NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ IOANA STUPARU

Copil al nimănui

 

Copil al nimănui, ai inimă de piatră?

Cine sunt cei din care te-ai zămislit odată?

 

Copil al nimănui ce pribegeşti prin lume,

Mai ştii tu care-ţi este adevăratul nume?

 

Copil al nimănui, la piept cine te strânge?

Iar de păţeşti ceva, pe tine cin’ te plânge ?

 

Copil al nimănui, ce e-n sufletul tău ?

Durerea ta ţi-o ştie doar bunul Dumnezeu !

 

 

 

 

Tărâmul ireal

 

 

Am poposit pe ţărmul plin cu alge

Când soarele ieşea semeţ din mare

Călcam desculţ pe cioburi milenare

Pe valuri se vedeau dansând catarge

 

Mi-e gândul nestatornic ca un val

Ce te sărută-n grabă şi-apoi pleacă

Abia am poposit şi mă încearcă

Acelaşi dor “tărâmul ireal”

 

 

 

 

 

Ce datu-mi-ai, Doamne !

 

 

Viaţă sau moarte, în drumul pe care pornit-am afla-voi?

Ce va să însemne-acest foc care-n piepu-mi de-o viaţă dogoare?

Pe-alei cu petale de flori presărate în cale călca-voi?

Sau spinii adânc vor pătrunde în tălpile-mi goale?

 

O dulce cântare slăvind veşnicia din ceruri aud…

Vaiete mii din tină ieşind, strivesc sub a mele picioare.

Căznesc să mă-nalţ către Ceruri, ca-n tină să nu mă scufund…

Ce datu-mi-ai, Doamne, să pot a cânta prin cuvânt şi visare!

 

 

 

 

“Do” de sus

 

 

Când fi-va rândul meu să fiu plecat

Pe-acel tărâm de ochiu-ţi nepătruns,

Când crezi că-ndeajuns nu mi-ai cântat

Şi că nu m-ai iubit îndeajuns

 

Un “Do” de sus îmi va trezi fiori –

Chemarea ta pe strune de vioară

Si-am să mă-nscriu în şirul de cocori

Ce va veni acasă-n primăvară

 

Un anotimp voi sta sau patru, poate,

E lege pentru mine vrerea ta

De plec, voi reveni fără-a socoate,

Când cu un « Do » de sus mă vei chema

 

 

 

 

Atâta tristeţe

 

 

Atâta tristeţe se află-n castel

E cenuşiu totul şi gânduri şi şoapte

Mai pâlpâie focul o dată rebel

Zenitul anunţă că vine iar noapte

 

Cuprinde-mă-n povestea ta cu iz de mărgăritar

Şi nu mă lăsa să mai plec vreodată

Prea mult am durat prin vreme hoinar

Prea rar se găseşte deschisă o poartă

 

Aşează-mi pe umeri mantie de flori

Si-ncinge-mi mijlocul cu brâu împletit

Din fir de beteală în multe culori

Sau unul mai simplu, din tei înflorit

 

 

 

 

 

Dimineţi cu Salcâmi

 

Am cules

Dimineţi cu Salcâmi înflorind,

Să-mi acopăr cu ele

Fereastra din suflet,

Când pe Dalbi Brebenei

Ai Mierii de Mai

Va curge Amurgul.

O, iartă-mă, Doamne,

Că nu vreau    să văd,

Iarăşi,

Salcâmii plângând!

 

 

 

 

Dor de Nichita

 

 

Când ploi vor cădea iarăşi în potop

Şi troienit va fi pământul de ninsoare

Noi vom sălta în şei imaginare

Pe bidivii ce-aleargă în galop

 

Vom trece dincolo de negrii nori

Fiindcă altă cale ne vom fi ales

Vom fi doi peregrini prin univers

Mereu în căutarea altor sori

 

 

 

 

 

Lui Nichita Stănescu

 

 

Frunză-n vânt şi tu şi eu

Sub acelaşi curcubeu

 

Eu aici, lângă cetate

Tu aici, dar şi departe

 

Suflete fără pripas

Ai plecat, dar ai rămas

 

 

 

 

 

 

Adevărul din om

 

Hai, cântă poete

Cât bobul în spic nu e împlinit!

Şi pune în cântec

Noian de comori –

Izvor românesc

Din milenii venit.

Mai pune un strop de azur,

Întru cinstire…

Cântă iubirea –

Făcut eşti din Sfântă Iubire

Şi ia-ne cu tine,

Nu te du singur

Spre nemurire.

 

Pe spicele încă necoapte,

Presară-ne Domnul Lumina ;

Când lanul copt fi-va,

Din blând seceriş

Dospi-va o pâine

Şi-alături de tine,

La Masa Cea Sfântă

Afla-vom hodina.

 

RUGĂ

 

Mângâie-mi, Doamne, clipa

Şi nu-mi ascunde sufletul

În trup de ţărână

Ademenitor de păcate!

Îmbracă-mi sufletul

În trup stăveziu

Ca bobul de rouă

Ce străluceşte sub raza de soare!

Din flori de Albăstrele

Fă-mi ochii, Doamne,

Iar gura, te rog să mi-o faci

Din floare de Mac!

Din florile câmpului

Fă-mi plete lungi, unduitoare

Si umple-mi sufletul

Numai cu stropi de iubire !

Iubire să semăn pe unde voi merge

Si numai iubire să aibă a culege

Cei ce în preajmă-mi vor sta.

 

 

Stătea-n genunchi Prea-Sfânta

 

 

Chiar dacă mă pândeşte la orice pas ispita,

Un lucru e ştiut, nu poate-a mă supune.

În clipa-n care mama m-a adus pe lume

La vatra focului stătea-n genunchi « Prea-Sfânta »

 

Răspunsul a venit când Adevăr trecut-a

Prin infinitul labirint al minţii.

În clipa-n care m-au zămislit părinţii,

Alăturea de ei stătea-n genunchi « Prea-Sfânta »

 

 

Mântuitorului Slavă

 

 

Câtă blândeţe ai în ochi, Iisuse,

Chiar de-ai avut din parte-mi suferinţă!

Iertare în genunchi îţi cer, o, Doamne!

Privirea Ta mă-ndeamnă la căinţă.

 

Câtă Iubire-n suflet ai, Iisuse!

La Tine totul este cu putinţă.

Ajută-mă să mă înalţ, o, Doamne!

Iubirea Ta mă-ndeamnă la « CREDINŢĂ »

 

 

 

 

 

 

Ce daruri, ce lume!

 

 

Ai cules vreodată floare de dor

Din poiana cerului înstelat ?

Ai plutit vreodată pe-un nor călător

De cuprins neştiut însetat ?

 

Auzit-ai cum freamătă zorii

De drag c-au învins noaptea adâncă ?

Privit-ai cum zboară cocorii ?

Aflat-ai cum cântă o stâncă ?

 

Ce daruri frumoase, o, Doamne,

Ce daruri ne-ai dat spre-nplinire!

Ce lume frumoasă, o, Doamne,

Ce lume din « Sfântă Iubire »!

 

 

 

AZI

 

Nepoatei mele Mariana

La cununia religioasă.

 

Azi

Te-a sărutat Dumnezeu

Pe frunte

Şi cununiţă albă s-a făcut

Sărutarea Lui

Îngerul

Te-a atins

Cu vârful aripilor sale

Şi ţi-a şoptit:

_ Hai,

A sosit timpul

Să zbori!

Atât de aproape

E « Dincolo de zare »

Mereu să speri

Într-un nou început!

 

 

 

 

Balada ciobanului

 

 

Frunză de-alior

De ce ţi-este dor

Cioban bălăior

Mioare ciopor?

 

Mi-e dor să văd iară

Zi de primăvară,

Sfântă zi de vară,

Să colid prin ţară,

Să calc în picioare

Munţi fără hotare,

Miei să mi se-adape

În oglinzi de ape

De la izvorare

Pân’ la revărsare.

 

Vremea mi-a venit,

Dor mi s-a plinit

Pacea să-mi trăiesc,

Doină să-mi doinesc

În grai românesc,

Pe plai strămoşesc.

 

 

 

 

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.