    îmi dau bineţe;
    te strig, mamă,
    adu-mi visele senine,
    timpul alunecă,
    şi-i greu fără tine.

    SĂ TRĂIŢI BINE

    Sănătoşi să fiţi

    şi fericirea să v-aline,

    vă urez azi

    de la această tribună;

    am să îngheţ salarii

    şi pensiile mâine,

    sănătoşi să fiţi,

    şi să trăiţi ca mine!

    Sunt cu voi

    şi mie asta îmi convine,

    logica mea aleasă,

    n-o să indispună;

    sănătoşi să fiţi

    şi să trăiţi bine!

    Vă strâng la piept

    de la tribună.

    TABLOU DE IARNĂ

    E numai linişte pe glie,
    Pe glie, aici, în Vlaşca;
    Grâne încolţite,vântul adie,
    Un măgar îşi duce droaşca.

    E linişte şi doar un om
    Şi cocenii îngheţaţi,
    Zboară vrăbii dintr-un pom
    Şi om, şi măgar, degeraţi.

    Doi iepuri saltă pe drum,
    Şi-s prieteni, nevoie mare;
    Pe gârlă, trestia e scrum
    Un cârd de ciori pe zare!

    DE-ATÂTA LUMINĂ…

    Stau de multă vreme între ţărani
    Şi printre lanurile de pe glie,
    Parcă zboară ciocârliile în mine,
    Holdele de aur se coc în hărnicie.

    Ţăranii-au fost, de veacuri sărmani
    Şi le-au înflorit mâinile pe sapă;
    În silozuri strâns-au pâinea cea bună,
    Din cişmele au sorbit, zilnic, apă.

    Copiii şi i-au luat cu ei la câmp,
    I-au învăţat să bea apă din ulcior,
    Iar când vremea-i bună, s-au gândit
    Să asculte seara, graurii, cum cobor.

    Şi se-aprind pădurile toate în mine
    Ca nişte ruguri înalte în depărtări,
    De-atâta lumină, eu nu mai văd nimic,
    Secera lunii se ascute pe zări.

    AICI RODESC

    Aici rodesc,
    la margine de ţară,
    petrecându-mi anii mei
    pe glie;
    port în suflet
    mireasma ce-nfioară,
    aici muncesc
    în fiecare vară.

    Pe umeri port
    sudoarea milenară
    şi-un crez sublim
    mă tot îmbie;
    aici trudesc,
    în fiecare zi şi seară,
    şi port în suflet
    poezia ce-nfioară.

    MI-E DOR…

    Mi-e dor cumplit în astă seară,
    Astă seară am să vin la tine,
    Afară nu e iarnă şi nici vară,
    Mi-e dor de tine, în astă seară.

    Mi-e dor de-o seară cu cocori pe cer,
    Cu cocori şi tulburătoare zări;
    Mi-e dor de tine şi, încă, nu disper,
    Mi-e dor de-o seară cu cocori pe cer.

    Mi-e dor de tine-n astă seară,
    Mi-e dor cumplit, un dor sever,
    Mi-e dor de castanii de sub cer
    Mi-e dor de-o seară ce-nfioară!

    TREI FLORI

    Lui Mihai EMINESCU, la aniversarea
    zilei de naştere.

    Numai trei flori
    Ţi-am adus, Poete.
    Una pentru ieri
    Însângerată şi întristată.
    Alta pentru azi
    Înstrăinată şi controversată.
    Şi a treia
    Pentru mâine,
    Luminoasă ca Soarele.
    Cea de mâine
    Va creşte în inima mea
    Şi o voi stropi
    Cu bucurii şi doleanţe,
    Noaptea cu vise
    Şi speranţe.

    TU EŞTI IUBIREA MEA

    Tu eşti iubirea mea,
    şi-s veşnic fericit,
    suflet-sărbătoare,
    foşnet de mătase;

    târziu, când secera lunii
    s-a ivit,
    tu eşti iubirea mea,
    şi-s veşnic fericit.

    Frumuseţea ta
    e bucuria visului împlinit,
    dorinţa ce m-a pătruns
    cu linişti virtuoase;

    tu eşti iubirea mea,
    şi-s veşnic copleşit,
    suflet-candoare,
    şi chiot dobândit.

    CÂNTEC

    Bustul tău
    e mândru soare,
    şi tăceri
    şi chiar uimiri;
    e mireasmă
    ameţitoare,
    un oftat…
    nedumeriri.

    Ieşi în prag
    şi iscodeşte,
    lasă-mă
    să te sărut;
    toată lumea
    te doreşte
    eu rămân
    un surdo-mut.

    Bustul tău
    e mândru soare,
    toată lumea
    te doreşte;
    e mireasmă
    ameţitoare,
    e ceva
    ce nu sfârşeşte.

    LAUDĂ PĂRULUI TĂU

    Din părul tău
    o cămaşă să-mi ţeşi,
    uscând-o la soare
    să-mi fie suavă;
    cu rouă s-o speli,
    cu maci aleşi,
    cu petale de trandafir
    şi de cireşi.

    S-o îmbrac,
    când cu mine ieşi
    în bucuria înserării
    prin dumbravă;
    din părul tău,
    o cămaşă să-mi ţeşi,
    adeverind
    iubirea ta grozavă.

    DOR DE ZAHARIA STANCU

    Ce mult te iubesc,
    ce mult!
    În „poeme cu lună”
    tu m-ai fermecat;

    caii tăi negri
    aleargă demult,
    la Salcia, „desculţii”
    suspină tăcut.

    Şi Darie râde!
    Ce l-o fi apucat?
    Guguştucii au răguşit
    în cântat.

    Ce mult te iubesc,
    ce mult!
    Ce foame mi-e de tine,
    de tine, cel ignorat!

    BĂTRÂNUL MOROMETE

    Clasicul Marin Preda

    trăieşte,

    Bătrânul Moromete

    n-a murit;

    prin opera sa,

    El nemureşte,

    Marele Singuratic

    dăinueşte.

    Poiana lui Iocan,

    agoră, vieţuieşte

    Omul rămâne,

    glasul tăinuit;

    Clasicul Marin Preda

    vecueşte,

    Bătrânul Moromete

    n-a murit.

    SUFLET DE POET

    Privirile
    ascund avânturi,
    şi un suflet
    mare de tot;

    ferice de omul
    cu tâlcuri;
    privirile
    ascund avânturi.

    În haosul naturii
    te vânturi,
    obida trudirii
    pare antidot;

    privirile
    ascund avânturi,
    şi un suflet
    mare de tot.

    ANI MULŢI, BĂTRÂNEŢE!

    Nu mi-e teamă
    de tine, bătrâneţe!
    cu braţele întinse
    eu te primesc;
    vârsta mea de aur
    a ţâşnit din tinereţe,
    şi a strâns ănţelepciune
    şi nobleţe.

    Bătrâneţea!
    rodul izbânzilor semeţe,
    eşti norocul meu
    şi te iubesc;
    nu mi-e ruşine
    de tine, bătrâneţe!
    cu lacrimi în suflet,
    eu te primesc.

    Nicicând
    n-o să mai pleci,
    frumoasa mea bătrâneţe;
    te voi cânta, mereu,
    în versuri-
    pline de miresme
    şi acurateţe.

    23 noiembrie 2008

    Comentariu de George PENA — Aprilie 1, 2009 @ 10:21 pm |Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.