NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ TICU LEONTESCU

Ca Nicodim

O, Rabi pogorât din Cer,

cu har divin şi cu mister,

obtuz şi sincer fariseu,

ca Nicodim, pe-ascuns şi eu,

alerg la Tine şi Îţi cer:

fă o minune, fă ce ştii

şi scapă-mă de erezii;

de mine, cel ursuz, cel vechi.

Cel păcătos, cel pezevenchi

şi cel hidos.

Nu mă mai vreau aşa cum sunt.

Fă-mă din nou. Fă-mă frumos.

Fă-mă din Duh şi din Cuvânt –

un fiu să-Ţi fiu, atât –

un sfânt…

Dezbracă-mă de travesti

şi scoate-mă din zona gri.

Să vadă lesne orişicine

că Tu trăieşti, nu eu, în mine.

**************************************

Profetul

În amintirea poetului Traian Dorz

Se duc toţi oamenii de bine

şi vai cum nimănui nu-i pasă!

Ce noapte-n urma lor se lasă

şi-atâta rău în orişicine!

Se duc toţi oamenii de bine

şi vai cum nimănui nu-i pasă

că închinarea-i o grimasă

şi zac altarele-n ruine!

Se duc toţi oamenii de bine

şi vai cum nimănui nu-i pasă

că Astarteea voluptuoasă

dansează nudă pe coline!

Se duc toţi oamenii de bine

şi vai cum nimănui nu-i pasă

că ţara-i plină de ruşine

şi de-o perversitate crasă!

Se duc toţi oamenii de bine

şi lumea-i plină de angoasă.

Şi-n timp ce nimănui nu-i pasă,

profetu-adună-n piept suspine.

Pătruns de-o jale ne-nţeleasă,

repetă singur pentru sine:

„Se duc toţi oamenii de bine

şi vai cum nimănui nu-i pasă”!

Străjer pe ziduri de cetate,

el strigă grav la orişicine:

„Naintea Celui care vine –

ieşiţi cu inimi sfâşiate”.

*************************************

Elegie

Poeţilor martiri

Octombrie e luna când poeţii plâng.

În faţa Cerului ei plâng,

burduful inimii şi-l frâng

şi scriu. Cu lacrima lor scriu

un început de elegie

(adânca lor melancolie).

Pe buze mute de sicriu,

poeţii plâng şi scriu…

Octombrie e luna când poeţii tac.

În faţa Cerului ei tac,

urcând Calvaru-acestui veac

şi scriu. Din zbuciumul lor scriu,

cu raze palide de soare,

pe frunze care-ncep să zboare.

Singurătăţii din pustiu,

poeţii tac şi-i scriu…

Octombrie e luna când poeţii ştiu.

În faţa Cerului ei ştiu,

că au pe frunte de purtat –

spinii din veacul apostat

şi scriu. Cu sângele lor scriu,

pe crucea ce murind o duc –

nevroza veacului năuc.

Poeţii – fumegândul muc…

Octombrie e luna când poeţii scriu.

În faţa Cerului ei scriu –

sfârşitul veacului pustiu…

Prin lumea Marelui Pustiu,

poeţii trec plângând şi scriu.

Privind în zări nemărginirea,

pe frunţi, pe inimi, pe morminte –

nemuritori, încep să cânte… Iubirea.

**********************************************

Ioan

„Sângele martirilor este sămânţa creştinismului”

(Tertulian)

Am fost trimis la voi să fiu

un glas ce strigă în pustiu.

V-am spus de Har şi de păcat

şi voi cu pietre m-aţi vânat.

V-am spus de Regele Divin

şi-s osândit să beau venin.

Acum că-s socotit proscris,

v-o spun cu sufletul deschis:

luaţi-mi tot, nu mă voi plânge.

Loviţi-mă şi, plin de sânge,

gonindu-mă ca pe-o lichea,

lăsaţi-mi numai Biblia.

Şi-n vremea când voi fi hoinar –

povaţa Ei îmi va fi far.

Stingher şi gol de voi umbla –

lumina-I îmi va fi manta.

De foame de voi suferi –

cu mierea Ei mă voi hrăni.

Zvârlit în puţul cu noroi –

voi plânge, totuşi, pentru voi…

*****************************************

Săptămâna Mare în haiku

Cina Cea de Taină

La Cina Pascală, cu azimi şi miel,

cununaţi împreună –

eu, tu şi… El.

Cei treizeci de-arginţi

„Câştig sau pagubă”?

Zornăiră miraţi în punga lui Iuda –

arginţii…

Tâlharii

De-o parte şi alta a Crucii –

cei doi tâlhari:

eu şi tu…

Vinerea Mare

Clopote plâng,

boceşte din toacă –

Vinerea Seacă.

Învierea

Cireşii înfloriţi –

vestesc în lung şi-n lat:

Hristos a înviat.

Crucea- răscruce

La început

Domnul a despărţit

lumina de-ntuneric,

punând între ele, hotar,

penumbra –

ciudat amestec

de lumină şi beznă.

Din acea penumbră,

într-o Vinere Neagră,

a crescut o Cruce.

Şi pe Ea a-nflorit

un Crin răstignit.

În faţa Crinului răstignit,

pe faţa Crucii-răscruce –

alegem suprem:

lumina ori bezna.

*********************************

Inima mea

Doamne, ce mare eşti!

Întregul univers nu Te poate cuprinde.

Dar, Doamne nu fi trist.

Nu vei rămâne pe dinafară.

Ai un loc în inima mea.

Inima mea e mai mare decât… universul.

**************************************************

Poemul

Răstignirea scoicii –

Calvar ce şlefuieşte perla.

Transfiguratul gând,

sus pe Tabor, rodind poem.

Cereşti limbi de foc –

rug în noapte aprinzând.

Îndumnezeit cuvânt –

salbă de nestemate.

Susur izvorând din Stâncă,

şoapta unui blând fior.

Mireasma psalmilor de dor –

nerăspândită încă.

Ecou al unui sfânt fior.

Stare de-ndumnezeire,

trăită-alături pe Tabor.

Perla – a scoicii răstignire.

************************************

Dumnezeu râde

Când omul,

oricine ar fi el,

mielul cel mai miel,

decât Dumnezeu mai sfânt

ar vrea să fie,

împins de-a lui mândrie,

de-ale lui litanii hâde,

din Cerul Lui privind,

Preasfântul râde…

Nevăzuta Cruce

Când, obosiţi de lungul drum al vieţii,

definitiv noi ne oprim

şi-n aşternutul cel din urmă

fără de vise adormim,

c-o lumânare şi c-o cruce,

în colţ uitat de ţintirim;

ea, crucea, singură, tăcută,

în tot cortegiul de năluci,

e umbra palidă, sumară,

a sfintei, nevăzutei… Cruci.

Crăciunul în haiku

Maria

Profeţilor – semn;

Domnului – mamă; nouă –

sfântă icoană.

Iosif

Logodnicul ei,

printre-ai pădurii copaci,

un măr domnesc e.

Noapte sfântă

Un Prunc s-a născut.

El visează o… Cruce,

în iesle culcat.

Irod cel Mare

Beţia puterii,

minţile furându-i –

beţie de sânge ceru.

Rama

Clopotul Ramei –

glas de-aramă clopotind –

plânsu-i plânguind.

Iaşii în… haiku

Încoronări

Aur, lauri,… spini.

Timpu-ncoronă aici –

domni, eroi şi… sfinţi.

Mitropoliţi moldavi

Zestre de la ei,

Varlaam şi Dosoftei –

cazanii şi psalmi.

Trei Ierarhi

Perla perlelor –

hram al Sfinţilor Părinţi.

Pardoseli cu domni.

Schitul Tărâţă

Ca un surghiunit,

Doamne-n Tine mă ascund,

precum într-un… schit.

Teiul lui Eminescu

Făt-Frumosul tei –

poem de flori: pe fruntea

lui, în părul ei.

Magda Isanos

Fluture-n zigzag,

cu Dumnezeu de mână –

prin copaci zburând.

Iaşii

Euharistic

loc. Vin – pelerin să iau

din… pâine şi vin.

Locul sării

„Vorbirea voastră să fie dreasă cu sare”

(sf. apostol Pavel)

Locul sării nu-i la ocnă,

nici sub copite-n risipire,

ci în bucate.

Ocna-i e maternitate,

vatră întru devenire.

Doar în gustoasele bucate,

sarea capătă celebritate.

Să ne sărăm cu ea mâncarea

şi deopotrivă… cuvântarea.

Doamne, strâng în vocabular

vorbe de duh, pline de har.

Să nu defaim, să nu blestem,

pe toţi la bine să-i îndemn.

Prin lumea vorbelor murdare,

trecând, s-arunc un… pumn de sare.

Un cerb matur

Poetului Ioan Alexandru

Era la Operă-n april –

miros de miel şi pască.

Părea un cerb matur, agil,

venit la noi să pască.

Rupea din pâinea cărţii lui –

poeme, unul după altul.

Le oferea cu drag oricui,

vorbind pios de Preaînaltul.

M-am dus şi eu spre a lua

din cartea lui cu miel şi pască.

Părea că inima-şi frângea,

făcând ca foamea să-mi sporească.

I-ardea-n adânc para iubirii,

din Cer aprinsă pe Calvar.

Vorbea cu Duh şi cu mult har

de taina sfânt-a-mpărtăşirii.

De Paşte, pască şi de Miel

şi de Emaus mi-a vorbit…

De-un veac părea că stam cu el.

Părea că cerbu-i… răstignit.

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.