NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ ADRIAN MUNTEANU

TU CEL CE CAUŢI TAINA ÎNTR-O FILĂ

Tu cel ce cauţi taina într-o filă

Cutreierând neistovit izvoade

Şi năzuieşti spre-ascunsele monade

Spune-mi cinstit : ascunzi sub pleoape milă?

Tu cel ce-ntinzi necercetate nade

Pe luciul apei, curgere fragilă,

Şi-ţi treci fiinţa rece şi debilă

Prin ochiul gol din veşnice năvoade

Tu ce-mblânzeşti sălbatice feline

Cu-n singur fir de iarbă din ogor

Şi vrei să strângi nădejdile ciorchine

În duhul frunţii, vag şi temător,

Răspunde-mi, frate, sincer fii cu tine

Eşti zeu de-acum sau eşti tot muritor ?

28 august 2004

VEGHEZ SFIALA OREI DIMINEAŢA

Veghez sfiala orei dimineaţa,
Râvnind să-nalţ umil o rugăciune,
Dar spaima clipei mute mă supune,
Poveri în trup îmi săgetează viaţa.

Doamne, îndreaptă-mi calea, să-mpreune
Mâinile mele ce-au uitat dulceaţa.
Celui puternic să-i aşterni povaţa.
Topeşte-i ura din rostiri nebune.

Atinge-l ca pe-un fur de lună plină
Şi îi smereşte graiul de-nceput,
Ca să-l primeşti de-a dreapta fără vină.

Dă celui blând un veşnicit sărut
Şi adu-mi, Doamne, mirul tău la cină,
Să mă-nvelească taina, ca un scut.


MĂ TEM DE VIAŢĂ, PUTRED GHEM DE SFOARĂ

Mă tem de viaţă, putred ghem de sfoară,

Mă tem de moartea ce îmi ia lumina,

Mă tem de omul ce-mi sporeşte vina,

Mă tem de braţul care mă doboară.

Mă tem de frunza dezvelind rugina,

Mă tem de vântul răbufnind afară,

Mă tem de clipa mult prea des amară,

Mă tem de gestul asmuţind jivina.

Mă tem de chinul reîntors în sine,

Mă tem de mâna care mi s-a-ntins,

Mă tem de azi ce ferecat mă ţine,

Mă tem de teama care m-a cuprins.

Cum să mai am încredere în mine,

Când frica pentru toate m-a învins.

 

 

OPREŞTE-TE, ÎMI SPUN. ARUNCĂ LESTUL !

“ dacă aţi avea credinţă cât un bob de

muştar, aţi muta munţii din loc. “

Iisus

Opreşte-te, îmi spun. Aruncă lestul !

Ce rost am eu în lumea asta largă,

Ce val din mine stânca o s-o spargă,

Cum aş putea să-mi urc în slavă gestul ?

Mai bine-ntâi să ţintuiesc pe targă

Invidia. Să-i pregătesc arestul

În care nu-şi mai poate scrie testul

Tremurător în carne, ca o vargă.

Să smulg trufia spornică-n risipă

Şi îndoiala să o prind din mers,

Chiar de se zbate răscolit şi ţipă.

Să mă citesc în spaţiul unui vers.

Destul ar fi să cred în mine-o clipă.

Aş deveni stăpân pe univers.

O PASĂRE DIN MINE SE RIDICĂ


O pasăre din mine se ridică
Zbătându-se la uşa coliviei
În care am supus-o agoniei
De-a mă veghea, să nu-mi mai fie frică.

Doar pentru mine, dând frâu larg magiei,
Am vrut să-mi cânte cu făptura-i mică.
Îngenunchiat pe firul de arnică
Să aţipesc la pragul veşniciei.

Desfigurată îmi rânjeşte soarta.
Ce frig mai e în suflet şi ce ger
Când înţeleg cât am greşit cu arta

De-a ţintui aripi ce-n lanţuri pier.
Hrăniţi albastre păsări, spargeţi poarta,
Din gând pierit urcaţi-le pe cer !


SCRIU UN SONET. DEPLINĂ AMĂGIRE

Scriu un sonet. Deplină amăgire

 

 

Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe şi iubire

Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Şi nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Şi mă aruncă-n lumile opace.

Trec voci cerşind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.

Când verbe-n cuget tainic mă sfinţesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.


UMPLE, IUBITO, CU VIN VECHI POTIRUL


Umple, iubito, cu vin vechi potirul,
Fructul luminii, limpezit de muze,
Alintă apa dulce din havuze
Ce-a adormit cu trudă tr
andafirul.

Aşterne masa cu-n surâs pe buze,
Aşează pâinea şi veghează mirul
Ademenind spre trupul blând zefirul

Aromitor al zorilor lăuze.

Aprinde focul, nu-l lăsa să piară,
Aruncă lemne pe altar. Apoi
Miresme dulci ne vor zidi. Spre seară

Vom dezbrăca veşminte. Drepţi şi goi
Ne vom topi ca un palat de ceară
În flacăra dintru adânc de noi.

 

ASCUNDE-MĂ, ZEIŢĂ, DE PRIVIREA

Ascunde-mă, zeiţă, de privirea
Lunatecilor greieri din răstoace,
Alungă pui de mierle din găoace
Şi lasă-mă să-ţi răstignesc iubirea.

În trupul tău tăcerea grea se coace.
Avidă smulgi din pieptul meu rostirea.
M-afund în cuibul rodnic şi uimirea
Sălbatic vrea cu mine să se joace.

Strivesc sămânţa coapselor virgine
Şi geana muşcă sânul pârguit.
Pătrund adânc, năvalnic şi mi-e bine.

Tot cerul cade-n iarbă istovit.
Un şarpe magic s-a-nălţat din mine,
Ofranda serii fără de sfârşit.

SPUNE-MI, IUBITO, UNDE-ŢI E POPASUL


Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul ?

In cuib zănatec, în amurg de ceară ?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul ?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-a despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară ?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,

Aceeaşi Ană, pe un nou altar.

30 iulie 2004


ABRUPT ATAC ARIPĂ AMUŢITĂ

experiment 1 ( litera a )


Abrupt atac arípă amuţită
Amorfe-accente aspru amputate
Au asfinţit abulic amânate
Având alături arma aţintită
Afinităţi avid algoritmate
Aur ascund alica aţipită
Acea arcadă amplu alungită
Ardea alcoave-amar aglutinate
Absent ascult aceeaşi abordare
A acoladei arcului astral
Aulic ax acoperă altare
Actinii-albastre au ajuns aval
Adevereşte-ardenta alternare
Acord adus aproape abisal

DE CE SĂ SCRIU SONETE AZI

De ce să scriu sonete azi, când veacuri

De gesturi tandre-au devenit istorii,

Când melosul suavelor prigorii

A fost ucis în silnice atacuri.

Ca să mai simt parfumul fin al florii,

Să urc visări de taină în hamacuri

Şi magice săruturi din iatacuri

Să le prefac pe toate în victorii.

Ca să-mi cultiv râvnirile ascunse,

Uitate-atât sub un tărâm anost,

Prin văgăuni cu umbre reci împunse

De gândul blând, cel ce cândva a fost.

Zvârlind poveri în bezne nepătrunse,

Mai scriu sonete, ca să am un rost.

CÂND SĂ PARCHEZ ÎN FAŢA CASEI MELE

antisonet 4

Când să parchez în faţa casei mele,

Văd locul ocupat şi nu m-ajută

Privirea calmă. Intru în derută.

A fost o zi cu-o sută de belele.

Vine vecinul, cel bolnav de gută.

– A cui e rabla ? zic, pornit pe rele.

Simt că mă ia pe loc cu ameţele.

– Sunt musafiri la numărul o sută.

– Şi chiar la mine s-au găsit să steie,

Să nu-mi pot pune roata lângă scări ?

– Câte bordeie-atâtea obicee.

Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.

Din portbagaj apuc nervos o cheie.

Doi sturzi în pom se ţin în dezmierdări.

23 mai 2005

DEGEABA FUGI, O DAPHNE CU PĂR MOALE

Mit 1

Degeaba fugi, o Daphne cu păr moale,

Din trist alai, scrutând un cerb prin spaţii.

Povara mea o voi feri de Graţii

Chiar de-ar dori să-mi dea păgân târcoale.

Doar pentru tine vor veghea bărbaţii

Rămaşi etern înmărmuriţi la poale,

Căci sunt Apollon şi-ţi voi da ocoale

Până când Marte va pieri-n rotaţii.

Te urmăresc prin jarişte, fierbinte,

Când înserarea stinge-o altă zi.

Roiesc în preajmă zodii, să te-alinte.

În ochii calzi de-a pururi te-oi privi,

Să văd cum zeul fluviului, părinte,

Te va preface-n laur, pe vecii.

7 februarie 2006

ROIBU-NSERĂRII ZVÂRLE-N COLB COPITA

Roibu-nserării zvârle-n colb copita

Coclite frunze cad pe crupa-n spume.

Un nechezat prelung alungă brume

Spre ceaţa văii ce-şi agită sita.

Întins galop strivea tăceri postume

Sub reavăn muşchi acoperind smerita

Şoaptă din preajmă. Scormone termita

În umbra clipei ce-a pornit spre lume.

Opresc un strigăt nesupus în faşă.

Îţi pun căpăstru rătăciţi drumeţi,

Dar tu te smulgi din mâna lor, abraşă

Şi muşti zăbala, spargi opaci pereţi,

Fecundă iapă, zână nărăvaşă,

Noapte de jad, născând în dimineţi.

29 noiembrie 2005

SE CRAPĂ FUSTA PÂRÂIE CHILOŢII

se crapă fusta pârâie chiloţii

cu iz de spermă putrezită-n vintre

dar n-am putut să o ridic altmintre

decât în grabă şi cu mari emoţii

băuse votcă săniuţă printre

aurolaci urlând smintit cu toţii

de parc-aveau de-ntărâtat coioţii

cu aspre blăni scuipau pe zidul dintre

garajul meu şi-o salcie nătângă

doi paşi să fac măcar s-o las în prag

era fiinţă iar spitalul lângă

chiar de trăia doar pentru furtişag

dar m-au izbit în plex cu mâna stângă

şi-apoi pe rând în buruieni i-o trag

2 iulie 2006

ÎN BURTA MĂ-TII SE COCEAU PUROAIE

în burta mă-tii se coceau puroaie

şi-ai apărut limbricul ce se pişă

la orice colţ de uliţă piezişă

ca scursul vânăt de-mpuţite zoaie

bătrânu-tău te-a pus cu o metişă

şi se căznea că nu se mai îndoaie

lindicul prins în fibre şi aţoaie

s-ajungă el pe-o neştiută nişă

n-ai loc în curţi rânjesc la tine câinii

te-aţin cu pietre plozii de nomazi

ce greu mai e s-ajungi la coaja pâinii

mucegăită pe trotuar mai cazi

strângând cu spasme în căuşul mâinii

un vis târât în mâinele de azi

30 iulie 2006

ÎŢI FACE-N PARC AUROLACUL GESTURI

îţi face-n parc aurolacul gesturi

cu mâna stângă îndoindu-şi braţul

ce te gineşti mai bine pupă-mi maţul

şi vorba asta-ţi pune-n cuget lesturi

te-ai repezit să-i prinzi gâtleju-n laţul

mâinilor tale alţii sar din resturi

ţi-au dat cu-n drug în cap să-ţi facă festuri

o clipă doar ai inspirat nesaţul

acestui aer ce-şi oprise zborul

ce-nalt e fagul îşi apleacă-n jos

crengile frânte să îţi dea onorul

din bolţi ca plumbul curge roşu sos

şi-ţi spui atunci când te-a luat cocorul

spre cerul trist că lumea e pe dos

15 iulie 2006

EU FLUTURELE-ALUNEC ÎN FÂNTÂNĂ

eu fluturele-alunec în fântână

ce spaimă hâdă-n trupul meu plăpândul

n-am timp să-mi chinui timpul întrebându-l

ce vaier lung pe-antene se îngână

n-am cal de foc pe care adăpându-l

să-l fac să urce-n sus pe ghizduri până

şi-ar împietri copita pe o rână

ca să ţâşnească-n aer pur cu gândul

ce–i până jos ce tihnă necurată

unde e luciul unde-i un năvod

să frâng în el căderea doar o dată

nu tremură nimic sub lânced pod

pe fund nu-i apă nu e nici o pată

plonjez în gol şi mă strivesc de glod

23 iulie 2006

RĂMÂN COCOŞUL PUS PE-ACOPERIŞURI

rămân cocoşul pus pe-acoperişuri

din tablă sură înfruntând furtuna

ni îl înmoaie vipia nebuna

nu se încurcă-n oarbele desişuri

de sus oraşul mi se pare duna

în care surzii îşi împlântă şişuri

un soi bizar de umbre şi hăţişuri

în care scurmă necurmat minciuna

dar casa mea bătrână şi-a dus veacul

şindrila curge moale în răstimp

rugina groasă mi-a tăiat hamacul

mă încovoi sub orice anotimp

şi peste noaptea ce-a pornit atacul

picioarele mi s-au desprins de timp

24 iulie 2006

PE UNDE-I OARE MAŢUL DINTRE PULPE

pe unde-i oare maţul dintre pulpe

cel ce-n găoaze căuta nespusul

învârtoşându-şi nebuneşte fusul

simţind savoarea vulvei ca o vulpe

să fie ceasul a venit apusul

cel ce l-ar face azi să se disculpe

să nu mai poată-n vrej să se întrulpe

pe cum era pe punte-n vremuri musul

voi uliţi strâmte buruieni jilave

cum mă momiţi şi-acum pe lângă porţi

cu iz dulceag de fuste şi agave

tânjesc şi-acum la sâni şi ample borţi

dar navele au devenit epave

iar cei ce-au stat întrânsele sunt morţi

CUM SĂ MĂ LUPT CU TINE, MOARTE ?

cum să mă lupt cu tine moarte cum e

să-ţi smulg rărunchii să-ţi sugrum gâtlejul

ai pus un semn pe fruntea mea cu bejul

paloarea urii-n loc de o gutuie

care să-mbrace-n pal feeric vrejul

de ce-mi înfigi în tălpi arzânde cuie
mi-ai smuls nădejdi din trup sfârşit duduie
şi-ai aruncat în jar nebun gătejul

ce ai de-mi râcâi josnic pe la uşă

şi nu-mi laşi soaţa să se culce lin

ci te lipeşti de ea ca o căpuşă

şi-i sfarmi nădejdea-n necurmat suspin

ia-mi mie hâdo trupul de cenuşă

să nu-ţi mai car poveri ca un asin.

ÎN BOB VEGHEAT CU GRIJĂ PĂRINTEASCĂ

în bob vegheat cu grijă părintească

se-aud bătăi izbindu-i învelişul

şi-n pântecul ce i-a-nsoţit suişul

se-ascunde plod râvnind să se ivească

hrănit cu ploi desferecând frunzişul

cu strigătul ce-l slobozit sub mască

deschide porţi un câmp să ispitească

tânjind să vadă iarba şi desişul

e jilav fir de grâu şi-n jur îi place

să simtă gust de fruct şi aromiri

s-a copt târziu cuminte şi tenace

pe masa mea întruchipând iubiri

iar pâinea trup şi vinul duh se face

întâmpinând lumina din jertfiri

9 martie 2005

MAI BINE MĂ NĂŞTEAM O RÂMĂ-N CLISĂ

mai bine mă năşteam o râmă-n clisă

să-mbăloşez cărările de humă

o sprintenă şi mlădioasă pumă

rupând din carnea zebrelor decisă

o frunză de-aş fi fost uitând postumă

că vântul toamnei m-ar fi vrut ucisă

sau o căpuşă bântuind proscrisă

prin blana vitei care-un chin şi-asumă

mai bine de eram ogar prin pustă

strivind nisipu-n jurul unui cort

sau în oceane paşnică langustă

veghind din valuri umbrele din port

decât izbit de viaţa-n veci injustă

mai bine mă năşteam de-a gata mort

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.