NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ NICOLAE HORIA NICOARĂ

Casa noastră

Cum trece Timpul

Şi-i atât de strâmb

Cu Amintirea

Care ne destramă!

La Casa noastră,

Colo sus

Pe

Dâmb,

Plâng streşinile, Mamă,

De ce plâng?!

Ce Linişte-i acolo

Şi ce Dor

Sub coperişul ei

Ne-vindecat?!

Acum, când scriu,

Cuvintele mă dor-

Mă doare Urma

Celui

Ce-am plecat…

Cum trece Timpul

Şi-i atât de dur-

Cât voi putea

Tăcere

Să te-ndur?!

*********************************

Vârsta

Vârsta copacului

o ştim

numărându-i cu fierăstrăul

cercurile-

Vârsta Omului,

cea adevărată,

numai

după faptele

Sale!

****************************************

Câine vagabond…

Mă uit în ochii tăi ca într-o pâine

Şi tu flămând te uiţi în ochii mei,

Tu ştii ca eu sunt om si tu eşti câine?

Cu soarta asta să te-mpaci nu vrei!

*

Biet vagabond sărman si fără casă ,

Ce vină porţi că ai rămas în drum?

Când semenilor tăi nici nu le pasâ

Un os măcar să-ţi dea să-l rozi acum !

*

În viaţa lor e numai Sărbătoare,

Ei îşi petrec şi nu au timp de tine,

Cum stai aici ca semnul de-ntrebare

Împovărat de vremea care vine…

*

Şi lacrima din cerul tău, fierbinte

Se-aude cum mă latră pe pământ-

Să îmi vorbeşti ai vrea, dar n-ai cuvinte

Să le-nţeleagă…câinele ce sunt…

*************************************************

Stau singur in cuvânt…

Stau singur in cuvânt şi scriu,

Mi-e sufletul ca norul vara

Ce-aduce ploaie peste grâne

Şi nimenea nu-i ştii povara…

*

Când versul meu, al meu e oare?

Psalmodiind se-aude iar

Şi-o aripă din gând mă doare,

Nu-mi fie slova în zadar!

*

Eu scriu aici, acum, iar mâine

Mă vor citi acei ce vor,

Acest Poem precum o pâine

Egal se frânge tuturor.

*

Stă singur în cuvânt şi scrie

Sufletul meu ca norul vara

Ce-aduce ploaie în pustie

Drumeţului să-i stingă para..

***********************************

Cântec târziu…

Nimic nu-i fără numele tău!

*

Dumneata, mamă, ce păsări mai legeni

În cuibul de lună, uitat prin mesteceni?

Ce neguri apasă pe pleoapele tale!

Se- ntunecă floarea între petale

*

Şi tot mai departe şi tot mai tăcută

Umbra ta lângă zarea aceea se mută,

Cuvântul mă doare, acum şi mereu,

O, Maică de-a pururi a gândului meu!

*

În numele tău se coboară târziul,

Pe crucea din lume se mistuie fiul -,

Cine de mine iar mi te-ascunde,

Unde eşti, Mamă, unde?

Răspunde!

*********************************************

Ce liber sunt!…

Şi robi de-au fost şi vor fi încă,

Vai, unde sunt stăpânii lor?!

Cine munceşte şi mănâncă

Din grâul treierat pe-ogor.

*

Din turma ce-o păzeşte omul

Şi din sudoarea viei lui,

Din toate să le guste rodul-

Nimic fără zidire nu-i!

*

Deci gura boului nu fie

Legată cum a fost ades’-

Ce liber sunt în Poezie

Când mă jertfesc în orice vers!

*

Sunt „domni ” şi „dumnezei” în lume

Şi sus în ceruri dacă sunt-

„E-un singur Domn şi-un singur Tată!”,

Un singur Dumnezeu-Cuvânt!

***********************************************

Ce vedere oare…

Ce vedere oare nu mă mai încape?

Ochii mei sunt flăcări şi mă ard de viu,

Spinii din cunună parcă-i port sub pleoape,

Spinii din cununa Singurului Fiu,

*

Cel trimis în lume ca să mântuiască

De păcatul morţii sufletul din noi,

Iarăşi prin Sodoma amiroase-a iască

O, vino Iisuse Doamne înapoi!

*

Răi suntem si vameşi, mult peste măsură

A uitat ulciorul de olarul său?

Între noi e pizmă şi-i atâta ură,

Între noi si Tine a atâta hău…

Ce vedere oare nu mă mai încape,

Ochii mei sunt flăcări şi mă ard de viu,

Spinii din cunună parcă-i port sub pleoape,

Spinii din cununa Singurului Fiu!

*******************************************************

Cuvintele…

De unde-mi vin cuvintele acum

Nici mâna mea, nici gândul meu nu ştie,

Eu sunt şi sunt poetul care scrie

Pentru vremea când va fi postum…

*

Că nu e timp aici, nici loc anume,

În Staul e din ce în ce mai frig-

Vă ştiu pe fiecare după nume

Când în singurătatea mea vă strig!

*

Cain şi Abel sunt la sfadă iar,

Împacă-i, Doamne, pentru veşnicie-

Dă-le lor şi nouă-n Calendar

Sărbătoarea ce va fi să fie…

*

Ce vuiet înfioară trupul meu!

Hârtia doare albă în lumină-

Eu sunt Poetul şi voi fi mereu

Pentru tăcerea care o să vină…

*

Când Viaţa asta-i flacără şi scrum,

Aurul topit în Poezie –

De unde-mi vin cuvintele acum

Nici mâna mea, nici gândul meu nu ştie…

***************************************************

Cuvintele acestea…

Cuvintele acestea pe care le scriu

Aici şi acum, sunt cuvintele mele?

Ele îmi vin de undeva si eu stiu

Doar să cred si să mă bucur în ele!

*

Eu nu le chem, ele mă cheamă pe mine

Si gura mea-i flacără atunci când le spun,

De nici-unul din ele nu mi-e ruşine

Când pe toate în sufletul meu le adun…

*

Aşa mi-a spus mama, odată, demult:

„Ai grijă, copchile, ce scrii, cum vorbeşti!”

De glasul tău, mamă, eu pururi ascult-

POEZIA mea sfântă care îmi eşti!

*

Cuvintele acestea nu sunt ale mele,

Ele de dinainte de mine au fost,

nu vă miraţi că m-aseamăn cu ele-

Sunt vrednic, oare, să le fiu adapost?

**********************************************

Eu sunt copilul…

Eu sunt copilul moţilor din Munti,

Din Munţii celor înstelaţi pe roată,

Unde sunteţi” idolii mei muţi”?

Nici nu ştiu dacă aţi fost vreodată?

*

Dac’am vorbit de voi, de fiecare,

În versul meu de pe acest meleag,

Tăcerea voastră pururea mă doare

Şi numele din care eu mă trag!

*

Iancule-Avram si Horia, tu, bace,

Cu toţi ortacii care nu mai sunt,

Ce vifor iarăşi nu vă lasă-n pace

Si tulbură fântâna din cuvânt?

*

M-apasă aerul ca o dojană

Şi gândul meu are miros de „baie”,

Prin Apuseni, la Roşia Montană

Vâlva aceea nu se mai ogoaie…

*

Aur, argint, blesteme peste punţi,

Se mută cei plecaţi din cimitire-

Eu sunt copilul Moţilor din Munţi

Si voi rămâne până la neştire…

******************************************

Iisus scrie…

Iisus scrie cu degetul pe pământ,

Ce scrie acolo nimeni ştie,

Cuvintele noastre şi astăzi îl dor

Despre femeia prinsă în preacurvie…

*

Pârâţii ce suntem mereu şi mereu

Cu gândul mai greu decât vatra:

„Cine dintre voi este fără păcat

Să arunce cel dintâi cu piatra!”

*

Şi totuşi în palmele noastre purtăm

Bolovanul acela negru de vină,

Peste creştetul lui se aude căzând

Cine loveşte cu el în Lumină.

*

Mustrarea când vine, atunci e târziu

Şi braţele noastre obosite-s de trudă:

„Cine are ochi de văzut să vadă,

Cine are urechi de auzit să audă”!

*

Pe femeia aceea am iertat-o demult,

Ea este aici printre noi şi e vie-

Iisus scrie cu degetul pe pământ,

Ori pe sufletul meu, cine ştie…

*********************************************

Lectură…

Pune-ţi mâna pe inima mea,

Ca pe o Carte deschisă şi-nvaţă,

Tu nu auzi cum se zbate în ea

Dorul de tine şi setea de viaţă?

*

Nu mă-ntreba de bătăile ei-

Citeşte-o până la capăt, cuminte,

Nu mă-ntreba despre inimă, ce-i?

Ai grijă, îţi spun, de aceste cuvinte!

*

Pune-ţi mâna pe sufletul meu,

Cu Dragostea lui te cuminecă,

De-i vineri afar, acolo-i mereu

O caldă şi sfântă Duminică!

*

Poemul acesta pe care ţi-l scrie

Clipa flămândă în care suntem,

Nu este al meu, e al tău din vecie,

Din Vecia de care nu mă mai tem…

*******************************************

Niciodată…

Niciodată nu mă voi sfârşi de scris,

Nu mi-e mai teamă de tăcerea din moarte!

Duhul acela îl simt de departe

Arzând peste sufletul meu necuprins…

*

Când ştiu că el vine de la Dumnezeu-

Ce dulce-i lumina acestui Cuvânt!

Cine-i aude vuietul sfânt

Fericit ca şi mine fi-va mereu…

********************************************************

Nu mă-ntrebaţi…

Nu mă-ntrebaţi de ce din versul meu

Vocalele sunt, şapte, supărate-,

Primiţi-mă cum sunt şi sunt mereu,

Iertarea să vă fie semn de carte

*

Din ochii voştri obosiţi de har,

Când vor citi Lumina din cuvinte-

Şi-ntre coperţi închideţi-mă, dar,

Cu pleoapele aducerii aminte…

***********************************************************

Ochiul

Mi-ai spus că sunt Ochiul

în care plânge

şi cântă

mereu

lacrima ne-vindecată

a

neamului meu!

Din

Ţara aceea

de pământ şi de piatră

eu vin,

cu toată neliniştea ei

trasă pe roată!

Eu vin aici

fără frică

să-ţi grăiesc ţie-

Americă!

despre toate amiezile sale

când

cade pe lume

întunericul greu în pocale!

Sunt

Ochiul prin care plânge

mereu

aici pe pământ,

Lacrima

Creatorului meu?!…

*

Orbul…

Unge-mi cu tină, Doamne, ochii mei,

Cei orbi pe dinlăuntrul lor, Iisuse,

Ca să îţi pot vedea aici cu ei

Picioarele şi palmele străpunse

*

De cuiele ce le-am bătut şi eu

În fiecare ceas cu o sudalmă,

Alungă-mi de pe suflet norul greu

Şi vremea ce-o mai am să-mi fie calmă!

*

Biet cerşetor ce sunt şi care-am fost,

Dezbracă-mă de zdrenţele murdare

Şi pune-i gurii adevăr şi post,

În gânduri amiros de sărbătoare.

*

Voi sunteţi de jos, Eu sunt de sus

Eu de la început vă spun că sunt!”

Tu eşti Lumina lumii, cum i-ai spus

Acestui bulgăr negru de pământ.

………………………………………………….

Unge-mi cu tină, Doamne, ochii trişti,

Şi vindecă-i de orice îndoială-

Învaţă-mă să ştiu că Tu Exişti

Şi-n scăldătoarea Cerului mă spală!

**********************************************

Poem de duminică

Când scriu, şi de o vreme scriu mereu,

*

Se face Duminică în sufletulmeu…

*

Şi dacă e Duminică acum,

Las-o, dar, Duminică să fie,

Omule, ce cauţi tu în vie

Şi hodină nu ai nicidecum,

*

Când clopotele bat a Liturghie,

La toamnă vinul n-o să-ţi fie bun

Şi dacă tu munceşti cu duşmănie

Fără popas în toate, la ce bun?

*

Şi dacă e Duminică, nu-s şase

Câte zile-n săptămână sunt

Pentru goana cea după foloase?

Duminica e pacea pe pământ!

*

Şi dacă e Duminca lăsată

De Dumnezeul lumii din văzduh,

Omule şi ţie ţi-a fost dată

Să-ţi împaci în Adevăr şi-n Duh

*

Trupul tău, celostenit odată

La capăt deputere şi de drum-

Din Poezia ce mi-a fost dictată,

În versul meu, Duminică-i acum!

****************************************

Poem de Primavară

Nu vezi cum vine Primăvara

Şi supărările se duc?

Alungă-ţi de pe gând povara

Cum cuca puii cei de cuc…

*

„Dureri de muguri” peste tot

Din floarea ce va fi să fie,

Atât cât sunt şi-atât cât pot

Mă las robit de Poezie!

*

Eşti numai zumzet de albine

Din creştet până-n căpătâi-

N-auzi cum Primăvara vine?!

Ca ea de-a pururi să rămâi…

************************************

Poetul

Vai, vouă, celor de azi şi de mâine,

Vai, vouă, celor de jos si de sus,

Nu auziti cum se frânge în pâine

Lacrima plânsa atunci de Isus?

*

Lacrima Lui lânga Lazarul dus,

Cel adormit în cuvânt prea devreme-

Cine e gata sa-i dea un raspuns

Când vine ceasul înapoi sa îl cheme?

*

Acum, când va scriu cu aceasta Lumina

Sufletul meu se preface-n izvor

Si toti însetatii din lume sa vina-

Egal si frateste ma-mpart tuturor!

*

Dar ce-i Poezia care ma spune

Cu totul din toate câte mai sunt?

Poezia a fost si ramâne-o minune

Lasata aici de Isus pe pamânt…

*

Eu sunt umilul si robul deplin,

Supusul cuvântului ce ma scrie mereu,

De-aceea cu voi deopotriva ma-nchin

Aceluiasi Unic, adevarat Dumnezeu!

***************************************************

Poezia nu se vinde…

POEZIA nu se vinde la cântar

Si nu se cumpara precum o marfa-

Cum sa vinzi aerul de pe harfa,

Cum sa vinzi ce ai primit în dar?!

*

Sa o scrie doar mâna ta e datoare

Când vine, cum vine mereu pe ascuns,

Ea este leacul atunci când te doare

Vârsta tacerii în care-ai ajuns!

*

Nu este chipul sagalnic din rame,

Nici poarta deschisa în care sa bati,

Poezia nu se socoteste în kilograme,

Nici în metri cubi sau patrati;

*

Ea, e printesa deopotriva si roaba,

Ea, se rosteste si se scrie citet,

POEZIA nu se vinde pe taraba-

Cea adevarata nici nu are pret!

********************************************

Trezie

Obosit mi-e trupul si e noaptea grea,

Treaz în Rugăciune suflete rămâi,

Doamne, dă-mi puterea ca să pot veghea,

Să nu-mi fie somnul-vameş căpătâi.

*

Ştiu ca înspre ziuă voi cădea răpus

Şi pe ucenicii, cei fără prihană,

Dormind în grădină i-a găsit Iisus

Şi de-atunci îi doare dulcea Lui dojană

*

Obosit mi-e trupul şi-i aproape zi,

Va cânta cocoşul pentru-ntâia dată,

Doamne, dă-mi puterea să mă pot trezi

Astăzi din această noapte lepădată!

***********************************************

Vai, cum se duc…

Vai, cum se duc, se duc pe rând poeţii,

Aici, cât stau, doar linişte vă cer

Şi-s obosiţi ca roua dimineţii

Când dă năvală soarele din cer!…

*

Boala lor o ştie doar Înaltul-

Lumina picurată în poem

Şi tot mai supărat rămâne Satul

Şi tot mai singuri fără ei suntem…

*

Ei poartă semnul timpului pe frunte,

Acestui timp de-a pururea flămând-

Vai, cum se duc spre zări necunoscute,

Chemaţi, de cine, aşteptaţi de când?!

*****************************************************************************

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.