NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ CONSTANTIN MIU

MITUL EMINESCU

 

Cu fiecare an ce trece,

Devii un mit printre luceferi.

Cu umbra ta, tu mă petrece

La cei ce sunt „voioşi şi teferi”!

 

Ca tine nimeni n-o să fie,

Căci eşti „nemuritor şi rece”,

Chiar de-ar sorbi şi apă vie

Şi-ar da „scrisori” nu cinci, chiar zece!

 

Primeşte-mi ruga pământească

Şi-o lacrimă pe-al tău altar,

Din care mitul tău să crească –

E tot ce îţi aduc în dar.

 

 

 

 

SUFLET

 

Suflet preschimbat în pâine,

Frământată doar din vise,

Tot nădăjduieşti un mâine,

Aburind în mâini întinse.

 

Cin te-o frânge, stând la cină,

Semnul crucii să îşi facă!

Inima să-i fie plină,

Şi de foame să îi treacă!

 

Suflet – lacrimă divină –

Plângă inima, suspină,

Doar pe tine te-oi chema

Ca să stai la masa mea!

 

 

 

 

CONJUGALĂ

 

În astă eră militară

Vom decreta sub cer anost:

Să ne iubim în avant-post –

Eu vânător, iar tu – o fiară.

 

Chiar alergând fără prihană,

Eu te voi prinde în capcană.

Te-oi săgeta doar c-o privire

În marea mea închipuire.

 

Ne vom juca de-adevărat,

Ei, da, pe viaţă şi pe moarte,

Aşa cum stă înscris în carte :

Eu vânător, iar tu – vânat.

 

 

 

ÎN VAN…

 

MOTO:

Iubirea noastră a murit aici.

Tu, frunză, cazi, tu, creangă, te ridici.

                               Tudor  Arghezi

 

Din vreascurile vechilor visări,

Ai apărut suavă ca o roză.

Ce mult noi ne iubeam… Parc-a fost ieri.

Eram un el  şi-o ea – eroi de proză.

 

Am recitit în sufletu-ţi pribeag

Trei declaraţii de amor pe veci.

Noi le purtam ca cel mai sfânt şireag…

Acum, rămas-au sufletele reci.

 

În van încerc s-aţâţ văpaia;

Tu nu te mai arăţi în vis.

De te păstrez sau te-alung, tot aia:

Amorul nostru e plictis.

 

 

 

…DE PROBĂ

 

Ţi-am dat la Pol un  rendez-vous

Şi mi-ai şoptit: „Mon cher, eşti fou!”

Dar ai primit fără zăbavă,

Căci eşti femeia cea mai bravă.

 

Desculţi, vom merge prin zăpadă,

În pas de front, ca la paradă.

Ne vom iubi mereu a  fond,

Nebuna mea cu părul blond.

 

Din atriul drept ţi-oi face templu,

Iar din cel stâng o garderobă

Şi ne vom spune, spre exemplu:

Să ne iubim mai mult de probă…

 

 

 

 

BOBUL DE MĂRGĂRITAR

 

Atât de-ai fi: o lacrimă

Izvorând ca o patimă,

Nu te-aş putea vreodată plânge,

Căci inima pe dat’ s-ar frânge.

 

Te-oi ţine-n ochi, la rădăcină,

Să fii izvorul de lumină,

Să fii chiar apa vie-a lor –

Un veşnic nesecat izvor!

 

Lacrimă de dor, sărată,

Nu te-oi plânge niciodată:

Eşti odorul meu cel rar –

Bobul de mărgăritar.

 

 

 

 

SUFLETUL  la  CINCIZECIME

 

Limbi de foc s-au revărsat

Peste sufletul sihastru;

El  la faţă s-a schimbat,

Luminând precum un astru.

 

Şi-a purces apoi prin lume,

Răspândind iubirea pură.

Şi-a găsit sălaş anume

Într-o stâncă foarte dură.

 

Pieptul în bazalt cioplit

Ca un schit de rugăciune,

Stând în crezu-i neclintit –

Mântuirea ca minune.

 

 

 

 

INVOCAŢIE

                      mamei mele, Olga

 

Gânditu-te-ai cui să mă laşi

Când ai plecat, prea bună mamă?

Aud în curte ai tăi paşi,

Iar lumea-mi pare-acum infamă!

 

Ce mult aş vrea să mă mai cerţi,

Când vorba ta nu ascultam…

Ce mult aş vrea să mă mai ierţi,

Când la picioare îţi cădeam!…

 

Şi iar te strig, prea bună mamă,

În nopţi de veghe iar te chem.

Nici astăzi nu m-auzi, bag samă

Şi singur sunt, o, ce blestem!

 

 

 

 

NINSOAREA

              

                   mamei mele, Olga

Ninsoarea asta, dragă mamă,

Eu ţi-o voi pune la icoană:

A nins bacovian cu ghiocei

La tâmple de bărbaţi şi de femei!

 

Şi ninge-n fiecare seară

Potop de flori, strânse-n coroană,

Vestind o altă primăvară

Pentru-a mea inimă orfană.

 

Ninsoarea asta, dragă mamă,

Vezi bine cum mă mai răsfaţă.

Eu ţi-o voi pune la icoană

Cât inima-mi în piept nu-ngheaţă…

 

 

 

PĂRŢILE

 

Partea mea de vis –

Pentru ea mi-e scris:

S-o visez întreagă

Şi să-mi fie dragă!

 

Partea mea de cer

M-a făcut stingher.

Şi-am rămas beteag,

Mie – cel mai drag.

 

Partea mea de lut,

Chiar dac-a durut,

O păstrez ca moaşte!

Cine n-o cunoaşte!?

 

 

POETUL

 

Înzăuatul tău cuvânt

Îl alinţi cu un descânt

Şi îi caţi dumnezeire

Cu iscoditoarea-ţi fire.

 

Tescuieşti frază zemoasă

Din metafore – ciorchini;

Din poeme îţi faci casă

Locuită de străini.

 

Care-i rostul tău pe lume?

Se întreabă toţi anume –

De Cuvânt eşti locuit

Şi-n Cuvânt tu te-ai zidit

 

 

 

TEMERE

 

Glezna ta de căprioară

Iar începe să mă doară,

Când sari noaptea peste vise,

Nu te-opreşti la mâini întinse…

 

Umbra inimii se lasă

Peste jariştea de gene…

Dor de tine mă apasă,

În ochi, lacrima se teme

 

C-o să uiţi de glasul meu –

Nătărău şi şchiopătat –

Glas de drac sau semizeu

Ce pe tin te-a alintat…

 

 

 

 

ALT FEL DE RAI

 

Eu nu voi s-ajung în Rai,

Raiul tău mi-ajunge mie!

Rodul inimii, de-mi dai,

Foame nici c-o să-mi mai fie!

 

Sufletul meu să-ţi fie

Îngerul ce te veghează;

Nemurirea îţi dă ţie

Cu lumina-i veşnic trează.

 

Aripă de dor întinde

Peste inima-mi bolnavă

Şi pe toată o cuprinde

Cu iubirea ca o lavă!

 

 

CU FAŢA LA CRUCE

 

Tu te-ai jertfit şi pentru mine,

Păcatele să-mi iei pe Cruce.

Dar eu cu ce să vin la Tine,

Ce jertfă să îţi pot aduce

 

Ca să-mi răscumpăr sufletul

Şi să îl am curat şi bun?

Oricât aş căuta, nu e destul!

Eu ruga Ţie o supun

 

Şi voiei Tale fac prin ea,

Iar Calea-Ţi o urmez fierbinte;

Mă aibă-n pază Lumina-Ţi stea

Te rog, Preabunul meu Părinte!

 

 

 

RUGĂ

 

Preaplinul sufletului chinuit

În vaduri repezi se revarsă

Şi se îndreaptă spre Cel răstignit,

Să-l umple vorba Sa aleasă.

 

Povaţa Ta spre mine-ndreaptă,

Preabunul meu Părinte-al tuturor,

Spre Tine gându-mi este treaptă

Şi sufletul născut e călător.

 

În miere să preschimbi veninul

Ce gâlgâie acum prin lume

Şi-n mare sărbătoare chinul

Celor ce-Ţi rostesc al Tău Nume!

 

 

 

ÎN LOCUL TĂU…

 

În locul Tău la judecată

Să fiu. Păcatele mă latră.

Şi toţi cu mâna mă arată,

Hulit mereu, lovit cu piatră.

 

Iar rănile ce le-ai avut,

Când răstignitu-Te-au pe Cruce,

Să mi le dai ca împrumut,

Măcar acum să le pot duce.

 

Iar astăzi, de când am aflat,

Că Te-ai jertfit şi pentru mine,

Îmi recunosc al meu păcat

Şi-aş vrea să fiu curat ca Tine…

 

 

 

 

 

LUMINA  ÎNVIERII

 

Lumina Învierii

S-aprindă-n astă noapte

O candel’-a iertării

Rostită doar în şoapte…

 

Sufletul precum o iască

Ce-şi aşteaptă doar amnarul,

Să-şi golească tot amarul;

Scânteiând, iubirea crească!

 

Ea apoi să se reverse

Peste inima pereche;

Patimile fie şterse,

Nouă – inima cea veche!

 

 

 

 

LUMINĂ  din  LUMINĂ

 

Mereu Te iscodesc c-o întrebare…

Şi chiar dacă răspuns nu-mi dai pe loc,

Şi astăzi urc pe-a Ta Cărare

Cu treptele de fulger şi de foc.

 

De-o viaţă urc, fără hodină,

Ca în Lumina Ta să mă îmbrac.

Vei şti pe loc de am vreo vină,

Iar de-am greşit, cu Tine mă împac.

 

Lumina mea de seu se face

Tot mai mică, iar noaptea o-mpresoară.

Când inima-mi din piept va tace,

Îi dai a Ta Lumină, să n-o doară?

 

 

 

RUGĂ DE SEARĂ

 

Cu mult mai grea îmi pare Calea

La-ntorsul meu la Tine.

Cobor sau urc acum Cărarea?

Părinte-al meu, ce greu îmi vine!

 

Scaieţii mă rănesc, haini,

Iar ochii – în orbite plini

De sânge sunt. Nici lacrimă

Şi nici miere. Doar patimă!

 

Durerea Ta în sufletu-mi pribeag

Părinte-ndură-Te de mi-o pogoară,

S-o port ca cel mai sfânt şireag,

Ca un profet, în fiecare seară…

 

 

 

RUGĂCIUNE

 

Cu spada şi cu crinul,

Voi înaintea Lui aţi stat

Şi alinat-aţi chinul

Celor fără de păcat.

 

Apărători ai Legii,

Primiţi acum ofranda,

Căci v-aţi purtat ca regii

Cu crinul şi cu spada.

 

Arhangheli din Lumina

Veşnică, de neoprit,

Vestit-aţi făr’ de vina

Celui pentru noi jertfit.

 

 

 

LACRIMA

 

Toţi se roagă doar la Tine:

Mai peltic, ceva mai bine.

Eu nu ştiu a mă ruga –

Lacrimă e ruga mea!

 

Toţi îţi cer mereu ceva;

E curată cererea?

Vine ea din suflet plin?

E ca mierea sau venin?

 

Dă-le, Doamne, tot ce vor,

Dacă ruga li-i fierbinte.

Mie dă-mi până nu mor

Lacrima să ia aminte!

 

 

 

 

 

ZIDIRE VIE

 

Din fiecare zi să faci

Dumineca sufletului.

Tu inima să o desfaci

Doară Lui: Ziditorului.

 

Să-ţi locuiască tu să-L laşi

Al inimii – un continent.

Zideşte-acolo un sălaş,

Să fie,-ai vrea tu, permanent!

 

Şi-atunci, zidire vie

Va fi pe veşnicie:

Biserică-n piept să fii,

Din turlă-n temelii!

 

 

 

 

 

LUMINA  ÎNVIERII

 

Noaptea asta iar să fie

Doar a împăcării sfinte,

Prin Lumina veşnic vie

Sufletul să ia aminte!

 

Şi smerit în rugăciune,

Cu genunchii preaplecaţi,

Ca să răspândească-n lume

Doar iubirea de confraţi.

 

Aşa eu mă plec acuma

Şi îmi recunosc păcatul:

Nu voi mântuire numa

Ci iubire-n tot Regatul!

TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.