NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ CEZARINA ADAMESCU

PRECUM HOMER….

Când copleşit de-un tandru frig

şi de celule răzvrătite

însumi de mine-o să mă-nving

urmând cărări introvertite

.

când vioriu o să-nfloresc

fără cusur, fără rugine

voi cere fără să cerşesc

nădăjduind că se cuvine

.

sub orizontul efemer

a-mi şterge umbra de contur

orbecăind precum Homer

prin labirintul cel mai pur…

.

.

pe mine însumi să mă-nving

mă voi porni atunci să ning…

–––––––––––––––-

NINSORI PE MENINGE

Nu-i singur acel ce învinge

fantoma de frig din cuvânt

rebele ninsori pe meninge

potcoave-azvârlite în vânt

.

nu-i sânge să nu clocotească

la roua speranţei din bob

nici tâmplă dorind să albească

cioplind geometrii dintr-un ciob.

.

Cuvinte – ninsori să aştearnă

duium pe suflet şi-n gând

când sita stă gata să cearnă

pământ din pământul ce sunt…

.

.

fantoma de frig din cuvânt

zvârlită-i pe coame de vânt…

–––––––––––––––

RUGĂCIUNE

Fie să nu mă tămădui-tămăduiesc

de harul ceresc

să nu mă mai simt navigând

singură într-o barcă

leoarcă de vise de parcă

mi-ar fi izvorât ape vii din urechi

şi-aş călca peste valuri

ca pe spinări de dacice dealuri,

îngânând un (des)cânt

cu rădăcini în pământul cel sfânt.

.

Albastrul halou

să mă înconjoare

ca pe fecioare atunci când visez

că alăptez duhul frumosului

şi al miraculosului,

că alăptez pe Însuşi Mesia

pogorându-se în chiar Poesia

cea pe care de când m-am ivit

o iubesc

în Numele Tatălui nostru Ceresc.

.

Poezia – fărâmă de pâine şi vin

în Numele Tatălui şi al Fiului

şi-al Sfântului Duh,

Amin.

–––––––––––––––––

CRUG

Îmi aţipesc toţi greierii în sân

robiţi de taină şi de molcom cântec

e prea rotund prezentul să-l amân

şi să-mi alung simţirile din pântec.

.

Să nasc aş vrea, din dragoste plămadă

Hyperioni strălucitori, fecunzi

nemuritori când anii stau să-mi cadă

hlamidă peste umerii plăpânzi.

.

Şi ascultând al timpului meu bucium

să dăruiesc, statornică, supusă,

Lăuntrica mea cumpănă de zbucium

de mreaja apei să mă las sedusă.

.

Şi limpezind veşmântul cu lavanda

sărată din ţărâna obrindită

vreau unei mănăstiri să-i fiu ofranda

ca Ana lui Manole înzidită…

––––––––––––––––––

PREŢUL NEMURIRII

Cobori din vis ca din străveche rună

cum ochiul de Luceafăr luminează

întreagă bolta de simţire trează

şi lauri veşnici fruntea-ţi încunună.

.

Străbaţi genune şi te-ntrupi aieve

cutreierând adâncuri răcoroase

şi te-nsoţesc ondine luminoase

născute chiar dintr-ale apei seve.

.

Se risipesc în urmă tulburi, nouri

şi zvonuri de daimonic frig – hlamidă
desăvârşesc privirea ta lividă

şi blânde se aud pe rând, ecouri;

.

Te rătăceşti fecund în somnul Firii

străluminând o lume fără seamăn

alături de Hyperionul geamăn

născând u vis cu preţul nemuririi.

––––––––––––––––––-

RÂS ÎN FLĂCĂRI

Mai viu ca niciodată e timpu-n al meu trup;

Desculţ – aleargă slobod, mă tot visez oprindu-l.

Cândva, ademenită, nutream să mă strecor

şi marginea să-i aflu întocmai presimţindu-l.

.

Ca un aluat năvalnic dospeşte-n mine Timpul

şi nu mă-ncumet încă să-l torn în forme noi;

să mă găsească nudă, cu braţele desculţe

mlădiţă fără aripi, copac fără altoi…

.

Şi tot mai desfrunzită de-atâta râs în flăcări

ciopli-voi pe-ndelete secunda – lemn de rug –

la judecata dreaptă să-mi car în spate morţii

şi ca o stea polară să mă cufund în Crug…

–––––––––––––––––––––––

PÂNĂ LACRIMA DĂ-N SÂNGE

Ia cuvântul şi-l cuvântă

până lacrima se zvântă.

.

Ia tăcerea şi o tace

lacrima când nu-ţi dă pace;

.

Ţipătul durerii-l ţipă

lacrima când se-nfiripă.

.

Ia o ciutură şi-o varsă

lacrima când este arsă,

.

cu zăpadă albă ninge

până lacrima se stinge.

.

Scurge-ţi ochiul de albeaţă

până lacrima îngheaţă.

.

Ia un vis şi-l răstigneşte

până sângele ţâşneşte.

.

Ia o lacrimă şi-o plânge

până lacrima dă-n sânge

.

cu Isus pe cruce suie

sângele să-l baţi n cuie….

––––––––––––––––-

FAPTELE MÂINILOR

Faptele mâinilor mele,

bune, rele,

mi le despică securea,

surcele…

.

Faptele inimii mele

sunt aidoma unor

năvalnice iele…

.

Faptele paşilor mei

sunt aidoma cailor

fără de şei…

.

Căile bune sau rele

pe unde-au umblat

picioarele mele

sunt presărate cu aşchii de stele…

.

Faptele ochilor mei,

funigei…

SPAŢIU DE ÎNSTRĂINARE

Închipuirile mele dansând

alborada, cadril, rigaudon,

într-o dulce triadă;

ochii mei mustră covorul orange,

mustră plafonul, fotoliul comod şi vitrinele

din care-mi surâd

îngeri destui – niciodată.

.

Dovadă că suntem acasă

-pereţii aceştia aerieni –

sprijiniţi de-ntrebări răsucite,

semne întoarse de interogaţie.

.

Spaţiul subit de înstrăinare,

de abandon absolut,

câtă vreme?

.

Persuasivă – magia tăcerii izbindu-se blând

de adoraţia mea pentru Tine.

Neprihănirea pe care nu putem împărţi deopotrivă,

subit sprijiniţi de lumina aprinzându-se singură

şi ca o premeditată trădare,

fuga, izgonirea din spaţiul acesta precar

pe când cuvintele mele se-ntorc îndărăt,

pe un poem sfâşiat

revendicând inefabilul…

––––––––––––––––––––

RITUALUL TĂCERII

Înserarea ne adulmeca prin vitralii.

Oficiam ritualul tăcerii.

Amintirea se strecurase tiptil pe sub uşă.

Prezentul se estompa simţitor în oglinzi.

Aveam trupuri fosforescente, fierbinţi,

Însingurarea ne istovise cu-ncetul.

.

Stăteam în fotolii ca-n strane de fildeş,

neştiutori de sinele nostru uimit.

Pielea ne era tatuată în caractere chirilice.

.

Lăsasem în voia noaptea să ne adaste,

să ne întrepătrundă.

Li Mingqiang interpreta la pian

Cinci cântece din provincia Yunnan,

noi o vedeam întraievea pe Fata din Fada

urmându-şi tăcută iubitul.

.

Devenisem albi din pricina întunericului.

.

Stelele ne dojeneau rând pe rând

pentru pudica noastră lumină lăuntrică,

sufletele se mistuiau covârşite

de încărcături indicibile.

.

Un înger trecea grăbit prin încăpere…

––––––––––––––––––

MYSTERION

Am vârsta de miere a primului zeu

zămislit în proprii viscere.

Tot mai adesea văd lucruri cu mintea

şi văd cuvinte

îmbulzindu-se, nesăţioase,

trăgând la galere,

mişunând prin (văz)duh

orbindu-mă cu esenţa lor

evanescentă…

Îmi rememorez viitorul

familiar ca şi moartea

aidoma unei gândiri profunde

care insidios se întrupă…

*

…Tot mai adesea văd lucruri cu mintea,

văd arcul meu de triumf, piramida,

papirus ascuns în firida

lăuntrului cel zgribulit

ca moaştele unei măicuţe

îngropate în zidul de schit.

Văd orga mea de lumină

văd clipa barbară a dulcelui mir

oglinda în care mă mir ce

frumoasă-am rămas ca o Circe

ademenind cu oceanul de jind

pe blândul Ulise.

.

Văd limpede tot mai ades

un dans mlădios de rusalcă

vulpea ascunsă sub haină

cea care-n taină îmi cere o halcă.

.

Văd urma lăsată-n adânc, la oblânc,

lumea de semne

pe care nu mă mai satur, pesemne,

s-o aflu, s-o ştiu, s-o îndur,

cu ochiul micit să o fur,

sperând s-o înviu

oricât de târziu,

oricât de târziu…

*

…oglinda în care mă mir ce

frumoasă-am rămas ca o Circe

ademenind cu oceanul de jind,

cu orbul nesaţiu al veşnic flămândului..

.

De numele meu, în fiece zi

plănuiesc o desprindere

o evadare, o (dez)locuire;

sângele-mi cere o jertfă,

mereu altă jertfă, mereu,

şi eu simt că nu mai sunt eu

cea plină de temeri şi şovăire

.

de parcă m-aş desprinde cu greu

din şoldul tău roditor, fericire,

jinduind spre o liberă

şi nebănuită de nimeni,

alcătuire…

*

…Mă sprijin cu tâmpla de umărul casei.

Timpul murit reînvie cu forţa desăvârşirii

un Buddha de piatră şi unul de lemn

femei pe fotoliu,

numeroase icoane pe sticle de manufactură

(zone de ceaţă din care se iscă lumea vizibilă),

emailuri turcoaz.

.

Peisage en plain air:

înţelept călare pe câine,

colibe-n pădure, farfurie cu mere şi linguri de lemn,

ferecătură de carte

coloranţi vegetali pretutindeni.

.

Un covor din Şiraz sortit rugăciunii,

tufănele şi creasta cocoşului, o magnolie,

Teiul Doamnei, evantaie de fildeş,

grup de broaşte ţestoase.

Un han părăsit cu un scrânciob,

un cimitir tătărăsc şi – absentă –

culegătoarea de morcovi.

.

La Bărăţie – recitativ de Rozariu,

prilej nimerit de spovadă.

*

…Peisage en plain air:

Însăşi tăcerea, înscriindu-mi obrazul,

câtă risipă!

.

Tot mai adesea văd lucruri cu mintea

şi văd cuvinte.

––––––––––––––––––

INIMA – STEA PRĂBUŞITĂ

Inima mea

stea prăbuşită-n fântână.

Vino de bea

apa cu miros de zână.

Limpedea stea

ca o aprinsă ninsoare

muguri dădea

floare de miere şi sare.

Tare n-aş vrea

să risipesc în vâltoare

inima mea

clopot cu limbă de soare…

Vino de bea

apa cu miros de zână;

Inima mea

stea cuibărind în fântână…

.

Mută-te-n ea

cum te-ai muta într-o casă

albă de nea

unde pereţii se lasă.

Zid fără porţi

unde e luna stăpână

trasă la sorţi

când dimineaţa se-ngână.

Vino de bea

apa cu miros de zână…

*

––––––––––––––-

TĂRÂM FĂRĂ UMBRE

Dor de senin

nu mai ascult passacaglii

pasărea spin

sparge cu ciocul vitralii.

Hălăduind

spre un târâm fără umbre

ca nefiind

moartea să nu mă adumbre.

.

Parc-a fost ieri

singură-n propria nuntă

spre nicăieri

astăzi mai sunt doar o suntă.

Pasărea spin

sparge cu ciocul vitralii

dor de senin

nu mai ascult passacaglii…

.

Foştii fiind

ani peste ani se adună

spaţiu de jind

singurătăţi împreună.

Numai iubind

sunt pentru toate imună

neguri albind

calc peste ciob de vitralii

dor de senin

vreau să ascult pasacaglii…

*

––––––––––––––––-

RAIUL DIN RAI

Lună-n declin

iarăşi mă simt singurată.

Murmură-mi lin

cornul cel tainic de fată.

Raiul din rai

doar cu privirea-l mai cată

o, Adonai!

rogu-te singura dată.

.

Adu-mi-l cald

adu-mi-l, adu-mi-l seara

ca un herald

fruntea să-i rezeme tiara.

O, Adonai!

Rogu-te singura dată

raiul din rai

doar cu privirea-l mai cată.

.

Murgule, hai,

îndepărtează-te iute

jar dacă n-ai

muşcă-ţi din carne şi du-te!

Stele să-mi smulgi

fie şi din rădăcină

flori de ciulin

cadă pe fruntea-nstelată

lună-n declin

iarăşi mă simt singurată…

*

––––––––––––––––

NU MI-A RĂMAS DECÂT

Secundele-mi ţâşnesc din unghii moi

şi-mi cresc minutele de-argint în plete

atunci de ce mi-s anii tot mai goi

de parcă lupi mă hăituiesc în cete?

.

De ce mi-e iarnă când e vară-n toi

şi mi-e cumplit de frig în primăvară

iar crengi uscate fără de altoi

mă-mbrăţişează şi mă înconjoară?

.

Mi-e sufletul surpat şi năruit

statura mai smerită, mai firavă;

nimic nu mai iubesc din ce-am iubit

şi-mi creşte grâu din inima bolnavă.

.

Când aerul se clatină uşor

şi tot pământul-mi fuge sub călcâie;

nu mi-a rămas decât să mă-nfior

să urc pe cruce să mă bat în cuie…

*

––––––––––––––––––-

ALT FEL DE A ÎNVINGE

Ca pruncul nenăscut în sân de fată

stau cuibărit în pântec de cuvânt;

sunt pofticios să mă mai nasc o dată

cuţitul vieţii-n moarte să-l împlânt.

.

Iar când voi reveni cu-adevărat

am să mă scutur mai întâi de rouă

ca să-mi rămână sufletul curat

pentru o viaţă şi o moarte nouă.

.

Privind atunci cum totu-n jur se stinge

şi cum se surpă-ntreg nimicul frânt

am să-mi aleg un alt fel de-a învinge

precum în cer aşa şi pe pământ…

*

–––––––––––––––––––

AIDOMA LOR

Moto:

„El începe cu sine

şi sfârşeşte cu sine.

Nu-l vesteşte nici o aură.”

.

Se desprinsese de lucruri deja.

şi l-am văzut cum se-nălţa

se-nălţa

în timp ce în pământ cobora.

Eu l-am văzut înviind în timp ce murea.

.

Ş-am văzut cum din cuvânt

se năştea, nemurea,

l-am văzut cum

cu ochii-nchişi ne privea.

.

Îngerii îl dezmierdau,

îl priveau drăgăstos

şi cum de atâta privire

îl durea sufletul până la os.

Îl ridicau de subţiori

până la nori, zicând:

-Bate din aripi şi zbori!

.

Se făcuse aidoma lor

Înger

şi blond

şi zburător…

––––––––––––––––-

PÂNĂ-N FAPT DE ÎNSERARE

Moto:

„Vino repede de tot

nici să mor nu ştiu să pot

duce-mă şi dulce-mă

naşte-mă şi moare-mă.”

.

Doamne, priveşte,

moartea nu mi se potriveşte.

Nu mi se potriveşte, bunăoară

nici statul nemişcat la orizontală.

Când o fi Doamne să mor,

fă să fie lin, uşor,

până-n fapt de înserare

să rămân drept în picioare.

.

Iar în fapt de noapte-adâncă

să rămân un stei, o stâncă.

Doamne, ascultă ruga mea,

pironeşte-mă de-o stea

şi la mâini şi la picioare,

spânzură-mă de ninsoare!

*

––––––––––––––––

RĂMÂNE-VA, ERESUL…

Atâtea membre în Cuvânt!

şi stavilă să pun, nu voi, poete!

Mai bine să le rostui în (des)cânt

prin vâlvora secundei să mă-mbete…

.

Să fie Doamne-acesta un păcat?

Râvnitul gând de a le-mpărtăşi?

Atunci, Tu pune tainicul lăcat

ca nimeni să le poată tălcui…

.

Nelămurit rămâne-va eresul

acelor vorbe aduse drept prinos

Doar muzica le tulbure-nţelesul

că doare de la suflet pân’ la os!

*

–––––––––––––––-

DE MOARTE, CA DE NUNTĂ

Eu totuşi iar mă tem de clipa cruntă

şi-mi pregătesc de moarte ca de nuntă.

Şi mă gătesc de ultimul festin

cu pâine sfântă şi-un potir cu vin…

.

Tocmesc apoi nuntaşii în răsfăţ

şi îi poftesc pe toţi la un ospăţ,

în aşteptare îndărătul porţii

să-nvăţ cu-ncetul alfabetul morţii.

.

Doar sfinţi părinţii înşişi ne învaţă

că moartea asta e un ciob de viaţă.

E ca un fulger, o străluminare

un punct de foc în infinita zare.

.

Şi iar devin a gândurilor slugă

şi-s pentru voi – acoperiş de rugă…

14 iulie 2008

Ziua Naţională a Franţei

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.