NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ JANET NICĂ:,,Şarmant april”

CITEŞTE PRINTRE RÂNDURI

Metafore, nu sânge am în trup…

De unde ştiu?Păi, să vă spun şi vouă.

Când spada vremii mă împarte-n două,

Integru-n jumătăţi mă reîntrup.

*

Adesea în artere-aud cum plouă

Metafore ce bat în Gând:Hei-rup!

Când corbii infinitului mă rup,

Mă vindecă o ciutură de rouă.

*

Frumoasa asta rupere se-ntâmplă,

Veţi zice voi, în ŢARA DE SUB TÂMPLĂ !

Ei, bine, da!Aici uimirea-i rană

*

Cu porumbeii toţi contemporană.

M-am înţepat la deget şi – blestem !

În loc de sânge-a curs un lung…poem.

_____________

CITEŞTE ŞI FĂ CE VREI

Sunt poet şi fac reversuri…

Dusă-i vremea lui Omir.

Că-i ţinură zeii hangul,

Stau ades şi mă emir.

*

Fost-am fost un anonim,

Am învins în gând balauri

Iar pe frunte mi s-a pus

O cunună de coclauri.

*

Mi-am sădit concepte-n sânge,

Am visat în trist argou.

Din pistilul popular

mi-am ales ales lingou.

*

Pentru mine trupu-i fleac,

Rock pierdut pe mări de vals.

Doar o, cultele insecte

Îmi găsi-vor zborul fals.

*

Nu fac artă pentru hartă

Curcubeu de-ncing pe brâu.

Celor dragi le pun pe masă

Ultimul aspic de grâu.

*

Am citit din auzite

Biblia lui unchiu Ares

Şi de-acuma, alb ca bruma,

Între cei pitici eu mare-s.

*

Vreau să par telectual

Cu metafore la plug.

Mă nechează-al meu amurg

Dar nu pot să rinofug.

*

Vreau să fiu plural şi runic,

Simfonia de pe ram.

În spirală mă consimt

Ca-n hapsânul lui Avram.

*

Pintenat, cu zei de-a dreapta

Şi de-a stânga, trec spre mâine.

Nici un plânge nu mă prieten,

Nici un latră nu mă câine.

*

Şi de-aceea fac demersuri

La-ndemână a vă pune

Prima mea aversiune

A acestor uni-versuri .

DE CITIT CÂND ÎŢI CAD ÎN SUFLET

LACRIMILE ZEULUI ALBASTRU

Din veac blândeţe gângurim…

Cu vise trupul ne-ngrânim

Şi sângele ni-l iconim !

Ca merii fără seamăn meruim

*

Precum cireşii cireşim,

Precum stejarii stejirim…

Din tată-n fiu ne ogorim

Şi de iubire dogorim.

*

În sinea noastră dunărim,

Proverbele-n zăvelci horim

Şi ne mereu melancolim…

*

Pe plaiu-acest să timpurim,

Nu cu atomi ne săbiim…

Ca florile trandafirim !

______________

CITEŞTE ŞI NU

SE VA ÎNTÂMPLA NIMIC

Când fostul zbor mărturiseşte răni,

Zăvelcile pădurilor ascult.

Conceptele desculţe-ngenunchează

În iarba naiului incult.

*

Plăcerea asta mă-nserează,

Slujind regatul unui gri barbar.

Vorbirea leapădă mătăsuri

Să-mi potcovească mierea cu-n hotar.

*

Şi parcă ninge-n minus, calm, regal,

Un întuneric instruit şi dens.

Cetăţile discută despre lacrimi

Iar trupul meu discută despre sens.

*

Iertaţi-mi trandafirii-ngrijoraţi,

Eu m-am zidit prin crâncenă sfială.

E mort copacul. Umbra lui trăiască !

Se degradează cercul în spirală…

_____________________

DE CITIT CÂND DIMINEAŢA

DĂ ÎN AMURG

E trupul tău descântecul ce-mi place !

Când îl şoptesc, mă prinde-o zveltă pace,

Răsar privighetori pe clavecin…

Superb,

Impetuos,

Viclean vaccin !

*

Făptura ta cea clipocind a zori

Întrece-n miere murmur de viori

Iar pieptul tău cel cumsecade

Ascunde-n fapt,

pereche

de grenade.

*

Voiam să-mi reciclez în zări distincte

Desaga plină de instincte

Dar gura ta, cunună de petunii,

Mă priponi

de dânsa-n

mii de funii.

*

Cătând în van defecte, amurgii…

Ţi-e trupul demn de rare-antologii !

___________________________

A SE CITI CU TRUPUL

ŞI CU GÂNDUL

Sunt amploiat la un ecol de ţară,

Toţi abitanii zeu mă recunosc.

Nu vreau să pun pe lang ce nu se manj,

Nu pun pe ghiocei

Parfum de mosc.

*

Sunt un garson detreabă,

Chiar şi bo

Dar nu iubesc polenta să mă-mpuşti,

La fel, potajul fără de verdeaţă

Şi nici discursul pur, fără găluşti.

*

Fietele

Făceau

Ambuteiaje

Când coboram din birjă în vilaj.

Am disipat şansoane fără număr

Şi-am dovedit că-s fante cu vizaj.

*

O, tempora !

O, mores !

Ce plezir

Să-mi amintesc acestea pe furiş

Căci umbra mea mă-nlănţui cu funii…

De romantism nu-i alt ca mine riş !

*

Şi vă mai spun un şoz să mă bociţi:

De revul meu

Nu ţine nimeni cont.

Silansul morţii creşte-ancor, ancor

Într-un fason ce nu pot să racont.

*

Pe-al meu parol, nu sunt căzut în tet !

În mondul ăsta fără cord şi amplu

E foarte saj

Să ai un arc-în-cer

De vrei să pari mereu un freş egzamplu.

De mint, oricine poa”

Să mă corige,

Să mă pleznească semplu peste buş.

Sunt peizan visând pe catalige,

Panseul fin îmi e solei şi duş.

*

Din ochii-mi calde păsări tomb ades.

Când vremea e moveză,

Un” să plec?

Şi cânt cum cântă cucu-n limba francă:

Avec-avec ! avec-avec !

_________________

CITEŞTE CU OCHII,CU FRUNTEA,

CU CE AI LA ÎNDEMÂNĂ

Mă plimb în Gândul tău ca-ntr-o oglindă…

Fiinţa ta-i o sprintenă cascadă

De tâlcuri vechi, iar lumea stă să vadă

Cum dai, iubito, mugurii la grindă !

*

Mă plimb în Gândul tău ca-ntr-o livadă…

Aici frumoase păsări se perindă

Iar Dumnezeu îngroapă câte-o ghindă,

Căzut şi EL uimirii pradă.

*

Se împrunează merele de-a valma,

Gutuile se-mpiersicesc, iar palma,

Furată de-al iubirii calapod,

*

Dând frunzele-ntr-o parte, prinde rod…

Dar dincolo de prea divina larmă,

Metaforele stau cu-n ochi la armă !

___________________________

CITEŞTE PĂNĂ VEI VEDEA

CĂ NU MAI VEZI

Ah, nu mai plouă, lucrurile-s coapte…

Chiar umbra deasă e fierbinte.

Măndriei mele i-a rămas un dinte

Iar miezul zilei salivează noapte.

*

Mânia mi-e şopârlă prea cuminte,

Se înstelează ţipătul cu şoapte…

Aş vrea să plouă arţăgos cu fapte,

Să crească iarbă multă în cuvinte.

*

Pe cerul gurii arse de-ntrebări

Se flutură doar îngeri şi jumări…

Bărbaţii, stând pe vatră lângă mac,

*

Torc,iată, lâna gândului burlac

Şi nu pot să vorbească fără zale…

Mi-e tare dor de ploi esenţiale!

_________________________

DACĂ N-AI CITIT,

RECITEŞTE

Incendiate păsări trec spre mâine

Printr-un văzduh cu stâlpi de plastilină.

Înoată trandafirii-n glicerină

Şi-n orice floare latră câte-un câine.

*

Ciuperci de Timp, săltând spre cer, întâi ne

Îngroapă în secunde-apoi în tină.

Iar eu care credeam că, blândă, fină,

Tristeţea mea anticipează pâine !

*

Copii de cauciuc aleargă-aleargă

Pe străzile pavate cu lăcuste

Să-şi ducă taţii, visele pe targă

*

Spre un spital cu porţile înguste…

Miroase zborul Gândului a carne…

Materia ia Spiritul în coarne…

________________________

A SE CITI CÂND TRUPUL CADE

PE GÂNDURI

Mi-e trupu-mpădurit cu ireal,

Vorbirea cu tăceri se-mpăduri.

Mă ţin de verde să nu cad în gri,

Mă ţin de vale să nu cad în deal.

*

Stejar de tâlc mă-ngânduri

Că iată-mă şcolar la Ideal.

Mi-e ochiul galben, muzeal,

Iar ţipătul cu şoapte se umbri.

*

De pun un braţ pe-o carte-ndată fierb!

Privesc cum se evaporă şi ţip.

Iar sângele, un vesel Jiu imberb,

Rămâne o rafală de nisip.

*

M-atrage-n jgheab de nemurire Eva.

Ce-aş vrea să-mi dea acum o palmă seva !

__________________________

CITEŞTE ŞI VEI FI IERTAT

DE TOATE PĂCATELE

M-am înţepat în deget cu-n imbold

Şi-mi curge sângele aiurea…

S-au înroşit şi râul şi pădurea,

Carpaţii chiar, până la şold.

*

Pe vârf de val sunt Noe parcă…

De frică, de plăcere mă-nfiord.

Din scânduri de Concept făcui o barcă

Să duc icoanelor un cord.

____________________________

CITEŞTE ŞI VEI SIMŢI CUM IEŞI

DIN CASĂ ŞI INTRI AFARĂ

Acuma ne aflăm acolo unde

Se bat mioape fructe cap în cap.

De mândre-n sinea lor nu-şi mai încap,

Deşi-n coroana verde par secunde.

*

Ideile pun oamenii-n proţap

Şi mişună metaforele scunde.

Poetul frânge pana şi se-ascunde

Sub al tăcerii-ncăpător potcap.

*

Un timp neutru cu obraz de hârcă

Proliferează-ntruna zei ologi

Iar spaţiul, smântânit, duce în cârcă

*

Sisifici ispolini şi inorogi.

Tot ce-i ştiut se-arată lumii straniu…

Privighetoarea şchioapătă în craniu…

__________________________

ODĂ (ÎN PERIMETRU ANTIC)

Adevărată este pasărea

Dar mai adevărat este

Zborul ei al cărui uger

Poţi să-l mulgi la nesfârşit,

Hrănindu-ţi trupul nărăvaş.

Adevărat este râul , dar

Mai adevărat este murmurul

Apei pe care molia nu-l roade

Şi nici rugina.

Adevărat este trandafirul

Dar mai adevărată este

Aroma sa,

Biserică în care

Ţipătul se roagă în genunchi.

Adevărată este clipa

Dar mai adevărat ecoul ei –

Duminică de primăvară

În carnea tomnaticului trup

Al meu.

*

Oare Gândul ieşit din mine pe furiş

Nu e curcubeul care ne leagă robi

În jugul Libertăţii ?

__________________________________

QUOD ERAT

S-a dus vremea când intrai

Într-un poet ca într-o catedrală,

Când te închinai

La metaforele lui ca la icoane

Pogorâte în bojdeuca sufletului tău…

S-a dus vremea când intrai

Într-un bob de grâu

Ca într-o catedrală,

Când îţi lăsai la intrare papucii

Şi doar gândurile păşeau

În vârful picioarelor

Spre lacrima din altar.

S-a dus vremea când greierii

Dădeau autografe stelelor,

Când iarba aplauda frenetic

Viscol de fluturi…

S-a dus Vremea şi-a rămas

Timpul – cloţă astrală

Clocind clipe

Fără gălbenuş.

___________________________

ŞARMANT APRIL

Eu, când am fost, eram copil

Şi nu stăteam o clipă-n lo,

Jucam cu patimă un jo,

Ducând spre gândul inutil.

*

Mă furişam tiptil-tiptil

s-ascult cum fructele se co

fără lumină, fără fo,

punând blândeţii nou fitil.

*

Vecinii mei cu ochi de corbi

Erau la suflet mici şi orbi,

Mă pipăiau să vadă dacă

*

Sunt eu, fecior de dac şi dacă

Ţi toţi luau enalapril

Într-un etern, şarmant april.

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.