NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ EMIL BUCUREŞTEANU

Alfabet poetic

  

I

Alunecând pe toboganul  iubirii

Eva căpătă forme rotunde

perfecţiuni ale minunilor lumii

ce le doreşte orice femeie

care soarbe din izvorul cristalin

dragostea dintâi vine noaptea

când cântă cocoşul  cu plisc de aur

vesteşte nemurirea iubirii este în

iertarea păcatului  cunoaşterii

oferă omului dreptul la fericire.

 

Bătut de soarta naşterii

Adam îşi croieşte drum

prin noroiul existenţii familiale

Eva aruncându-i batista

libertăţii masculine în timpul

iubirii dintâi trăită în clipele

tinereţii  în iarba virgină a dorinţelor

coasa  trecuse să omoare puritatea

simţurilor sfărâmând inocenţa

primelor  îmbrăţişări ardea inima.

 

Câmpiile dorului sunt

ogoare pline cu holdele dragostei

valuri de aur

mângâiate de aripile lăstunilor

în aşteptarea zborului

peste imensitatea singurătăţii

picură lacrimi sonore

din ochi de ciocârlii cântă la o

vioară  pe strune de raze de soare

alunecă invizibil arcuşul  lui Eol.

 

Dorul  dragostei

situat între coastele  hominizilor

ţipă pescăruşul mângâind  valurile

forme rotunde întinse pe

câmpia arsă de Ra

zeu cu miliarde de giga calorii

se revarsă peste nisipurile Saharei

caravanele trec imperturbabile

la trecerea timpului

dragostea nu ia seamă.

 

Eram eu şi lumea mea

cuprinsă în vârtejul dorului

ardea câmpul de maci

udat  cu cristalele dimineţii

au fost date de Dumnezeu

pentru potolirea setei poporului sfânt

nu-i este indiferentă libertatea

privită ca stare naturală a omului

include dragostea între semeni

constituie tăria unei naţii după Platon

 

Făcută pentru dragoste

femeia îşi caută chipul în ochii bărbatului

se oglindeşte dorinţa

trecerii prin patul amorului

este condiţia sine qva non

a trăiniciei oricărei căsătorii

nu i se iartă momentele de slăbiciune

ale femeii duc la destrămarea familiei

apare acolo unde dragostea adoarme

din lipsa de respect reciproc.

 

Gândul rătăcit prin  Amazonia tinereţii

se întoarce în mine

picură cristale celeste

şi dorul iese în strada nopţilor

cucuveaua intonează un imn mortuar

visurilor cu ochii deschişi

  încurc în răgălii de sălcii

se agaţă speranţele

plutesc peste râul ce porneşte la deal

curcubeul vieţi devine cenuşiu

 

Koka-kola a umplut barurile din România

sunt pline de tineri dornici de libertate

nu există fără câştigul cu forţe proprii a existenţei

în România este o fata morgana

pentru ţara noastră este Uniunea Europeană

nu va fi ajunsă din urmă cu guvernanţii  actuali

nu vom ajunge niciodată la   limanul dorinţelor

se află într-o bucată de pâine şi o cană de lapte

am ajuns să importăm noi o ţară a oierilor

ne îmbrăcăm cu vechiturile Apusului

 

 

Libertatea  spiritului inflamează ţărmurile speranţelor

sunt pline de dorurile de ţară

macină sufletele argonauţilor

scrutau zările visând Yataka

era plină de  pretendenţi îndrăgostiţi de  Penelopa

nu se îndoia de revenirea lui Odiseu

înfruntase pericolele mărilor

nu i-a zdruncinat  iubirea pentru soţie

l-a făcut victorios în încercările la care a fost supus

le-a trecut cu curaj şi viclenie.

 

 

Mărturisirile primei iubiri sunt spovedanii pentru sine

omul retrăieşte clipele tinereţii

sunt peceţi gravate adânc pe scoarţa cerebrală

este vinovată de durerile dragostei dintâi

îi revine dreptul la nemurire

este doar o iluzie trăită în clipele de fericire

se succed la intervale mari

individul se află în starea  naturală

eram mai dependenţi de natură

nu aveam grija zilei de mâine

 

Nimicul se zbate în chinurile facerii

pentru a se întoarce în sine

creaţie cu două mâni şi două picioare

ce conduce un univers insensibil

la ţipetele  cucuvelelor

pornite să vestească finitul infinitului

imposibil de aflat  chiar de fiinţele raţionale

spirit  intrat în dezordine browniană

caută să se regăsească în bigotismul creştin

aduce oamenii în evul mediu timpuriu

 

Purtându-mi picioarele peste hăuri

raiul existenţelor indefinite

agăţându-mă de copacul speranţelor

m-am oprit pe planeta albastră cu

mâinile sângerânde

înţepate de fiorii dragostei dintâi

le-am spălat cu apa norilor ieşiţi la plimbare

pe bulevardul apusului pavat

cu pietrele dorului

când Cupidon îşi îndrepta săgeata

spre inima mea.

 

Roata istoriei se rostogoleşte

pe trupurile oamenilor cresc

ciuperci otrăvite de politici

perverse manifestări ale Homo sapiens

se vrea un superman blond

creaţie nocturnă de gânduri încolăcite

pe trupul istoriei când mintea

rătăcea pe apele tulburi

invenţie pentru al întoarce pe om

în timpurile grotei.

 

Soarele se  rotunji cât roata

carului mare i se rupse oiştea

pe Calea Lactee pavată cu luceferi

bidivii  biciuiţi cu raze albastre

alergau spre zenit să găsească luna

ascunsă după un cumulus

îşi dădea faţa cu alifie

adusă de pe Venus

era supărată că

spuma mării fusese sărată şi  o usturau ochii

 

Şandramaua politicii liberale

pârâie din încheieturi la auzul lui

Băsescu scărpinându-se pe cap

se reflectă în apele Bosforului

vapoarele  pierdute la jocul intereselor politice

a scos ţara la mezat

ne apare ca o domnişoară bătrână

se laudă că  merge în mormânt

fără de prihană a fost doar Maria

după ce la născut pe Isus

 

 

Totdeauna Ulise îşi începea dimineţile

cu-o simfonie închinată lui Apolo

cântată de Orfeu pe strunele Euterpei.

ieşită din adâncul mării

Odiseu îşi înfunda urechile

pentru a simţi euritmurile

trimese din Yataka

pe spuma mării de Penelopa

aştepta ca nimeni să nu poată încorda

arcul iubirii plecate.

 

Ţăranul  gândea la zile mai bune

când a pus ştampila pe buletinul de vot erau

trecute numele  unor escroci ordinari

jefuiesc ţara şi  de 18 ani

ei tot speră ca să fie pusă pe picioare agricultura

României a ajuns în pragul falimentului

guvernul lui Tăriceanu refuză demisia

este un act de onoare al politicienilor

nu le pasă de ce se întâmplă în ţară

e strigător la cer când vezi câtă sărăcie este

 

Unirea popoarelor dă de gândit

Statelor Unite li s-a impus

embargoul minciunii în Yrac

moarte seceră cu coasa pe bulevard

soldaţi cu pistoale la butonieră

dansează rok în ritm de cazacioc pe

pistele sufletelor feţelor acoperite

o lume ascunsă visează

trecerea Eufratului pe căule din nisip

luna de miere a îndrăgostiţilor de Alah

 

 

Vederi păstrate de irisurile minţii

vlăstare tinere pe copacii senectuţii

mărturii ale timpului trecător

aduc în suflete dorinţele mersului în patru labe

timpul jocului nevinovat

trece în goană omul ajunge

aşteptând viaţă veşnică pe pământ

nemurirea sufletului îl îâmfioară

fiindcă fără trup raţiunea de a exista

nici clerici n-o au                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Z – Zborul bufniţei Minervei

la anii senectuţii

bătând din aripi large

mi-a adus mirosul de neuroni

arşi pe altarul spiritului neliniştit

de incertitudinile sfârşitului

întunericului mărilor

pe valurile cărora se plimbă obosite

mareele unei luni pline

udând ţărmurile speranţelor

 

 

Din dragoste

 

Am apărut pe lume din dragoste

Soarele îşi trimitea razele peste florile vieţii

cresc acolo unde întâlneşte iubirea

ne este călăuză în trecerea noastră prin Univers

este marcată de angoasa morţii

este sabia ce stă deasupra capului oricărui biped

îi este hărăzită  moartea

lucrează ca manifestarea dragostei lui Dumnezeu pentru om

nimic nu este mai trist decât despărţirea de cei dragi

nu ţine cont de eşti bogat sau sărac.

 


ZIDUL

 

Iubito, poţi înţelege ce înseamnă

50 de ani

Cinci  zeci  de  ani

fără dragoste.

Ai plecat,

am plecat

şi-n urmă drumul s-a închis.

Un zid pe care  acuma am scris:

Zidul celor cincizeci de ani fără dragoste.

Mai înalt ca Zidul Berlinului,

mai mare ca Zidul chinezesc.

Nu l-ai trecut, n-am cum sa-l escaladez,

rămânem pe veci făr’ de-nţeles.

 

20  februarie, 2008

 

 

 

 Lună, tu…

 

Lună,tu care îmi treci

Pe-ale cerului poteci

Ia opreşte-te o clipă!

Vino jos şi îmi cuvântă

Şi îmi spune, mult te rog

N-ai văzut în drumul tău

Ce  mai face dorul meu?

Îl aştept de-o vară-întreagă

De pe câmp maci să culeagă

Să sădească pe-un mormânt

Unde voi dormi curând,

Macii vor avea vecini

Doi plopi ’nalţi pe cer stăpâni,

Prin ei vântul o să bată,

Frunza  va fi legănată,

Şi-or cânta un cânt de dor

Dintr-un fluier doinitor,

Şi-or cânta un cânt de jale

Cum cântă apa-n izvoare,

Şi-or cânta un cânt de-amar

Lâng-o cruce de stejar

Ce-mi va sta la căpătâi.

De ea pese-i nimănui.

 

Lună, tu care îmi treci

Pe-ale cerului poteci

Lumina-vei crucea mea

Când pe  cer lipsi-va-o stea

 Ce-o veni de sus la mine

Ca să fim în-aceeaşi  lume

Şi-om dormi  în-acelaşi pat

Cu cruci, două stând la cap,

Şi-om  dormi  în-acelaşi loc

Ascultând fluier de soc.

Somnul fi-va-ne pe veci

Sub lespezi de piatră reci

Iar tu mereu vei trece

Călător de noapte rece.

                           1 august 2007

Din ciclul „De dor şi dragoste”

 

Descurcă, iubito,  iţele iubirii

 

Descurcă, iubito, iţele iubirii

Şi ţese întinse pânze de amor!

Pune bătătură dorurile  noastre,

Giulgiu să îmi fie când va fi să mor.

 

De te-ncurci în ele, ai un pic zăbavă,

Voi veni şi eu ca să te ajut

Şi vom ţese-n doi numai pânză albă,

Dorurile noastre s-or uni-n ţesut.

 

Ne vom face haine de mire, mireasă

Şi-om fi la altar numai tu şi eu.

„Fire de mătase împletite-n şase”

Dorul meu şi-al tău pe veci vor uni.

 

 

              Cu lacrimi de iubire

 

Cu lacrimi de iubire ud florile din glastră

Şi te aştept pe tine să treci pe sub fereastră.

O floare mai plăpândă îmi suflă la ureche:

Noi ne uităm degeaba, iubitu-ţi nu va trece.

 

O mângâi pe petale, o-întreb de unde ştie:

– Aşa e scris în stele, să suferi din iubire.

El este dus la alta, urâtă dar bogată

Cu bani se face totul în lumea asta fată!

 

Din ochi pornesc noi lacrimi, le vărs pe flori să crească

Şi din iubirea mea boboci să înflorească

Dar una dintre ele nu creşte, se usucă,

E floarea vieţii mele, micuţa mea plăpândă.

 

– Iubesc un trandafir dar sunt floare de glastră,

 Nu pot să ies afară, de soartă-s blestemată,

Iar el sub ploi de vară mereu tot înfloreşte,

Iubeşte o lalea, laleaua îl iubeşte.

 

 Aşa e-n lumea noastră, a ta şi-a florilor

Adesea ne uscăm fiindcă iubim cu dor.

Pe cei ce noi iubim de noi lor nu le pasă

Sunt fluturi, de zi şi noapte,şi stau la orice masă.

                                                   Septembrie 2003

             

 

  Îmi  plâng răchitele în luncă

 

Îmi plâng răchitele în luncă.

Cu părul lung  şi despletit

la margine de râu se-apleacă

oglinda apei să sărute

căci râul e al lor  iubit.

 

De sărut râului nu-i pasă.

Pe drumul lui curge mereu

iar pietrelor  ce-i stau în cale

prin mângâieri le dă răcoare

şi vadu-i versul lui de-amor.

 

Dar pietrele  ca şi răchita

de dorul lui se vor topi

căci râul curge şi se duce,

mereu e el, mereu e altul,

nu are timp de-a poposi.

 

Cu apa lui hrăneşte înaltul,

răstoarnă munţi când se încruntă,

în-adâncuri negre se cufundă,

oceanele tot el adapă…

Acesta-i este datul.

 

Îmbrăţişat în valuri, domnul,

neliniştit îi este somnul;

răchite-s mii ce îl sărută

 şi peste multe pietre cură

căci drumul îl tot cheamă.

                  Decembrie 20

 

 

Iubirii i-ai spus adio…

 

Pe malul unui râu,sub plete de răchită

Iubirii i-ai spus adio, iubita mea iubită.

Venise primăvara, era-n luna lui mai

Când  păsările cântă, iubirii dându-i grai

 

De-atunci îţi tot duc dorul, iubita mea iubire

Şi plâng precum răchita; pe râu ea îl mângâie.

De mult a fost lăsată la margine de ape

Iubirea ce-i plecase în ape să o cate.

 

Şi eu privesc la râul ce curge-n legea lui.

De veacuri întruna curge. Şi el îşi cată dorul;

Blestem de sus venita să nu-l cuprindă somnul

 

La fel ca şi răchita, ca apa râului

Aceleaşi doruri multe eu am pe-acest pământ.

Tustrei odată în viaţă,tustrei noi am iubit.

 

De-aş vrea averi…

 

De-aş vrea averi, de-aş vrea pământ

cu lesne aş găsi.

Dar eu te am pe tine-n gând,

şi-n inimă te am oricând…

Codană nu-i ca tine.

 

Parc-a fost ieri…

Mi-ai apărut la scaldă într-o vară.

Tu te-ai ascuns,eu te-am văzut

şi am intrat în boală.

 

Mi-aduse mama trei femei

de deochi să mă descânte.

Cărbuni arşi s-au dus la fund

şi eu le-am spus că sunt bolând

de-o grabnică iubire.

 

M-a iscodit mama să ştie

ce noră-i voi aduce.

Că nu voia pe lângă ea

pe orice fată i-ar cădea

unui nebun ca mine.

 

Ba, ea vroia să aibă averi

ca să trăiesc mai bine.

Eu i-am răspuns că asta fac…

În lumea asta avere nu-i

mai mare decât tine.

 

 

Zăpada e mare…

 

– Zăpada e mare,  drumul e lung,

iubito, la tine cum să ajung?

Îţi trimit dorul pe rază de lună

de urât noaptea el o să-ţi ţină.

Când vântul, obraznic, în geam îţi va bate

tu la fereastră iubirea mea scoate

şi ars  de al meu dor va da înapoi,

mai tare ca dânsu-i iubirea din noi.

 

– Iubite şi doru-mi  eu ţi-l trimit…

Unit cu-al tău dor zăpada va curge

iar drumul va fi o cărare dulce.

În prag te aştept cu braţe deschise

şi am pentru tine sărutări nenise.

 

Pe cerul înalt luceafăr străluce

ca dorul să ştie pe unde s-apuce;

la Carul cel mare bidivii se înhamă

şi printre stele pornesc în goană.

În zori de zi la palat în poartă

dorul primeşte dulcea răsplată.

 

 

Dorul meu e dor de tine

 

Dorul meu e dor de tine,

să-l opresc nu am putere,

inima nu are vrere

să uite de-a mea iubire

şi mă  roagă în neştire

să alerg, să umbl’ prin lume,

Poate, poate te-oi găsi

 şi apoi m-oi odihni.

Dorul meu e dor nebun,

nu stă locului te strigă:

Haide, vino! Ce? Ţi-i frică?

Nu s-o întâmpla nimică.

Un sărut nu-i mare bai!

Voi-ncerca eu să fac pasul;

tu rămâi doar cu plăcutul

şi-apoi, dacă ai să vezi

că sărutul nu-i o crimă

ai să spui: mai vino mâine

că acasă nu e nime’!

– Chiar aşa de breaz te crezi!

Un sărut e mare lucru

şi nu-l dau când mi se cere ,

eu îl dau când e iubire.

– Eu ţi-am spus doar: te iubesc!

– A… nu vorbe, vreau dovezi:

adu-mi luna de pe cer…

fă din dânsa giuvaere:

un şirag lung de mărgele,

un inel să am pe deget

şi-n urechi să-mi pui cercei…

– Mă, da’ multe tu mai vrei!

– Un sărut face mai mult

ca orice pe-acest pământ.

– Ce am zis că nu-i aşa?

Nu în bani el se măsoară,

dragostea este o comoară.

 

Seara vine, luna-i sus…

– Stai cuminte!… Nu ţi-am spus?

Vreau inel de cununie

şi-apoi…ţine-te , bădie!

De ne-i şti să mă săruţi

aspru  eu te-oi pedepsi.

– N-avea grijă!

Îmi vei mulţumi…

 

           

 Vino iubito,vino curând!

               

Pe raze de lună, pe pale de vânt

Vino, iubito, vino curând!

Clipa morţii nu-mi este departe,

Ceasornicul vieţii de-abia îmi mai bate,

Când steaua-mi din cer încet se va stinge

La pieptu-ţi de dor pe mine mă strânge.

 

Vino iubito, vino curând!

Vino să-mi stai la cap la mormânt

În loc de popi la cap să îmi cânte

Cobzar bătrân pe strune bătrâne.

La margini de ape du-mă s-aud

Suspine în vaduri, peştii curgând.

Acoperi-mă-vor crengi de sălcii brumate

Când peste lunci crivăţ va bate.

Şi de vei voi să vii pe la mine

Şi mort îţi voi spune cuvânt de iubire.

 

 

 De ce iubeşte omul

 

De ce iubeşte omul?

O, Doamne, Tu îmi spune!

Să ştiu  de e păcat că fericită sunt

Când dorm la el în braţe

Şi el îmi zice cânt.

 

Că muşc din mere coapte?

Am poftă! sunt femeie.

dar de-i păcat aceasta

de ce lăsata-i mere

să fie pe pământ?

 

Februarie 2007

 

  Covorul cu poveste

               

 În sătucul ei natal

baba Rada stă şi ţese

un covor cu o poveste

cu-mpăraţi şi împărătese.

Lâna i-a adus-o-n dar

zâna nopţilor cu lună

şi i-a dat şi de-un ştergar

cânepă  de bătătură.

Ca vopsele şi-a ales

Flori din lunca de la baltă:

pe covorul, fir ales,

– frunză verde foi şi-o fragă -,

stau la masă trei pansele

ce aşteaptă prinţi de soi

ca să fie împeţite.

 

Într-un colţ un mac aprins

– e băiatul de prin casă –

ochii-i ard, el e cuprins

de o dragoste necoaptă:

ce mai mică dintre pansele,

cam de seama lui să fie,

i-a cerut o sărutare

astă vară pe câmpie

şi de-atunci îl doare capul,

pieptu-i arde tot mai tare…

Ce să facă? Ce să facă

ca să iasă din strânsoare?

 

Peţitorii vin cu droaia…

Cel mai mult e întrebată

cea mai mică din pansele

care pare supărată:

– Nu vreau să mă mărit, tată,

nici un prinţ nu-mi face placul!

Şi vorbeşte tot mai tare

ca s-audă din colţ  macul.

– Fata mamei, zice mama,

de nu vrei, tu mai aşteaptă

c-o veni din lumea largă

prinţişor care să-ţi placă.

Bucuroasă, fata mică

braţele spre cer ridică…

 

Jos în colţul de covor

tot mai roş devine macul; 

e cuprins de-atâta dor

de-a aflat de el tot satul,

iar panseaua  cea mai mică

 prinţişor  nu mai aşteaptă

şi s-a dus ea lângă dânsul

ca să fie sărutată.

 

Vreme trece, pe câmpie

e puzderie de maci;

Baba Rada stă şi ţese

noi covoare cu-mpăraţi.

Noi poveşti ea izvodeşte,

sunt  din viaţa ei de dor…

Cine poate le citeşte

şi nu calcă pe covor.

        Februarie 2000

 

 

                

 

De mai iubi

 

De mai iubi…

De dor, de drag, ţi-aş sta în prag

să-ţi cânt romanţe de iubire,

să-ţi spun cât dor îmi e de tine.

 

De mai iubi…

na-aş sta pe gânduri nici-o clipă

să-mi fac din mână o aripă;

de-aş trece chiar şi-n altă lume,

eu aş zbura să vin la tine.

 

De mai iubi…

De zeci de ori eu te-aş iubi mai mult;

pentr-un sărut aş fi în stare să trec ape

munţi să sfărâm;

Sahara aş face-o o mică plajă,

poteci mi-aş face

prin păduri…

Nimic în cale nu mi-ar sta

să vin la tine , draga mea,

de mai iubi!

                

 

După cinci zeci de ani

       Scrisoare

 

De cinci ori zece ani trecut-a de când ne-am despărţit.

Te caut de atunci dar eşti de negăsit.

Şi gândurile-mi  sunt negre, de frică sunt cuprins;

Mai eşti pe lumea asta sau steaua ta s-a stins?

Te caut printre stele şi parcă te-am văzut…

Visat-am într-o noapte; un vis atât de scurt!

Erai parcă mireasă dar, mire nu aveai,

Un înger  îţi ducea trena, pe ape tu pluteai.

…………………………………………………………..

De eşti în ceruri dusă, priveşte spre pământ,

Pe-ogorul vieţii mele doar flori de dor mai sunt.

Din ochii plini de nouri le ud noapte şi zi

 Să nu se vestejească nici după ce-oi muri.

 

– Iubitul meu, iubite, te scoală dimineaţa,

Pe flori tu vei găsi mici boabe de iubire.

Culegi-le cu grijă, cu ele spală-ţi faţa,

Vei şti că toată viaţa eu am trăit cu tine.

 Mai multe nu-ţi pot spune, nu am creion, hârtie

Şi dacă le-aş avea, aici n-au trebuinţă.

În vis doar pot să-ţi vin, să-ţi spun a mea căinţă

Şi ca să nu se uite, apucă-te şi-o scrie.

  

 

 

 

 

 

 

 De nu ştii ce este dorul

            

De nu ştii ce este dorul

vin’ la mine să îţi spun!

Să cunoşti întâi amorul

pe pământ adus, cântând;

sărutările de fată

când  pe cer e lună plină,

sau răcoarea dimineţii

cu iubita mână-n mână;

teiul înflorit, deasupra,

plin de zumzet de albine

culegând cu ele odată,

 ele miere, tu nectar de buze pline;

părul galben precum pâinea

încă-ntinsă pe câmpie

şi prin bucle răsfirate

vânt obraznic să adie;

iarba verde de acasă

şi livada de cireşi,

cântece de ciocârlie

când la câmp mergi cu mioare

şi în joc mieii se prind

ţopăind, miraţi de soare;

balta plină de copii,

fără a fi discriminare

între fete şi băieţi

la scăldat în pielea goală;

 gânguritul de copil

legănat într-o covată,

primul său cuvânt rostit

şi-l auzi strigând la mamă;

prima notă din caiet

şi colega ta de bancă;

primul plic ce l-ai trimis

cu-o scrisoare de iubire

pe roz coală de hârtie.

 

De nu ştii ce este dorul

vin’ la mine să îţi spun

c-am umblat destul prin lume

şi-am mâncat tain străin:

Pâinea n-are  gust de Pâine.

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.