NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ DOINA DRĂGUŢ

SCHIŢĂRI SUMARE DE URME

 

Ne copiază umbra ca un contur

Ce închide în el un relief

Diseminări de timpi ne este viaţa

Cuprinsă în destine variate.

Imagini false modificări de stări

Schiţări sumare de urme înşelătoare

Existenţe parcelate precum ţinuturi

Tăiate-n frontiere pe o hartă

Trăim în simbioză cu istoria

Mânaţi de-un ceas abstract

Golind clepsidre sensibili la mutaţii

Obsedaţi de căutări în spaţii albe.

 


DEZOLARE ŞI SPERANŢĂ

 

Cu cât mai mult ne adâncim în timp

Ne împuţinăm în trup şi amintiri

Învăţătură cuprinsă în nimic

Întoarsă evoluţie identitatea

Imită o lume cândva trăită

 

Ne sprijinim în dezolare şi speranţă

Refugiu în etern amestec de ură

Şi iubire pământ şi cer

Serii divergente cu limite la infinit

Însumând mereu destine fragmentate.

 


DENSITĂŢI CONCENTRATE

 

Închid ochii –

Privesc înlăuntrul meu

Ca într-o fântână

Adâncă.

Deschid ochii –

Împrejurul meu densităţi

Concentrate în ore

Siderale.

 


SPAŢIUL STRÂNS ÎN OBELISC

 

Emoţii cristalizate în armonii

Materializează spaţiul strâns

În obelisc.

Ore vechi bătute-n turn

Trec abstract în forme timpul

Printr-un ochi evanescent

Echilibru în etern.

 

Acumulări de noţiuni

În sfere triumfă pur

În ideal.

 

 

 

VÂRTEJURI ALBE

 

Tăcerea din volbură pică

Sparge în clopot chemări

Se rotesc vârtejuri albe în spirală

Muzici vagi descind în dans

Nu există centru fără margini

Vise colorate – vrajă

Prelungită-n existenţă

Decantare de imagini

Pierdere în consistenţă

Chip rodit de linişte în cerc închis

Creştere neîncetată-n nemişcare.

 

 

RĂGAZUL UNEI CUMPENE

 

Stau în răgazul unei cumpene

Şi nu mai e loc decât pentru trupul meu.

Nu pot să trec pentru că praguri se ridică

Împrejur.

Văd cum vin spre mine două drumuri

Din sensuri opuse şerpuind şi crescând

Prin tăcerea înaltă. Mă închid?

Sau se topesc în mine aşa cum creşterea

Se termină în vârf?

 

Şi cumpăna adânc spre cer se-nclină.

 


CERCUL MIŞCĂTOR

 

Vin dintr-o lume haotică

Finită infinit locuită

Înaintez inutil şi mă întorc

Zadarnic prinsă-n cercul

Mişcător din ochiul de lumină.

Timpul pare suspendat

Şi împrejurul concentrat

Doar într-un singur punct.

 


MERGEAM DEODATĂ

 

Mergeam deodată

În toate direcţiile

Căutându-mă.

Descriam în acelaşi timp

Nemăsurat

Locul geometric

Al fiinţei mele

Apoi îl goleam de sens

Dar nu ajungeam

Niciodată

La mine.

 

 

VISUL

 

Spaţiul din jur s-a reglat

După forma sufletului meu

Absolutul părea că se lasă

O clipă

Atins de cel mai îndepărtat

Cerc al minţii mele

Lumina se contura în aură

Şi mă purta indecis.

 

Visul era colorat

Şi rotund.

 

 

SUFLETUL RĂTĂCIT

 

Cădea greu în trup sufletul meu rătăcit

Ecoul vag al propriei mele chemări

Ruginise între două ţărmuri

Adânc revelator mormânt

Orbecăiam între ferestre şi oglinzi

Dincolo libertate aer şi lumină

Dincoace închisoare de cristal.

 


OCHIUL DE LUMINĂ

 

Atunci când ninge

Se face albă frontiera

Cercului de întuneric

Care mă închide

Sfidând mirarea

Din ochiul de lumină.

 

Atunci mă strâng

Sau mă îndepărtez concentric

Căci nimic nu poate fi egal.

 


ÎNCERCARE PĂRELNICĂ

 

Părelnic încerc

Să înlătur un gând

Mă lupt cu mine

Printre circumstanţe

Şi mereu mă simt învinsă

Nu mai ştiu dacă

Răul este bine

Sau dacă

Binele e rău.

 


TRUPUL CONFIGURAT

 

Trupul meu configurat

De suflet

Umple golul

Dimprejur

Care poate fi

Un strop de rouă

Sau

O adâncire nesfârşită.

 

 

ATÂTEA…

 

Atâtea gânduri mă inundă

Că plutesc mereu

În alte ape

 

Atâtea creşteri sunt pe dinăuntru

Că nu-mi ajunge spaţiul

Cercuit în jurul meu

 

Atâtea euri se revarsă

Că umplu timpul

Până-n margini.

 


SE ŞTERG DISTANŢELE

 

Se şterg distanţele

Dinte tăceri

Absenţele alunecă

Înlănţuite

Într-o risipă

Spre adâncuri

Se irosesc în margini

Creşterile duse

Până-n cer.

 


URMA NELINIŞTII

 

Adaug freamătului meu timp

Cât să mă sprijin

Cu ochii de urma

Neliniştii.

 

 

UIMIREA SPERANŢELOR

 

Golit

De plecarea mea pustiul

Se dezlănţuie.

 

Mă minunez

(uimirea speranţelor mele).

 

Dau la o parte pereţii

Zilele curg.

 

 

GÂNDURI CA VALURI

 

Urmele paşilor despărţite

De nimic ori de tot

Cresc şi descresc

Deopotrivă.

 

Gânduri ca valuri înfăşurându-mă

Se revarsă deplin

 

Prin toate încăperile

Trupului

Luminându-mă.

 

 

 

SPAŢIUL DINTRE PUNŢI

 

Elegant şi dezinvolt

Sar în spaţiul

Dintre punţi

Fluturi prinşi la subsuori

(câte clipe sunt în timp)

Mă desprind

De prăbuşire.

 

În unduiri

De alb mă descopăr

Înafară.

 

 

SPAŢIUL DIN NELINIŞTI

 

Pierduseră înţelepciunea

În spaţiul lor

Din nelinişti – lipsa de timp

Devenise obstacol –

 

Posibilităţile curgeau

Depăşind măsura simţurilor

 

Relaţia adâncă se spărgea

În fărâme

 

Sublim.

 

 

TIMP BRUTAL

 

Sper şi disper

Totul este prelungire

Gol

 

Timp brutal

Al smulgerii

Din sine

 

Pierzându-mă

În orice formă

Epuizez întregul.

 

 

CEL CE SE ÎNVINGE PE SINE

 

Intrăm anevoios în începutul

Albastru

Lucrurile se despart

Păstrându-şi egalitatea

 

Frânt şi închis

În spaţii nevăzute

 

Cel ce se învinge pe sine

În sine aşteptare uitată

Este cu adevărat puternic.

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.