NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ ADRIANA VIDROIU STANCA

S-a nascut un înger

Primavara, cu aripi transparente si gest solemn,

Mi-a plecat pe furis de acasa,

Sa caute râuri verzi si dimineti

În cercurile altui trunchi de copac.

Dincolo de calcule si sfaturi viclene

Privesc cu coada ochiului orizontul

Ce ma asteapta cu anotimpuri vesele,

Cu miros proaspat de flori de tei.

Din mugurii pântecului meu s-a nascut un înger

Candela aprinsa si radacina calda,

Legata pe fruntea unei lumi viitoare

Certitudine a renasterii mele definitive

Alta lume

Prin mine, mai trec friguri si ninsori,

Cresc codrii de pelin si zburda mioare,

Prin mine, se scriu muzici si se trezesc culori,

Se nasc fântâni, ori muguri dau în floare.

Mi-e dor de tine mama , de pâinea calda, dulce

si la duminicile de demult, ma tot gândesc…

Prin mine, vine toamna sa se culce

si radacini de plumb pe frunte-mi cresc.

Pasesc în goluri mari peste gradini,

Rotire-n cerc cu aripi de pamânt,

Prin mine, spre deserturi, trec regi si beduini,

Prind glas istorii moarte si ochiul noptii sunt.

Vin dinspre mâine catre ieri cu interstatii

Sa construiesc lumini din zdrente de vânt,

În portul meu, corabii, revin din alte spatii

Iar cucii îsi fac cuibul din cioburi de cuvânt.

Documente intime

Vin catre mâine pe carari uzate

Lecturând fila cu fila trecutul,

Ancorat în adâncul faptelor mele,

În care, uneori, nu ma recunosc.

A fost oare de ajuns

sa traversez niste munti,

ori sa învat a comunica în alta limba

pentru a justifica linistea

atât de trecatoare a surâsuluis

Vin catre mâine pe carari uzate.

Aduc în geamantanul ros de anotimpuri

un alt Sistem Solar,

un ocean scufundat si o vina.

Mâine, ma asteapta

ascuns printre incertitudini

în contratimp cu documentele intime

ale sperantelor mele.

Pamânt fara orizont

Dezastrul naturii

Se plamadeste în pântecul omenirii

Pamântul lui Goga, desfrunzit,

A ramas fara spirit.

Aratându-mi viitorul,

Teiul lui Eminescu tipa de sete

Ceahlaul lui Bogza ,

Într-un permanent apus

Îsi sterge fruntea de sudoare.

„Noi vrem pamânt”

Strigau pasarile ieri

cand înca totul nu era pierdut.

Un cântec ce stie sa plânga

Scos de sub talpa luminii,

Anunta dezastrul

“Amintirilor din copilarie”

Pe usa din dos

Dintr-un raft prafuit al memoriei, voci sugrumate,

Ies tiptil, pe usa din dos a ultimei amintiri natale.

Imagini si arome racoroase,

Ma tin treaza discutând cu singuratatea

Printre parabole de gânduri si semne dospite

În întunericul tacerilor aparente.

Întrebarile vin sovaind peste timp.

Noduri ale memoriei recente si apasatoare,

Ipoteze banuite cautându-si un adevar unic.

Cad într-un nesomn de gesturi sparte

De o sete nebuna de raspunsuri imposibile..

Distanta dintre ieri si mâine se mareste,

O dimensiune personala si variabila

Pe care memoria o masoara în falimente.

Rataciri

Fluturi albastrii ratacesc prin crânguri

Purtând pe aripi Lumina din lumini.

De doua nopti,

Ma ratacesc aproape de izvorul acelei fântâni

pusa intentionat la rascruci de drumuri si vânturi.

Ecran de sare si pâine calda,

Ultratimp de magie si tristete,

Purtata de rotile plugului, de Caii noptii

si de surâsul glaciar al Lunii.

Deschid CARTEA.

Lumina din lumina atât de batrâna,

Apare discret ca fluturii albastrii

ce ratacesc prin crânguri.

Fragmente de cerneala

Aseara, obosita de cântecul noptii cu chip de tacere

si mantie de fum de tigara,

am adormit peste o mare de voci ce urcau în spirala,

pornite în cautarea impulsurilor

asemanatoare sperantelor.

În somn, paseam cu grija

printre muzici de cuvinte fragmentate.

Mi s-a parut ca auzeam orizontul

iesit parca din adâncul memoriei

sa ma învete legenda apelor curgatoare.

Departe si aproape,

desluseam resturi de zâmbete

Peste ecranul luminos al realitatii.

Occidentul – Ruta uitarii

Brat la brat cu timpul

Înaintam spre ghilotina dezradacinarii.

Personaje alternative,

Piratii graiului românesc,

Renegând pântecul identitatii mostenite,

Se întorc acasa de sarbatori

Pe ruta uitarii,

Cu memoria violata

de forma ascutita a deciziilor finale

si tolba plina de cuvinte si povesti inventate.

Metamorfoze

Departe de ieri,

Ancorata temporar între Atlantic si Pirinei,

Experimentez metamorfoza biografiei mele,

Cu fidelitatea vânatorilor de iluzii

si melancolie riscanta.

Distanta dintre mine si eu cea de ieri

O masor cu pasii inevitabilei suspiciuni.

Printre scenarii si alte personaje ale istoriei corale,

Transformarea continua

hranindu-se din referinte anterioare.

Vremuri noi

Strãini aici, strãini în orice parte,

Cu geamantanul ros de drum si anotimpuri

Plini de praf si peisaje,

prinsi din urmã de noapte,

Pãsim mãsurat peste locuri si gânduri.

Azi, vulturi fãrã cuib rotind în gol

Straini aici, straini la noi sat,

In Africa, pe Lunã ori la Pol

Ne-am pus pe dos cojocul si cinstea la mezat

DIMINETI PIERDUTE

Gol anotimp, tacut, ce ore lungi s

Cu gerul asfintind pe carari,

Umbrele cad, albastre naluci

Si-o noapte fix, s-a despletit pe mari.

Secunde mari, tremur fierbinte, cines

Sunt picatura alba ce palpaie in spatii,

S-a spart icoana noptii, si-o alta noapte vine

Cu-aceleasi frunzare si lungi interstatii.

Cand bratele-mi arse tintesc spre Abis

Cranguri de vise mor, albume prafuite

Etern nonsens de clipe interzis

O limba nestiuta in dimineti pierdute.

Secunde golite de verdeata,

Copaci mormaind, orizont ruginit

Imensitate plapanda, amortita sub ceata

In toamna de absint, departe, un pescarus ranit

Intre oglinzi si ape, trei frunze adormite

Ating si cad, fereastra spre alte dimineti

Ce-absurd se tot inchid

de nepasari, din calcule gresite

O toamna de absint, un tipat scurt, lucid.

-Vezi, dincolo de ceata, silueta MEA

A-ncremenit pe clipa orizontului, subtire,

… atata ger sub bolti de catifea

Si-atatia pescarusi ucisi… cu o iubire!

SUNT DOAR O ZI

Sunt curcubeul negru rasturnat peste cer,

Un mugure surprins de ger

O poarta spre azilul de nebuni,

Sunt doar o zi, atât.

Eu, omul prost sau înseleptul

Ce nu il posi oprii din framântare,

Pe care tosi, cu grija-l ocolesc.

Somn si veghe

Framântare si somn,

Sunt doar o zi, atât, Marite Domn.

NOAPTEA CU COLsI DE TACERI

Ploua, eu imi doresc sa ninga,

Luminile adorm

Ce infinita noapte !

Pusin câte pusin se umfla cerul

O aripa de înger spelb

In noaptea cu colsi de taceri

La marginea zilei de ieri,

Infinit precum vantul

Ca beduini, calare prin desert

Doi balerini prin timpi de veghe

Topisi în dansul ultimei clipite

Sub felinare amorsite

Eu si prietenul meu Cuvantul

Sarbatorim minutele finale ale ploii.

CEL MAI NOBIL VIN

Cu bratul plin de muguri noi,

Si vise fara numar de-mplinit

Tremur zambind,toamna si ploi

Stau multe amintiri de recitit

Astept in zborul pasarilor sa ma prind

In poala toamnei sa inventez culori,

Cu luna noua focuri sa aprind

Arzand, sa redescopar sarbatori.

-Turnati-mi in pahar pelin

Si-am sa va umplu cupele

Cu cel mai nobil vin !

COLEGEI MELE

Te lecturam in limita luminii

Si umbre lungi am recitit

Vedeam cum talpa-ti grea, strivea cu ura crinii

Cum fara vorbe , gura-ti a mintit

Am adunat petalele strivite

Intr-un noian de frumuseti ucise

Pe frunte-ati cununa de ganduri ofilite

Asemeni calitatilor promise

Te recitesc silaba cu silaba

Ca Vechiul Testament in catedrale

Minute reci o noapte lunga alba

Sta suspendata-n paginile tale

Am inteles atunci , intr-un tarziu

Esti dulce vant ce bate cu putere

Si-n fata caruia nu vreau sa fiu

O inutila frunza in cadere.

Te mai privesc in limita luminii

Cum talpa-ti fina striveste , albi , toti crinii din grad

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.