NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ NICHOLAS DINU

 

 

 

 

Fişa 1 din dosarul meu

  

Am fost şi voi rămâne marinar

Călătorind prin spaţii de revoltă.

Cu mine doar un instrument sonar

Am luat, să am un fel de far

sub boltă.

 

Dezamăgit de viaţa mea nu sunt,

Dar am nedumeriri închise, totuşi!

Mirări ce-mi fac plămânul mai cărunt

Mai zgronţuros, cum pietrele

pe Trotuş.

 

M-aş răfui cu cei ce m-au scuipat

De n-aş avea iubirea suferinţă.

Aşa că mi-am făcut veninul pat

Şi ploaia-ngăduinţelor

velinţă.

 

Şi azi găsesc în rost o evadare,

În a iubi găsesc absurd răspuns!

Dar cine sunt, să nu ofer iertare

Când şi eu sunt iertat

de Cel străpuns?

 

Ca să mă-ntorc îmi pare imposibil!

‘Nainte merg, pe-un drum învolburat.

Rămân ce sunt: un marinar sensibil

Cu suflet mare,

dalb,

despovărat.

 

 

 

Fişa 2 din dosarul meu

 

Iar adevărul e că sunt soldun

Vândut la bairam şi tras pe roată

Căci n-au găsit nimic în mine bun

Şi m-au schimbat pe bani de ciocolată.

 

Acum, întemniţat şi general,

Pe mine toţi mă caută la minte!

Cunosc formula vieţii integral

Întregul meu context fiind cuminte.

 

Şi merg arar, cu pas incendiat

Şi mă opresc la poarta orişicui.

N-am de pierdut nimic, de câştigat

Am zile zebre spânzurate-n cui!

 

Ignor pe cei ce nu mă agreează,

Azvârl în ei cu şapte calde pâini

Căci hei, vedeţi, sunt şi eu om cu vază

Un sfat şi-un os dau până şi la câini!

 

  

 

Fişa 3 din dosarul meu

 

 

Şi m-am făcut poet la drumul mare

Furând acrimonii şi divagaţii

Pierdute prin frânturi de interspaţii.

De frică, m-am ascuns într-o scrisoare.

 

Puteţi să mă vedeţi privind la lună

Căci am plecat pe cer, la vânătoare.

Sunt cu harponul împlântat în soare

Şi barca răsturnată-ntr-o lagună.

 

Va trebui să procuraţi vizoare

Scrutând neantul când se-nseninează

Eu voi zâmbi, crucificat pe-o rază,

Voi sângera cuvinte-aleatoare.

 

Şi ca un steag în soclul dimineţii

Voi flutura un semn de întrebare

C-această-nstrăinare greu mă doare

Şi-s hăituit de câinii bătrâneţii…

 

Aş fi dorit să fiu copilul care

Anticipează totul şi cutează,

Dar sinucis în fiecare frază

Sunt androginul candelei ce moare.

 

 

 

Fişa 4 din dosarul meu

 

Eu n-am ştiut  atunci că nu ştiam

Ce e aceea soartă zugrumată

Ce m-aştepta pe calea înspumată

Pe care cu speranţe-o coboram.

 

Aveam în faţă mări de cucerit!

Strângeam secrete-n portofelul minţii

Punându-le în ramă cu părinţii

Să-mi fie sâmburi de nerisipit.

 

Şi într-o zi cu spaime ofticoase

Mi-am luat la revedere de la ţară,

O Biblie mi-am luat şi o ghitară

Şi muza cuibărită printre oase.

 

În rest am învăţat trudind pe mare

Că cinci cu cinci înseamnă cifra zece.

Veneau Poseidonii să mă-nnece

Coioţi turbaţi lătrând cu-nverşunare.

 

Cum din străbuni proverbul nostru zice

C-atunci când latră câinii, ursul merge,

Aveam în sânge şi pe coapse cerge

Că n-au fost crocodili să mă înfrice!

 

Cu mine duc o patimă făţişă

Cerşind lumină prin hubloul gurii:

E versul, mesagerul nemăsurii

Visând eresuri care nu-s în fişă.

 

 

 

Fişa 5 din dosarul meu

 

Satinul întrebărilor îmi putrezea în carne,

În jur, gâscani de spumă gălăgioşi mureau

Doi rinoceri de vânt mă luaseră în coarne

Iar în adânc puzderii de aştri străluceau.

 

Aşa m-a întâlnit absenţa dimineţii 

Luptând cu îndoiala pe nevăzutul istm.

Eram atoll, şi-n ochi cu peticele ceţii

Mă afundam în valul terorizat de schism.

 

Şi n-aveam îndrăzneala să mă ridic din ape

Un S.O.S. tectonic s-arunc spre infinit.

O daltă a speranţei îmi opera pe pleoape

Şi-atunci lumină dalbă, spre mine ai venit!

 

Eu te-am numit femeie, aveai miros de Jave,

Te coborai din vise pe-un Pegas nisipos

Mi-ai dăruit iubirea şi-n frunze de agave

Ne-am risipit în patimi şi-n şoapte, simbios.

 

 

 

Fişa 6 din dosarul meu

 

 

Apoi, flămând şi însetat de ciuturi

Am căutat fântâni de-o altă soartă

Interogând bătrâni din poartă-n poartă

De n-au de dat pământ cu împrumuturi.

 

Mi-aş fi săpat fântâna cu credinţă

În jos prăsind izvoarele şi-n sus

De la-ngânarea zilei, la apus

Privind la cei ostili cu-ngăduinţă.

 

Am luat acest defect de la bunicu’

Să samăn chiar de-o fi să nu culeg,

De cei stigmatizaţi să nu mă leg

Să nu-l învinuiesc fatal pe Nicu.

 

Fântâna ridicată-n vers mi-e martor

Că mi-am întins în orizont voiajul.

Acum, obscur, m-aşteaptă apanajul,

Nevoia unui blând administrator…

 

L-am întâlnit pe-a vestului costişă

L-am îmbrăcat în pliuri de valet

I-am dat înţelepciune de ascet

Şi l-am închis poem  ‘n-a şasea fişă.

 

 

Fişa 7 din dosarul meu

 

Mi-am ridicat un cort, ca patriarhii,

Aproape de Sihem, lângă Iordan.

Mă vizitează corbii, oligarhii

Acestui veac şovin şi gargutan.

 

Mă răzvrătesc înşurubat în stâncă.

O linişte străină mă străbate!

Văd mâna Paznicului blând şi încă

Refuz inconsistenţele clonate.

 

De la născare am o consecinţă,

O pace tandră cu măsuri uşoare:

Să umblu pe pământ cu trebuinţă,

Să urc tăcerea fără tulburare.

 

Şi cu cerneală, în hieroglife,

Să-nalţ castele de luare-aminte,

Totemuri sigilate-n apocrife,

Solemne turnuri puse pe cuvinte.

 

Acesta-i rostul meu pe vârf de clipă:

Resorb ostroave, număr privilegii,

Adun îndatoriri, le cos aripă,

Le risipesc în torţe şi-n arpegii.

 

 

 

 

Fişa 8 din dosarul meu

 

 

Acest poet nu poare fi ucis

De gelozii sau jocuri la ruletă,

De vreun orgoliu hâd, un gând narcis…

În vene-mi curge sânge de cometă!

 

Am învăţat să nu mă compromit

Şi nici să-nfig cuţitul pe la spate.

Voi fi acelaşi simplu om. Promit!

Eu n-am mătăsuri moi, infatuate.

 

Pe osia cuvântului voi sta

Cum orizontul stă pe tâmpla mării

Şi orice fişă ce-o voi colora

O voi păstra în cufărul uitării.

 

Îmi cer iertare veacului ateu

Mărturisindu-i care-mi este vina:

Sunt ancorat cu totu-n Dumnezeu

Şi peste-ACEASTA, n-am să trag cortina.

 

Şi n-am să mă ascund ca apostaţii

Ori ca inchizitorii, prin biserici!

Genomul meu nu-i cuib pentru tentaţii

Nici sadic eşafod pentru nemernici…

 

…………………………………..

 

Uşor, pe sens contrar, vâslesc în barcă

Şi-i mân spre ţărmul însorit carena.

Aud un şuer iritant şi parcă

Îmi pare că mă caută balena…

 

 

 

Fişa 9 din dosarul meu

 

 

Aş fi dorit să fiu un mitic rege
Împărăţind din alt Jerusalem.
Să nu fi fost născut în fărdelege,
Să nu fi fost un straniu Nicodem.

Aş fi dorit să fiu Iordanul care
Să verse ape vii în Marea Moartă.
Zefir să fiu, pierdut la înserare
Pe care nu-l poţi pironi pe-o hartă.

Mi-aş fi dorit să am o minte movă
Să colorez cu ea echidistanţa
Dintre un trandafir şi-o supernovă
Făr’ nedesăvârşindu-le balanţa.

Sunt doar un biet pescar de clipe mute
Chemat să pescuiesc trei păstrăvi goi!
Chiar zilele îmi sunt necunoscute
Şi nopţile îmi sunt şindrile moi.

Mă dor măsurile cum dor cherubii
Când îşi împing în goluri caste carul!
Cum se trudesc să aibe cuib hulubii,
Nu-mi este dat pe gratis osuarul.

Nu sunt făcut să zac în piramidă
Nici nu aspir la glorii, pe Olimp.
Mi-e îndeajuns o gingaşă Persidă
Cu ea în braţe să mă pierd în timp.

 

 

 

Fişa 10 din dosarul meu

 

 

Măgarii mei sălbatici au scăpat

Ne mai răbdând în ateism tertipul

Mirajului prea scos la nechezat

În care-şi oglindise iadul chipul.

 

Întreb: era aceea Panta Rhei?

Era aceea calea către soare?

Ce teatru ambulant intrase-n ei

De şi-au făcut oracol din eroare?…

 

Măgarii mei ceţoşi s-au risipit

Spre nicăieri, spre gol, spre neodihnă.

Atâta plâns amar i-a podidit

Că toată veşnicia li se-nclină!

 

Întreb: ascetule cu mers ciudat

De unde-ai cumpărat a ta răbdare?

Din care Univers te-ai închegat?

Ci vei putea să te dezhumi, în stare?…

 

Măgarii mei eterni au galopat

Din haosul trădării în Lumină.

I-adapă calme râuri la-nserat

Şi-n ochii lor desăvârşiri suspină.

 

Şi nu întreb, ci capul mi-l aplec

Într-un frunzar de simplă rugăciune.

M-aşez lângă Izvor şi nu mai plec.

Măgarii mei au alt Stăpân în lume.

 

 

Fişa 11 din dosarul meu

 

 

Mi-e trupul o invazie de muguri

Atât de grei, că nimeni nu îi vede!

Mi-l simt precum ciorchinele de struguri

La care-un roi de raze se repede.

 

Mi-e sufletul un clopot de mătase.

Ca un Big-Ben pendulul lui îşi bate

Secundele, în ghizduri luminoase

Pe care le zidea, demult, Socrate.

 

Mi-e gândul firicel de apă rece

Destul să-nvingă cerga unei stânci.

Mi-l drămui, când aproape e să sece

Şi-adesea mi-l scobor în ochi adânci.

 

Mi-e duhul bucium şi ades mi-e liră

Pe largi octave acordându-şi zborul.

Un alcyon ce darnic îşi răsfiră

Lumina din Lumină. E ulciorul

 

În care-am pus o efă de credinţă

Şi-am presărat un bulgăr de cuvinte.

Potir făcut-am din a mea fiinţă

Sălăşluind în el găvane sfinte.

 

Mi-e inima un cuib de rândunele

Cu pui flămânzi în saţ de dimineaţă.

De drag, o rup în şapte pătrăţele

Şi-n fiecare-arunc un bob de viaţă.

 

 

 

Fişa 12 din dosarul meu


 

Astăzi, părtaş la fişa doisprezece

E-acel vital, magnetic azimut

Ce-l ţin în P.O.Box cu cifru mut

Şi cu trecutu-l rog să se împece.

 

Vreau linişte! Aici mi se răstoarnă

Un pic de cer, un pic şi de pământ.

O pasăre cuneiformă-mi toarnă

Ordalii vechi, cu care mă-nfierbânt.

 

Căci îngeri trec prin gândurile mele

Cerând antichităţi lui Mitriade.

Cobor cu ei pe prăfuite schele

Înconjurat de nori şi estacade.

 

Îmi curge sângele în alte vremuri

Şi parcă-mi fac eroii lor, vrăjmaşi.

Ci tu, poet, să nu cumva să tremuri,

Urmează-ţi neclintit al tău făgaş.

 

Că nu acesta-mi e dezideratul

În suflet reprobări să incubez.

Cu oameni n-am gâlceavă, nici cu statul

Doar pe călugări îi invidiez.

 

Sunt nou născut în ce priveşte vina

Şi sunt bărbat pornit să-mbătrânesc

Chemat de clipă să-nsămânţ lumina

Pe plaiul nostru veşnic şi firesc.

 

Ce mi-am propus, e să rămân stegarul

Ce suie steagul sus, pe metereze,

Făr’a-l împiedica-n vreun fel orarul

Acestei lumi cu fâlfâiri obeze…

 

Dosarul, de l-am vrut un pic de toate

Cuprinde crezul meu şi e reperul

La care am ajuns urcând pe coate

Cum urcă înspre dimineţi străjerul.

 

Să vă gândiţi la mine ca la viţa

Cu mlade şi anatomii de Murfatlar.

Română pân’la moarte mi-este spiţa

Şi-am fost, e drept, o noapte marinar.

 

 

Nedumerirea mea

 

 

Şi-am să îmbrac încet, pe pielea goală,

Tandreţea razei gama din Deneb

Urcând apoi pe tâmpla ei ovală

Doar câteva nedumeriri să-ntreb:

 

De ce e zi

de ce e noapte

şi de ce

viaţa mea e ca oglinda lunii

cu clipe strânse în brăţări

şi de

luminiscenţa căreia râd unii!?

 

De ce

trezit din somn

mă simt copil

dincol’de sticla formelor terestre

cu sentiment de surghiun fosil

lipsit de panaceu

şi de ferestre!?

 

E o carenţă care-mi stă sub pleoape

Şi tulburat sunt pân’la oboseală

Zvâgneşte-n mine-un nesfârşit de ape

Un spasm cu adâncime ireală!

 

Am să mă sui

şi-am să îmbrac un vis

să-ntreb mirat Denebul unde e?

pe-un pergament voi mâzgăli

în scris

nedumerirea mea kinetică:

de ce?

 

 

 

Iubesc


 

Iubesc…

În mine se trezeşte salcâmul de Constanţa

Şi vrea, ca altădată, în ochi să-mi înflorească.

Ciorchini fecunzi şi ghimpi mă-mpung cu nonşalanţa

Pârjoalelor cuminţi, ce buze vor să pască.

 

Iubesc…

Începe să strănute în suflet o garoafă

Pesemne la vreun doctor va trebui s-o duc!

Şi calc tiptil sub cer, să nu cumva vreo gafă

Să-nfăptui prematur, ‘nainte s-o seduc.

 

Iubesc…

La geam îmi lăcrimează o floare de muşcată,

E răzvrătită-n spic şi ninge fulgi de miere.

Acelaşi dulce vis, aceeaşi simplă fată

Îmi stă în piept şi-n braţe. Iubesc!  La revedere!

 

 

 

Poetul e


Poetul e un fel de poliglot

Al gândului rostit pe o hârtie.

Nu că ar şti şi-ar înţelege tot

Dar o frântură din cuvânt tot ştie!

 

Din circumstanţe fără înţeles

Poetul e un făcător de miezuri

El nu se naşte ca şi frunza, des,

Dar seva lui e-un urmeniş de crezuri.

 

Cu ce i s-a încredinţat, urcând încet

În liniştea ideilor de seamă,

Poetul e şi rege şi ascet

Şi-n azimut pătrunde ca o lamă.

 

Bolnav de neoprită frământare

Ca un ienupăr ce de stânci s-agaţă,

Ca o livadă plină de culoare

Poetul e un stup în plină viaţă.

 

 

 

Gând pentru noul an

 

Iată, s-a dus şi anul zero zero şapte!
Cu el s-au dus şi mofturile mele.
Am vrut să-mi fac un Eiffel între stele
S-ascund în el fregata mea de fapte.

În zero zero opt, corăbii grele
Cu mandarine şi smochine coapte,
Să pilotez aş vrea. Şi-n versuri apte
Să scriu o carte cu coperţi de piele.

Apoi, încet, înfăşurat de noapte,
Pe bicicleta viselor rebele
Să urc în constelaţia de lapte
Cu îngeri populată şi cibele,

Din pieptul Universului, în şoapte,
Să strig că vă iubesc, printre zăbrele.

 

  

 

Mai în glumă, mai în serios…

 


Destăinuirea mea s-ar scrie-aşa:
N-am fost în viaţă vreun conchistador
Dar călărit-am visele pe-o şa
Că toate amintirile mă dor.

Am fost descătuşat de roata lumii
M-am învârtit doar cum a vrut femeia
Şi-acum, la tâmple-având şuviţa brumii,
Tot ea e harta, GPS-ul, cheia.

Am scris cu creionaşul trei feciori
Şi trei belele-s gata să sosească,
Încep să-nvăţ a plânge în bemoli
Când ştiu că oi străine-or să mă pască.

Mă voi refugia în Zanzibar
Îmbătrânind pe insule pierdute;
Voi da la baracudă şi ţipar
Vorbind cu mine vrute şi nevrute…

Şi de veţi vrea poeme sa citiţi,
Veniţi în noul meu areopag
Vă voi servi legende vechi cu sciţi
Şi versuri noi din traista mea de mag.

 

 

 

Toamna

 

 

Bine-ai venit frumoasă, suplă doamnă!
S-au strâns poeţi culoarea ta s-o scrie
Şi lăutari roiesc sub nuci, şi-n vie
Pe struna lor să te aşeze, toamnă.

Eşti dichisită foc şi parfumată!
Cercei de struguri copţi şi de gutui,
Un colier de mov şi ochi căprui
Şi-un zâmbet şic, pe gura ta, mă-mbată.

Cu glas catifelat de timp monedă
Băieţi, fetiţe, ciute, cerbi, lăstuni
Sub coviltirul tău de basm ne-aduni
Să depănăm poveşti de andromedă.

Când din şareta ta cobori alene,
Îmi vine să te pun portret în ramă
Cum pusă e de pictor Sfânta Mamă
Voi, două dulci crăiţe pământene.

De tine sunt îndrăgostit! Nu pot
Să nu te-ascund în arca mea, în piept!
Frumoasă doamnă, e aşa de drept
Iubita mea, o zi să te socot.

 

 

Despre iubire


Ce-ar fi să scriu despre iubire
S-o desenez în flori de vers?

Mi-ar trebui o scotocire
Prin tot ce e în Univers!

Prin galaxii şi catacombe
În miezul unui fruct lasciv,
Forând prin stratosfere zombe
Parfumul ei peiorativ…

Eclesiastice formule
M-am străduit a inventa
Pe-adolescentele credule
Am îndrăznit a le-ntreba!

Pe-ndrăgostitul Eminescu
L-am consultat. Pe Solomon.
“Dicţionarul” lui Enescu,
Urcat-am chiar pe Parthenon.

Celebre librării, arhive,
La Vatican şi la Paris,
Biblioteci cu mii de stive
De cărţi. Balade ce s-au scris,

Am întrebat soţia, mama,
Ce-nseamnă dragostea curată
Vrând parcă să-i deznod năframa
Şi s-o sărut ca niciodată…

Dar într-o zi, pe-un lemn, străpuns,
Un Om, un Fiu de Dumnezeu,
Cu ochii plânşi, duios, mi-a spus:
“IUBIREA, prietene, sunt EU”!

 

 

Poezia

 

Iubesc această horă de cuvinte,
Această frenezie parfumată
În sufletul uman cristalizată
Fierbinte, desuetă ori cuminte.

E ca un elixir al dimineţii,
Ori un calmant, când inima te doare;
Ca şi-o lumină binefăcătoare
Scăldând cu har stereotipul vieţii.

Simţi uneori că nu mai poţi trăi
Fără a respira o poezie!
A nu-nflori pe creanga ei mlădie
Înseamnă prin Sahare-a dârdăi!

De-aceea eu iubesc acest trabuc
Îmbietor ca mierea de april.
Când plânge-n mine sufletul copil
Să scriu o poezie, mă apuc.

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.