NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ GHEORGHE ŞTEFĂNESCU

Aliluia
119
Psalmus longissimus


In calea lor,fara prihana,
Acei ce umbla-n a Ta lege
Pazesc poruncile-Ti drept hrana,
In cant, ei inima-si vor drege.
Nesavarsind nelegiuire,
Porunca Ta ramane sfanta
Iar a mea cale,gura,fire
Oranduirea Ta o canta.
Voi lauda-n neprihanire,
O lege dreapta am in minte,
Pazesc a Ta oranduire:
Tu nu ma parasi, Parinte!
Cararea tineretii, pura
Catre al Tau cuvant se-ndreapta,
Porunca Ta imi e masura
Si-n mine vorba-ti inteleapta
Cuvantul Tau il strang in fiinta
Pacatul nu-mi va sta-mpotriva,
Oranduiala Ta mi-e stiinta,
Cuvant si Lege, deopotriva
Ma-nveti a Ta oranduire!
Fii binecuvantat, Stapane!
Vestesc prin buze, gand si fire
A Tale hotarari prea bune.
Invatatura Ta ma-ndeamna
Sa o urmez; a ei comoara
Carari deschise; tot ce-nseamna
Al Tau cuvant viata-mi cara
Si ma desfat-oranduirea,
Sub ochi imi tin caile Tale,
Fiind robul Tau, ador trairea
Si paza Legii,Sfanta cale
Imi lumineaza-nstrainarea
Ce-acest pamant, adanc ascunde,
Porunca Ta-mi deschide zarea,
Si doru-mi spune cand si unde
Topeste suflet a Ta lege.
Iar cei ce-or rataci porunca
Fiind ingamfati, n-or intelege:
Ocara si dispret le-arunca !
Iar mie-ocara mi-o ridica
Caci tot ce ma inveti mi-e Lege
Cand regi in contra-mi se ridica
Invatatura-Ti voi alege!
Cu al Tau sfat ridic dilema
Un gand launtric , enthymeme
Desfata-n suflet a Ta Lege.
Ce cai s-apuc? Ce voi alege?
Lipit taranii-mi este suflul
Fagaduinti ma-nvioreaza,
Iti spun eu tot si cu tot duhul
Voi tine-oranduiala treaza.
Oranduiala Ta ma-nvata
Voi sa-nteleg porunca-Ti sfanta
In cuget drept imi dai povata
Dureri si plangeri imi descanta.
Topeste suflet a Ta lege
Iar cei ce calc-a Ta porunca,
Cei ingamfati n-ar intelege;
Ocara si dispret le-arunca,
Iar mie-ocara mi-o ridica,
Caci tot ce ma inveti mi-e lege,
Voievozi in cale-mi se ridica;
Invatatura-ti voi alege!
Un gand launtric, enthymema
Desfata-n suflet a Ta lege,
Cu sfatul Tau ridic dilema:
Ce cai s-apuc? Ce voi alege ?
Lipit taranii-I al meu suflet,
Fagaduinta-n vioreaza,
Iti spun deplin ,eu,tot ce cuget
Imi tine-oranduirea treaza.
Oranduiala Ta ma-nvata,
Voi sa-nteleg porunca-ti sfanta,
In cuget drept imi dai povata,
Durerea plangerea-mi incanta !
Cand ma ridici la inaltimea
Cuvantului;in rea credinta
Da-mi indurarea si marimea
De-a nu pacatui cu stiinta!
Eu,adevarul,voi allege,
Aleg a Legii Tale cale;
Invatatura-mi reculege
Rusinea de-a porni la vale.
Poruncii cale ii voi face,
Invatatura Ta voi tine,
Inlatur caile sarace,
Alerg pe calea Ta, spre bine!
Ma-nvata calea randuielii
Pan’ la sfarsit s-o tin in mine,
Eu inima-mi supun sfielii,
In ea porunca Ta voi tine !
Tu inima spre drept mi-apleaca,
Abate-n ochi desertaciunea,
Invatatura Ta sa-mi placa
Si nu castigul, nici genunea
Ocarii! Tin fagaduinta
Facuta temerii de Tine;
Cu bunatatea Ta, fiinta
Neprihanit-o face bine.
Sa-ti vie, Doamne,indurarea
Si mantuirea Ta tacuta:
Acei ce-mi terfelesc onoarea
Batjocura le-a fu trecuta!
Cuvantul Tau in gura-mi zace,
Nadejdea-mi sta in judecata,
Eu vesnic voi asterne pace
In legea Ta, cea necurmata!
In locuri largi cata-voi vadul
Poruncii Tale neclintite
Vesti-voi pana si-mparatul
Cu a Tale vorbe ce-s sfintite.
Obrazu-mi rosu nu-l va prinde
Caci voi iubi desfatul dulce
A Tale legi ma vor cuprinde,
Adanc in cuget mi s-or duce
Porunca Ta povata-mi este
Si calea Ta e-o cale buna,
Gandesc adanc ca toate-aceste
Invataturi vor fi cununa!
I-Ti amintesti fagaduinta
In care robul Tau se-ncrede
Nadejdea-mi mangaie fiinta
Ce viata noua si-o revede!
Batjocuri zvarliu ingamfatie,
Porunca Ta imi este lege:
Cei cari s-abat nu-mi sunt ca fratii:
Urasc a lor faradelege!
Desfat’ a Ta oranduire
Un cant al pribegiei mele,
In noapte caut obladuire
Cu Tine-n gand si cu acele
Porunci si Lege,al tau nume
Pazesc asa cum se cuvine
Oparte om pe asta lume
Si inima imi e cu Tine!
Nadejdea eu mi-o pun in Tine
Si-n mantuirea Ta,cea sfanta,
Invatatura Ta, cu mine
Voi duce-o-n suflet,ma incanta,
Iubesc poruncile ce-s date
Sa-ti pazim invatatura,
N-aintea Ta le pun pe toate
Si nu le voi uita masura!
La Tine strigatu-mi ajunga
Priceperi si fagaduinta
Urmeaza izbavirea-Ti lunga
Cum lauda-n buze prinde fiinta.
Cuvantul Tau sa-mi cante gura,
Poruncile-Ti sunt drepte,toate,
Sa-mi fie ajutor masura
Invataturii-ntemeiate !
Suspin, cautandu-Ti mantuirea
Si Legea Ta mi-e desfatare
Imi sprijin viata mea si firea
In judecata Ta cea mare!
Un sprijin mi-este judecata
Pierdut sunt, oaie ratacita
Nu uit porunca Ta, iar plata
De robul Tau va fi-n zecita.

Psalmul 38


In sfanta Ta manie
Nu ma mustra,o, Doamne
Si de a Ta urgie
Sa-mi cruti a carnii toamne
Caci mana Ta m-apasa
Si carnea mi-e bolnava,
Mania Ta o lasa,
N-am vlaga-s o epava.
Sageti imi sunt infipte,
Si carnea imi e strapunsa;
Urgia Ta, Preasfinte
In carnea mea-i patrunsa.
Mi-s oase vlaguite,
Pacat si far’ de lege
Pe capu-mi zac lipite,
Povara-i a Ta lege
Prea grea e pentru mine.
A mele rani, captura
De nebunia-mi pline
Ma-ndoaie-a Ta masura
E, toata ziua, umblu
Si-s plin de intristare,
Picioare-mi sunt ca plumbu’
Durerea-i arzatoare!
Imi mistui maruntaie
Si carnea mi-e bolnava
Puterea-mi se indoaie
Eu gem, sunt o epava.
In inima ma tulbur
Zdrobit eu sunt de toate,
Dorintele-mi le murmur
Doar inima ce-mi bate!
Prea mult si in putere
M-au parasit, azi,toate
Lumina, ochi, vedere
De mine sunt departe !
Se departez de mine
Si cunoscuti si prieteni
O ruda nu-mi mai vine,
De rana ce mi-o semeni,
Iar cei ce viata-mi toata
Cu lotul vor s-o ieie
Nenorocirea-mi cata
Urzeala lor sa-mi steie
Ma-nseala toata ziua,
Stau surd precum e mutul,
Mi-e gura ca pustie,
Tu, Doamne, fi-vei scutul!
Nadejdea-mi pun in t\Tine,
Dusmanii rai, Stapane,
Nu-i veseli cu mine!
Fuduli vor ramane
In grea potrivnicie
Ce-mi clatina piciorul,
Cand cad, ma rog doar Tie
Doar Tie iti duc dorul!
‘Naintea mea,durerea,
Pacatul far’delegii
Se-i stavili puterea
Cu marturia Legii!
Si-n urma lor cea mare
Fiind prea multi la numar,
Potrivnici cu turbare,
Tu, sprijini al meu umar.
Cu binele sa-mi birui
Si-a lor impotrivire
Cu mila-TI sa ma mirui
Punandu-i stavilire.
O, vino-n ajutorul
Tu, pacea, mantuirea,
Indreapta-mi iar piciorul
Si-mi intareste firea.

26.12.2007

Psalmul 39


Eu, caii mele-i stau de veghe
Sa nu pacatuiesc cu limba
Eu, gurii mele-oipune zeghe,
In fata-mi raul nu se schimba
Stau mut in marea mea durere,
Nenorocirea greu m-apasa,
Eu sufar totul, in tacere,
Imi arde inima, mi-e roasa,
De-un foc launtric, mistuire,
Pe limba mea, din nou e dreasa,
Cuvantu-si vine iar in fire
Cu el Te-ntreb ce ma apasa:
O, Doamne, zilele-mi le spune
Masura si sfarsitul vietii,
Caci trecator sunt eu pe lume,
Un hot de tina-n grosul cetii.
O viata-n Tine e-o nimica
Si omul e doar o suflare,
O umbra se framanta,pica
Un fosnet frunza care moare.
Comori ce strang ajung la nime’.
Nu stiu ce-or face dupa mine,
Nadejdea-mi esti doar Tu, Divine
Faradelegi prefaci in bine.
Tu, nu ma face de ocara,
Nebunii stau cu guri cascate,
Asteapta fiinta mea sa piara,
Stau mut: Tu, gura le-o abate
Iar lovitura Ta in mine,
Mania si a Ta pedeapsa,
Ce om mai scump spre molii vine,
Distruge suflu, om si casa !
Caci omul e doar o suflare,
Asculta-mi, Doamne, rugaciunea
Urechi sa-Ti pleci la ce ma doare
Pribeag, ma roade stricaciunea
Abate-Ti fulger de la mine
Privirea ce-mi opreste suflul,
Si cat oi fi voi sta cu Tine,
Reda-mi viata, da-mi rasuflul !

Amicilor cari nu mai sunt…de la “Padurea Verde”

Cad Frunze

Cazut-au moarte frunze,
S-au dus ai mei amici,
Dulci soapte printer buze
Cari nu-s acum si-aici.
Zbor frunze cazatoare
Cu soapte catre cer:
-O ,cand veni-va, oare,
Al iernii aspru ger?
Cad frunze, a lor soapte
Desmierd al meu amar:
-O, ce n-as da pe-o noapte
Spre zori sa vina iar !
Soptesc cazute frunze
Un cantec cast, din cer,
Sunt cantece de muze
In sufletu-mi stingher.
Cazute-s nori de frunze,
Aud al lor oftat;
E-un sunet printre buze
Ce mi-au soptit odat’ !
Cad frunzele in stoluri,
Cad, unduind din cer,
Hranesc aride soluri
Ce-astept’ al iernii ger.
Acum simt gerul iernii,
In trupu-mi simt fior,
Imi suna-n gand vecernii
Amicilor ce-mi mor.
Lungi preumblari ferice
Cu-acei ce-acu’ nu sunt
Cad frunze ca si brice
Si sufletul mi-l tund.
Balans, sonore unde,
Caderea lor e-un cant!
Ma-ntreb doar cand si unde
Sunt cei ce nu mai sunt.
Aud un fosnet moale
Ce, osciland, il scot,
Fosnit intors de coale
Cu scrisul meu netot !
Strein , eu calc acuma
Al frunzelor covor,
Brodez in gand cununa
Amicilor ce-mi mor.
E iarna, nu-I zapada,
Pe moarte Frunze calc,
Astept oricand sa cada
Pe propriu-mi catafalc.
Sa zac in linisti sumbre
Sa nu mai stiu, de fel
Ca prietenii nu-s umbre
Tu, eu, acela , el !
Ast vant spre cer le salta,
Vartej de amintiri,
Prefer o viata , alta
Acestei crude firi.
O frunza voi sa-mi vina,
Un susur, un balans
O soapta-n cer, divina,
Al meu funebru vals.
Scrasnesc strivite frunze
Acum, sub ai mei pasi,
Incremenite-s buze
Si-ai mei inaintasi !
Trosnesc uscate frunze,
Imi trec grabitii pasi
Departe sunt si muze,
Si-ai mei inaintasi !
Un vant pribeag le salta,
Vartejuri de-amintiri,
Jucand spre bolta ‘nalta
A mele dragi simtiri.

Cromatica fugii

Grandioasa si concisa
Suna tonica temala,
Dominanta-i circumscrisa
Pregateste o navala.
Sunetele curg in quinte
Si in quarte sobre, joase,
Se inalta in incinte
Construind temple si case.
Zeci,saisprezecimi se-ndeasa
Patru voci cari sun’ intruna
Arabescurile-apasa
O fatada, numai una!
O constructie ce-aduna
Antiteza sincopata,
Ornamente-n sunet tuna,
Intrun dans maret te-mbata
O cromatica bogata,
Stil baroc, secvente dese
Melodie pur curate
Mandra tema iar o tese.
Brusc, o liniste spectrala
Amutind sonorul templu
Cu repriza ei tonala
Reda temei nou exemplu.
Din noian, rasare tema
Edificiul iar se-arata
Note in culori, dilemma
O rezolva lin, pe data.
Mandre jerbe colorate
Proiectand ca pe ecrane
Frontispiciile bogate,
Capiteluri si coloane.
A podoabelor masura,
Ornamente incrustate,
Sunete, coloratura
Prefac tonica-n cetate.
Reprodusa-n note grave
Culmi sonore le atinge
‘Nalta imnul ei, un “cave”
Care suflul greu ti-l stinge.
In ansamblu,edificiul
Cu a lui mandre, vii ornatii
Decoreaza frontispiciul
Sumbre,grave intonatii.
Un castel de piatra sura
Ornamente,edificiu,
Policrama anvergura
Las’ tacerii-al ei deliciu.
Armonii repetitive,
Dublu contrapuncte joase
Port spre Domnul largi misive
Voind cerul sa-l descoase.
Antiteze tumultoase
Isi raspund, pe rand se-ntreaba
In cascade maiestoase
Curg suvoaie,trec cu graba.
Cataracte policrome
Prind in undele sonore,
Largi reflexii antidrame,
Universul si-a lui ore.
Episoade succesive,
Intre ele,interludii
Port spre cer a lor misive,
Se topesc in lungi preludii
Expozitia e certa
Scurte contraexpozitii
Port in ele o alerta,
Alternand cu inhibitii.
Este ordinea fireasca
Intre sunet si cuvinte
E firesc sa nu-si gaseasca
Mii de cifre se aseaza.
Matematic, al lor tunet
Tine cunstiinta treaza
Caci in sunet si culoare
Zace ordinea fireasca,
A cuvintelor candoare
Nu fac spiritul sa creasca
Intervalele sonore,
Cu taceri intercalate,
Intrec vorbele ex ore,
Cu-ntelesuri limitate.

Anestezie

Un Caron sunt sortit a fi,
Pe Styx trecut-am zeci de mii,
Si barca mea-i aduce vii
Din nou pe lume se vor sti.
Raman ascuns, in umbra sunt,
Vaslesc de zeci de ani, carunt
Tin minte cele zeci de mii
Ce i-am redat, din nou, aci.
Furat-am din constiinta lor
Un sir de clipe ce nu mor,
Ca-ci le-oi pastra: adancul har
Al vietii mele-l dau in dar.

Dragoste

Atingeri lungi
Cu simt de orb,
Ascunse dungi
Prin tact l-e sorb.
Cu raze-adanci
Caldura-n trup
Incinge stanci
Ce-apoi se rup.
Largi unde vii
Se tot propag,
Par a strivii
Un suflet drag.
Doar valuri trec,
Pe tarm se-ngan,
Un muget sec
In trup pagan !

Dorinta

Dau orice sa strabat marea
Turmentat de vraji si vise
Nimfe si sirene zarea
Imi atan ce si Ulyse
Zece ani sa nu dau ochii
Cu dusmani si prieteni acri
Trupuri delbe-n rosii rochii
Si sa lupt cu monstri sacri
Tese-ntruna Penelope
Si destese iar covorul,
Dupa mandre antilope
Eu alerg si-mi piere dorul.

Acord final

“E finita comedia”
Va ramane doar pustia
Viata fara-ngemanare,
Euterpe sora n-are.
Doar iubirea-ti nemurita
Ne va duce in ispita,
“Umverschterblische beliebte”
Mangaie a tale scripte,
Canturi far’de-asemanare,
Muzica-ti in veci nu moare !
Insa si trista ta viata
Omenirea, azi, ti-o-nvata.


Valea umbrelor

Spre valea umbrei mortii
Eu calea mi-o urmez,
Prin impietrirea sortii
Razbate al meu crez.
In umbra vaii mortii
Vad putredul lacas
In care-mi zac consortii,
Dar nu zaresc urmas.
Caci fi-vor multi pe Terra
Cari urmele imi calc,
Doar gandul meu, himera
E-nchisa-n catafalc.
Prin umbra vaii mortii
Vom trece toti, pe rand
Si sub lumina tortii
Vom adormi, curand.

Final

“Licht, mehr licht”! soptit-a Goethe,
Pe ale mortii maini se dete,
Vocea grava ii raspunde:
‘’Nicht, mehr nieht”, nicicand, niciunde.
Interdictia finala
E umana stiinta, goala,
Va pastra pe veci zagazul,
Imobil va fi macazul !


Alarul si darul

Nu voi sa fiu legat in meserie,
Ci voi ca ea sa-mi steie in robie,
Sa nu fiu rob supus si nici trafic,
Nici bani sa fac, ci doar acea mandrie
Sa steie drept,sa nu se incovoaie.
Voi doar sa lupt si nu sa port razboaie
Cu ai mei fani, ce zilnic ma infrunta:
Mandria si puterea va fi franta
Doar de povara astor ani de munca
Castig si pierderi se zdrobesc de-o stanca
Si lucrul sfant care-mi sporeste harul:
Desertaciune-I tot ; el este darul.

Regasire


Prinde-mi trup, aprinde-mi dorul,
Prinde-mi sufletul robit,
Fa ca fiinta mea amorul
Sa il mistuie-mplinit.
Iarta-mi slaba cutezanta,
Iarta-mi angst-ul din fior,
Ma transpune-n rezonanta
Sa fiu viu, sa simt ca mor.
Da in laturi amintirea,
Da in laturi indoieli,
Fa ca suflul si simtirea
Sa se mistuie-n sfieli !
Uita cerul si pamantul,
Uita rau ce ti-am facut,
Amuteste-n guri cuvantul
Sub pacatul cel tacut !
Imi reda iar alinarea,
Reda-mi farmecul pierdut,
Inima-mi ,ca si suflarea
Bafta  iar ca la -nceput !


Columbiene

E plin de pete cerul,
Sunt ciori sub nori de plumb,
Dar nu le-alunga gerul
Doar Cristofor Columb.
Porni spre tari mai calde
Avid de necuprins,
Corabii lungi sa-si scalde
Doar dorul neatins
Ajuns-au contingentul
Pe tarmul insorit
Doar luciul viu de arme,
Robit popor invins,
Menit a fost sa sfarme
Hispanicul incins.


Inner Kraft

In viata mea se casca gropi adanci,
Pe-a mele drumuri se pravale stanci,
Timid, nesiguranta-n suflet port
Si angst-ul tapeteaza al meu cort.
Pe umerii oricui nu pot sa plang,
In mine, fiinta simte cum se frang
Multiple fibre, cari din nou, se tes,
Se-nnod mereu si iar se rup, ades,
Desarta si anosta-i truda mea
Doar altii culeg roada, partea grea
O duc cu greu si nu pot sa-ncovoi,
A mea coloana, sa o stramb nu voi.
Doar capul ce se pleaca, netaiat
Adulmeca doar drumul cel curat:
Zig-zagul ranced nu voi sa-l miros,
Menirea mea nu e s-apuc un os,
Ma simt un spirit tandru, norocos,
Prin viata lumii-i dau al meu folos !

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.