NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ DANIELA PÂRVU

te-am aşteptat…

te-am aşteptat…!
sărut pe frunze uitat!

ascunsă-n făclii făcute din păsări
te-am aşteptat!
cu sufletul dat nimănui…

fragedă legănare
te-am aşteptat!
să-mi colorezi in roşu -amărui
sărutul şi anii şi…
nedeclarata ta sărbătoare

dar ai uitat!
ascunsă in aceleaşi făclii
– făcute din păsări-
sărut pe frunze gravat!

*******
să murim ar fi prea frumos…
pecetluita explozie,
subtire scurgere de vin
din bob luminos si divin,
indulcire divina!
sa murim ar fi prea frumos,
sa traim ar fi prea multa lumina!

sânge scurs din dorinti,
picura-mi preaplinul luminii in os
mi-e sufletul deja prea mustos
(pecetluita explozie,
toamna divina)!

sa traim ar fi prea multa lumina,
sa murim ar fi prea frumos…

*********

cuvintele-s nervuri de frunze…


cuvintele-s nervuri de frunze
de tine,de mine ascunse…

lacrimă din pleoapă-n pleoapă,
dragoste din şoaptă-n şoaptă…

ochi ascuns de căprioară
in tăceri de niagară…

de ieri, de lacrimă, de dragoste
de cuvânt şi ardere clară!

stins_am mereu ce a_nceput să doară
de ieri, de lacrimă, de dragoste
a nu ştiu câta oară!…

***********

dedicatie
noi nu ne-am văzut niciodată dar noi ne-am iubit,
dacă fac eu doi paşi, tu poţi găsi ieşirea,
cuvintele mele mor la picioarele tale subit,
ca pe o sârmă ghimpată le simt biciuirea…

sunt uşi care nu se deschid cu nici o cheie,
DAR sunt chei care deschid ANUMITE uşi…
sunt cuvinte bărbaţi şi cuvinte femeie-
suntem noi, oare, de-aceeaşi sârmă ghimpată străpunşi?

zăngănim , şi azi, nişte chei căutând …prin cuvinte-
in spatele uşii tale, te văd de cer agăţat…
le vom spune la toţi cum de-o viaţa, tu singur, eu cuminte
orbecăim pe străzile cu nume de păcat…

PANA IERI NOAPTE…


parcă eram de gânduri născut,
in vis, iubire să-mi ajungă!
aveam gura pregătită de sărut
ochiul cald să te străpungă…
aveam zece mâini
dar mai multe- eu a

ş fi vrut…

până…ieri noapte/când
uimită de cât te iubeam!
mi se retezase o mână
ca-ntr-o ceremonie gravă
ca intr-un vis…de deochi…
dar…şi aşa te iubeam
te iubeam fără gură,fără mâini…
fără ochi…

*******
merg dintr-o dată in toate direcţiile…
aripile mi le port până-n pământ
inserată tăcere mă-ndeamnă
să-ţi rămân peste gând…
nu-mi aplec sprânceana să izbutesc
nu mă depărtez ca să mă apropii!
apăs piciorul exact unde calc
traiesc uimirea
in păsări-
mă prefac adesea!
mă sărută frunzele,
plânsele,
incet innodate la capăt…
mi se aşterne un tron
indrăgostită să nasc
intr-o toamnă un copil
ca un sfârşit al sărutului…

*********

de dragoste I


abia mai puteam ramâne în viaţa…
tocmai mi-am smuls inima cu-n gest dureros…
de piatră, din piept se ivi
altă inimă-n loc
nu puteam muri,
nu puteam iubi…
era o toamnă disperată
frunzele mureau în alai
disperată şi eu, ca şi ea
voiam să pleci
voiam să stai…
nu mai ştiu nici să visez…
durerea mi-o trăiesc
ca şi pe aţă
de toamnă, ca şi toamna!
pe marginea unei iubiri
abia mai pot rămâne-n viaţă.

*********

de dragoste II
pe inimă mi-am scrijelit cuvintele
cu care te-am iubit
am ales cu grijă printre flori
cumintele fân cosit

prănzeşte-mi sângele,
ascute-mi o lamă de cuţit-

am scrijelit şi cu iarbă pe inima mea…
atât te-am iubit!…


de toamna


port gustul tău
şi-al toamnei prin sărut,
mă uit la tine
fără să mă uit
ca să iert tot ce se poate ierta/într-un dor
picură-mi în sânge
din frunze-un izvor!

să-mi fie de nuntă şi de-o frunză gălbuie…
îmbrăţisează-mă cu-n sărut de gutuie…

Mamei mele

Aud un copil care plânge, mamă!
În fiecare zi aceleaşi săgeţi
pe sub geamul de păsări mă cheamă
prin plânsu-i, mamă, aştept să mă ierţi!

Aud un copil care plânge,
aceeaşi tânjire flămândă de foc-
iartă-mi, mamă, neputinţa de-a plânge
şi osul ce-şi sapă în carne un loc!

Aud un copil care plânge, mamă!
Pe sub geamul de păsări aceleaşi săgeţi,
în fiecare zi am lacrimi în palmă
dar nu mai pot plânge, te rog să mă ierţi!



ATÂT te-am iubit!

Pe inimă mi-am scrijelit cuvintele
cu care te-am iubit

am ales cu grijă printre flori
cumintele fân cosit

Prânzeşte-mi sângele,
ascute-mi o lamă de cuţit-

am scrijelit şi cu iarbă pe inima mea…
ATÂT te-am iubit!

Rugăciune

Da o şansă sufletului meu
am clădit greşit,
am făcut din ţine un d-zeu
am spart pietre-ntre dinţi,
am plâns brusc, am greşit!
Am neiubit,
am rămas singură pe câmpul de luptă,
nici nu ştii cât mă dori pentru că exişti
şi pentru că trebuie să fiu şi femeie
în sălbăticia mea..

Am plâns petală cu petală
există în orice binecuvântare
blestem
am plâns de durere, de iubire
de trădare
de dor, de plăcere
de tine lacrima mă tem!
aşa cum există blestem
în orice binecuvântare-
trăiesc vinovată de naşterea ta
şi mi-e greu
pentru că nu e o luptă egală,
cineva operează pe sufletul meu,
transformând lacrima mea
în cerneală

Iubesc petală cu petală
plâng de durere
de dor, de plăcere
de iubire
plâng de trădare
şi de cine mai ştie…
te iubesc pân’la blestem-
lacrimă ce naşti cuvinte
poezie sau poem…
îţi cad la picioare cuminte-
şi mă mint că eu scriu poezie/când
cerneala din lacrima mea mă scrie…

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.