NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ MAIA CRISTEA-VIERU

Un brâu de frunze

 

Se-aud bătăi din palme,

alai de voci când agitate,

când mai calme.

Copiii din vecini cu apă udă

o mică tuciurie paparudă.

Nu s-o acopere,ci să ne-amuze,

pe corpul ne-mplinit şi gol

poartă un brâu de vrejuri şi de frunze.

Invocă ploaia,

tremură,

joacă bolborosind ceva

sau poate cântă.

Pe cer un fulger s-a îndurat

şi-a desenat în goană,

un scurt zig-zag,

ca-n diagramele de toamnă

şi norii din fântâni cereşti

cât de curând peste pământ

găleţi pline răstoarnă.

 

 

Ardoarea unui vis

 

A cutezat sa-nfrunte nemurirea

pornind din vatra ţării si până-n infinit

Coloana lui înaintând spre ceruri

e-o Axis Mundi

iar el e temerarul demiurg.

Măiastra lui a străbatut tăria

ducând în lume ardoarea unui vis

sădit în poarta dorului de ţară,

Poarta Sărutului cum el i-a zis

Ferestre mari,ogive ferecate

sunt ochii D-soarei Pogany

ei se vor intreba mereu prin veacuri

ce mâini divine i-or fi zămislit

şi-nfioraţi vor recunoaşte-n dacul

ce i-a creat pe marele Brâncuşi

 

 

In vechea Lipscă


Nu prea departe de bătrânul Dom

în vechea şi vestita Lipscă,

la Thomas Kirche,

unde celebra orgă

de secoli

mai răsună încă,

umnbrele noastre îmbrăţişate,

a mea şi-a ta-

printre uimitele tăceri,

din alte neuitate amurguri,

sfielnic vor vibra,

enigme vechi s-or decanta

interogând aducerile-aminte.

 

 

Beduini

 

Am strabatut megând spre Tripoli

spăimântător si nesfârsit deşertul.

 

Vânt arzător învolbura adeseori

fără hotar nisipul.

 

Nici palmieri si nici anemicii măslini

nu-i mai vedeam

 

Nu mai aveam niciun reper,

eram intre nisip şi cer ,

dar l-am simţit mai bine ca oricând

pe Dumnezeu aproape.

 

 

Cascada

  

Niagara

trufaşă işi poartă povara,

de cataracte năvalnic prăvălite

printre stânci,printre roci.

Şuvoaie-mpletite,

un multilingual concert de voci,

antice coruri răspund si-o acompaniază,

în extaz o admiră

cum se arunca,cum spumegă,cum urlă,cum geme

cum cânta,o clipă,vibrând ca vioara.

In jur…..oameni din ale globului extreme,

din locuri unde apa e o “Avis rara”.

De atâta măreţie au uitat de griji,de razboaie,de ură.

Spectacolu-i unic

si magică-i cascada Niagara

 


De malachite

 

Elle porte toujours des habits verts

de tons divers :

de jade ou d`emeraude,

tantot pale,tantot fonce

ou de malachite,passé

car le bruit court

qu`il a neige dans la montagne

que les bergers s`en vont

vers la plaine,plus bas.

Nuages en formes elaborees

ramassent des flacons

et les cernent menu,

le vert de la cleriere se fane

Seules tes yeux changent de ton

aujourd`hui comme hier

irradiant,encore et toujours

poesie pure et mystere.

 

In chihlimbar

 

Încremenită-n ambră,

o libelulă,şi-a-ntipărit

cu disperată graţie

o ultimă şi dureroasă zbatere

dintr-un îndepărtat sfârşit de mai.

Gingaşul,transparentul strai,

suspinul ei

de secole s-a conservat

şi-acum,într-un muzeu,

pe catifeaua din vitrine

ne- n-încântă clipa şi-o privim

în transparenţele divine

ale-unui chihlimbar superb

cu dulci lumini de miere şi castană.

 

 

In doi

 

Tot căutând

m-am rătăcit curând

printre meridianele mâinii tale

puternică,ocrotitoare,

mă întorcea ades din cale,

când apucam pe-o pantă

care nu ducea nicăieri.

Un semn,o stea,

destinul tău s-a impletit apoi

pentru un timp – cu viaţa mea,

atâtea întretăieri,răspântii noi,

de-atunci tenebrele le-am infruntat

mereu în doi.

 

 

Incremenitele monade

 

Ne cautăm de mii de ani,

cu-nfrigurare scormonim

în fibra

incremenitelor monade.

Săpăm să spulberăm

tenebra

ce şi-a întins aripa fumurie

peste mari pagini de trecut.

Ne regăsim multiplu în balade,

în piatra dăltuitelor torsade,

în seifurile de sub albia de ape,

ce incă ferecate plâng.

Ne-aşteaptă răbdător trecutul,

lacrimă sub pleoape

să-i scoatem orice mărturie,

despre iubirea din adânc.

 

 

Întors acasă

 

Grămezi de tăceri

ce-au bântuit pe-aici toamne si veri

Mă-ntâmpină , se-aştern covor

vechi amintiri chiar din pridvor

 

 

Pluteşte în cămară aromă de gutui

şi de sulfină

deşi de-atâta vreme în casă nimeni nu-i

 

Pe lângă grindă pânze de-a lungul şi de-a latul

legănătoare brâie –

s-au ţesut

fire plăpânde ,ce leagă un îndepărtat  trecut

 

 

Acum doar ei,paianjenii,sunt martori vii

şi-atunci,……poţi ,oare,firavă  pânza lor

să o sfâşii ?

 

 

Masca lui George Enescu realizata de Miliţa P.

 

Moment sublim de abandon,

de degajare,

un timp hipnotic

în care desluşim un sunet de diapazon,

sfânta intrare în durată

dând măştii faţa inspirată

viu retrăind în infinitul

de sub pleoape

orgile cerului natal.

 

Moment

Preotului Profesor şi poet Th.D.

 

Îţi pipăi sufletul

claviatura lui o bănuiesc;

aud parcă-n andante

o rugăciune cu-ncărcături cereşti,

pe-aproape simt dogoare

de sfeşnice fierbinţi

scapără viu lumini de candelabre.

Migala firului ţesut în patrafir

o împletesc cu argintul

cădelniţii ce-n legănare fumegând

plimbă încet arome

de vechi răşini orientale.

 

( din volumul Euritmii )

 

 

Noi ce în depărtări trăim

 

O noapte în mireasma brazilor de-acasă

în liniştea stelară ,deplină,

o noapte-n care să te scalzi în vers

sfinţindu-i mereu rostul

şi-a lui fervoare, de-ambrozie  aleasă.

 

O noapte în care să te abandonezi

şi să visezi

c-un stih al tău

ajuns-a pân-la osiile lumii

 

O noapte în miresmele de fân

privind in zorii zilei Caraimanul

încredinţat  de magi şi de profeţi

că Poezia-şi are locul ei de neclintit în Univers

 

Ea ne trimite,adeseori, şi nouă

iubirea caldă a mumii

nouă ce-n depărtări trăim mereu îngemănaţi cu ţara

şi cu lacrimile humii

 

Poetul

 

În mintea mea, poetul e un far

veghind mereu

asupra întinderilor vieţii

privind atent,neobosit

la fulgerele de lumini

cum taie noaptea,ca un laser în felii.

Locuitor pe Terra

pătrunde-adesea printre galaxii

şi-alege din retortele cereşti

doar chintesenţe.

Pe chipul lui atâtea măşti şi-atâtea curcubee…..

Punct de contraste şi idei,

un chip de plenitudine umană

pe care gânduri prometeice-ncolţesc

în ample cavalcade vesperale.

Văd de aceea în el,pe rând:

un bazileu

sau un aed,

un retor sau tribun

oric\nd atent la soarta omenirii.

Doar el cu lira sa ar mai putea

s-aprindă iar lumina,idealul

şi soarele în noi.

 

 

Postum

lui George Enescu

 

Se zbuciumă de milenii talazuri

La Pontul Euxin

Topite-n conştiinţă,adânci trăiri

Renasc pe,portative,

 

Vin ca din vis şi depărtări

acorduri

ivite în VOX   MARIS

sublim poem simfonic,

de creator tulburător destin.

 


Sub dalta unui creator

 

Aud adeseori pe cei din jur

spunând ritos

că piatra-i mută.

 

Dar nu e drept !

de ştii să o asculţi

ea ca o alăută cântă.

 

Iar alteori,

când dalta artistului

monada timpului,fraged hotar,străpunge,

 

smerit şi-nfiorat

granitul freamătă-n adânc

şi-adeseori,chiar plânge.

 

 

Ţestoasa

 

Când s-a întors din lungul său voiaj

l-a-ntâmpinat lângă bazin

bătrâna lui ţestoasă

pe care într-o întunecată zi ploioasă

o cumpărase din talcioc.

I se fixase-n carapace,ca-ntr-un răboj,

tot timpul trist,

cât a lipsit stăpânul ei de-acasă.

Toţi o ştiau în cartier

şi peste porţi o praştie

îi trimetea bucăţi de plumb şi pietre.

Le resimţea brutal izbind în carapace

dar răbdător le suporta

pornea către verandă,

cu gâtu-ntins se-adăpostea

sub un tufis de izmă,

unde-ascultase alteori

cum se revarsă din arcuş

minuni de melodii şi tonuri.

Poate şi voi aţi cunoscut

bazinul,curtea,casa sau poteca

unde-a trăit ţestoasa

cu numele Seneca .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.