NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ DANIEL LĂCĂTUŞ

Padurea nemuririi

Ca o pădure bizară
m-aplec şi mă-nalţ,
mă frâng şi mă sfarm

puzderie de inimi vegetale
se topesc în pământ negru
vântul uneori le mai ridică,
plutire a renaşterii,
cădere a neputinţei,
ape le prind în putrezire.

Bolnav caut vindecare în cer,
plutesc în derivă,
suflat parcă de respiraţia
lui Dumnezeu.

 

Cuvântul

 

Fără el, lumea mi-ar părea mai goală,
poate nici eu nu aş fi existat,
e comunicarea de zi cu zi,
miracolul pe care şi tu îl grăieşti.
Cuvinte fulgi,
cuvinte metal,
cuvinte aer,
cuvinte ce apun,
cuvinte ce răsar,
ca o zână din poveste.
E simbolul ce-l rostim
şi crează lumea

 

 

Marele Cititor De Ganduri

 

Îl recunoşti după
hainele negre,
mersul legănat,
uşor aplecat,
cu o privire grabnică
care literalmente te arde
şi care cată prin tine,
prin maică-ta
şi…prin
peretele din spatele tău!

Înţeleptul
care cizelează
dobitoacele întunericului,
gardianul cel mai temut al moralităţii,
ultimul avanpost
al justiţiei
pe o lume flămândă de corupţie,
ultima persoană
care ar accepta vreodată mita.

 

 

Criminali

 

Nişte besmetici
au ucis poezia,
au lăsat-o să zacă
aruncată într-un şanţ
la marginea oraşului,
în lumina farurilor

Se vede clar tăietura
Din zona jugularei,
îmbrăcămintea
scăldată în sânge!

 

 

Litere bolnave

 

Literele cad leşinate
pe caldarâm,
zornăie pe asfaltul crăpat.

Le voi lua acasă,
le hrănesc şi le vindec
de dureri crâncene.

Mă gândesc chiar
să le pun cap la cap
poate iese un volum de poezii!

 

Corigenţa la iubire

 

Mii de fiori
îmi măcinau corpul,
cu ea m-am simtit fantastic,
la un moment dat
se apleacă către mine,
am luat-o în braţe
şi i-am sărutat tâmpla.
Un sărut lung,
fierbinte, pasional…
Pe nesimţite
patima mea a crescut,
spre marea năzuinţă a mea
mi-am luat corigenţa la iubire.

 


Bibeloul de sticla

 

Bibeloul de sticlă
primit în dar de la iubită
de ziua mea în iunie întâi,
s-a spart de durere
la auzul unui plâns
chinuit de copil.
S-au împrăştiat ciobori o mie
pe asfaltul ud de lacrimi
şi pătat de suferinţă.
Un înger cu mainile pătate
de sângele curs din bibelou
s-a arătat în visul meu
de mână cu un copilaş
rănit de cioburi

 

Suflet secat

  

  Vreau să plouă,
să mă spăl de păcate,
sufletu-mi ascunde
patimi vechi ce ard.

Mi-e sufletul secat,
n-a mai plouat de mult în mine,
nici lacrimi nu mai am
să mă spăl în ele.

 

Fluturi de nisip

 

Fluturi de nisip
cotropesc edenul
surprins de flăcări
ce izbucnesc din privirea
unui înger bezmetic  

 

 

Lacrima metamorfozei

 

Trag în piept
aerul respirat de tine,
văd prin ochii tăi
o lume a inocenţei,
aud şi ascult prin urechile tale
un ciripit răpit de chin
imitând parcă
un cântec la vioară.
Te simt în orice mişcare
în propriul eu.
Te aud în fiecare seară
şoptindu-mi noapte buna!
Picurii de ploaie
plâng că nu eşti lângă mine  

 

Cantecul noptii

 

Cum dorm statui
în trupul alb
din munte
se auzi plângând
la templul poeziei
cântecul nopţii  

 

Literatura tu!

 

Literatură tu
cu poeziile
tale hidoase
mi-ai distrus
copilăria
în loc să bat
mingea pe maidan
am stat închis
în casă şi
cochetat versuri
tot nu eşti mulţumtă!
Am cerşit metafore
în Gara de Nord
să te fardez cu
figuri de stil
iar tu neruşinată
îmi întorci obrazul. 

 

Taram imaculat

 

Cu frica în sân
temător şi speriat
calc în cadenţă
un tărâm imaculat
dincolo de propriul trup

 

Dincolo de cuvant

 

Joc divin
sub pomii înfloriţi
în lumina lui Iisus
dincolo de cuvânt,
ce poate să însemne?  

 

Indurare

 

Fierbe în mine sângele
şi-mi arde inima
Ce cântă îndoliată o doină.
În mine simt un om cum moare
în locul lui o fiară stă să nască

Gândul ucide în mine un om
Ce-a trăit în viaţă ca un câine.

De ce să plâng acuma
şi pentru cine să trăiesc ?
unde eşti tu Dumnezeu,
unde-i fiul tău ?
nu-mi lăsa speranţele să moară
nici pe mine îndurerat.

 

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.