NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ ION UNTARU

N-avem credinţă de vânzare

ion-untaru

N-a venit de dorul nostru

Pastorul de hăt departe

Cu versete ce le-maparte

Ci, doar să ne strice rostul

.

N-a venit el să aline

Rănile ce ne mai dor

Nici de dragul tuturor,

Să ne meargă nouă bine!

.

Nu cu pace creştinească

Bate India şi China

Dacă-n urma lui neghina

Prinde pururi să rodească

.

„Ajutoare” de spoială

Ca să-i prindă pe cei slabi

Şi să-i pună pârcălabi

Peste noua rânduială

.

Ne vor mersul în derivă

Şi nu pacea din cer sfântă

De aceea şi cuvântă

Ridicarea împotrivă

.

Să ne rupă de biserici

Unde se-nchinau strămoşii

Falşii gentlemani, codoşii

Să ne fie nouă clerici

.

Credinţa nu e de vânzare,

Nu vă spunem bun venit

Faceţi cale-ntoarsă, chit

Că distanţa-i aşa mare!

––––––––––-

Doamna mea suav albastră

Doamna mea suav albastră,

Unică între femei

Dacă nu-mi baţi în fereastră,

Am să intru la idei;

Paşii tăi pe care-i ştiu

Nu se-arată pe cărare:

Eu te-aştept ca pe-o salvare

Până nu e prea târziu!

.

Nu-ţi mai dă inima ghes,

S-a-ntâmplat vreo catastrofă

Că eu n-am mai scris o strofă

De uimire şi de stres?!

Hai, prefă-te că nu-ţi pasă

Şi întoarce-te grăbită

Să nu mă găseşti iubită,

Atârnând, cu limba scoasă!

Şi răsună paşi pe trepte

Graţie şi graţiere

Uşa-n lături temnicere:

Uneori destinul drept e!

Şi-mi pătrunde în incintă

Cu pachetul salvator:

– Uite domnu’ scriitor

Un iaurt şi o plăcintă

Fiindcă mâine, cine ştie

Nu mai dă pe datorie!

––––––––––

Ca un paşă

Ca un paşă stau în vârf de pat

Plin de griji să nu fac vreun efort

Zăvorât în mine ca-ntr-un fort,

De când îl ştiu, asediat

.

Să nu credeţi c-am ajuns bogat

Şi-mi aduce renta vreun aport

Ca un paşă stau în vârf de pat

Plin de griji să nu fac vreun efort

.

Toată viaţa mea am suportat

Lucruri care nu le mai suport

Hotărât de astăzi să mă bat

Numai pentru propriul confort,

Ca un paşă stau în vârf de pat…

–––––––––––

Ninge

Deschid ochii şi deodată

Ninge ca-ntr-o mie de poveşti

Imagini pure, îngereşti

Au venit la uşa mea să bată

.

Şi coboară cerul pe pământ

Diafan covor de puritate

Paşii noştri plini de răutate

Peste toate câte răni mai sunt

.

Ninge, ninge ca-ntr-o feerie

Şi mă văd copil, copil de tot

Cum mă luptam printre nămeţi înot

Cu-atâta îngerească bucurie!

.

Ninge, ninge ca o remuşcare

Binefăcătoare şi tardivă

Peste soarta lumii în derivă

Ca un preţ pentru-o răscumpărare

.

Toate câte mi s-au întâmplat,

Le-am înscris pe coaja mea de iască

Bătrâneţea nu-i decât o mască

Peste-un suflet trist şi vinovat

–––––––––––-

Iau din cui

Iau din cui şi-aprind un petromax

Cobor atent pe scări să nu dau chics

Cu ochii în tavan care stă fix

Deasupra propriului meu ax

.

Aduc în spate un carton de tix

Nevastă-mea mă ceartă că vrea fax

Eu tac fiindcă iubesc romana pax

Şi număr ca de obicei, până la six!

.

În mintea mea aud un fel de vox

Şi mă supun acestei dura lex

Pe care n-o găsesc în nici un dex

Şi învăţată de la Brunea Fox:

“Mai bine mă’ să mârâi ca un mops

Spărgând în dinţi câte-o pastilă drops!”

.

–––––––––––-

Rondelul primăverii care întârzie

Şi iar primăvara-ntârzie

Cu soare şi ploi pentru flori

Cu gâze şi fluturi că mie

Dor mi se face din nou de cocori

.

Uscatele vânturi adie

Când pier în adâncuri comori

Că iar primăvara-ntârzie

Cu soare şi ploi pentru flori

.

Străin într-o lume pustie

Şi-n noaptea cu plâns de viori

Din pricini ştiute doar mie

Mă simt vinovat uneori

Că iar primăvara-ntârzie…

…………………………………


Stau iarăşi cu uşile-nchise

Stau iarăşi cu uşile-nchise

De milă, de frig, de urât

Şi-alături mi te-nchipui încât

Păşesc numai pe cioburi de vise

.

N-am putut să facem saltul

Nici ne-am străduit întruna

Căci iubirea este una

Iar destinul, mereu altul!

.

Închid ochii şi te văd

Fragedă precum un fruct în pârg

Când aş fi dat întregul târg

Pentru tine, oricărui prăpăd

.

Aş vrea să plâng dar nu mai pot

Mă simt ca un copac bătrân

În urma căruia rămân

O victimă într-un complot

.

Parc-a turnat cineva-n mine

Deşertăcinea-ntregii lumi

Pe care vrei să ţi-o asumi

După preceptele creştine

.

Stau iarăşi cu uşile-nchise

De milă, de frig, de urât

Şi altceva nu ştiu decât

Că de rău, îmi este parcă mai bine

–––––––––––

Hanul amintirilor

moto:

Constantine, Constantine

Câte nopţi au plâns în mine

De cu seară până-n zori

Şi ciori şi privighetori!

–––––––––

Bătrâne hanuri, bolţi cu viţă

De la răspântiile mele

În cari veneau boieri de spiţă

Să soarbă vinuri din ulcele

.

Cu lanuri vii de grâu şi aur,

Cu cai de foc venind din puste

Şi cu hangiţe strânse-n fuste

Răpite noaptea de-un balaur

.

Cu lăutari cântând în strună

Şi cimpoieri doinind cu jale

Azi plânge vântul în lagună

Toate nimicurile tale…

.

Un arsenal de amăgiri

O, dinastie, iluzoriu

Castelul vostru de ivoriu

Şi decupat din amintiri!

–––––––––––

Iarnă

Ninge iar cu bolovani de vată

Ninge ca-ntr-o mie de poveşti

Că ziua se scurtează dintr-odată

Şi noi ne zgribulim lângă fereşti

.

Şi-o să luăm caloriferu-n braţe

Şi-o să-l plătim mai scump, că ne e frig

Firea noastră-a celor vinovaţi e

Ciudată, dacă toate mă intrig’

.

Ninge ca-ntr-o iarnă absolută

Dintr-un cer de care ne e teamă

Peste viaţa noastră în derută

Şi oprită pentru-o clipă-n vamă

.

Vizavi stau doi bătrâni privind

Poate că gândesc la fel ca noi:

– Uite colo alţii cu ce jind

Îşi cheamă amintirile-napoi!

––––––––––––-

Vremea rătăcirilor

Rod sectanţii dintr-o vreme

Cum roade cariul dintr-un lemn

Şi lasă ca satana semn

Măcar acesta tot se teme:

.

De Dumnezeu, de Judecată

Şi de pedeapsa ce-o să vină

Ci ei se cred fără de vină

Şi-ntru osârdie curată

.

Despart cuvinte şi le-aleg

Din Biblia ce-o-nalţă-n sus

Şi tot proclamă un Iisus,

Pe Care nu-L mai înţeleg;

.

Şi-aleg versetele din care

Ei scot atât: ce le convine

Şi se înalţă doar pe sine

Că ei n-au sfinţi în calendare!

.

Dar Cartea Sfântă nu e plină

De recompense pe ales

Şi tot strecoară un eres

Frământăturii de făină

.

Gavriil trimis de Dumnezeu

Pe Maica Domnului cinsteşte

Cu ce atunci vă osebeşte

Purtarea voastră de-un ateu?!

.

Ar scoate-un demon printr-o slugă

Din Cartea Sfântă ce nu-i place

Dar fuge când a prins să toace,

La mănăstire pentru rugă

.

Căci mântuirea e-n biserici

Toţi ai satanei fug de ele

E plină lumea de sechele,

Că nu mai au loc în americi!

.

Fugiţi de cruce, de tămâie

De ce-aţi pierdut sfintele taine?

De ce purtaţi străine haine

Şi care, umple-vă de râie?!

.

Ce libertăţi în plus mai vreţi

Când voi aduceţi doar sminteli

Şi prinşi de alţii cu momeli

Purtaţi otrava în peceţi?!

Biserica e-a lui Iisus

În care nu vă văd intrând

Ci în afara porţii stând,

Cu vorbe care le-aţi mai spus

.

Mai multă zarvă decât zestre,

Mereu tot mai săraci în rod

Că simbriaşii lui Irod,

Dansează pururi în căpestre

.

Despre voi Apostolul a zis:

Cine nu-i de-al nostru, pleacă

La curţi străine să petreacă

Fiecare-n spate c-un abis!

.

Decât să fiţi ai nimănui

vă-ntoarceţi. Dumnezeu primeşte

Pe-acela care se căieşte

Şi-i ştie bine care sunt ai Lui!

––––––––––––––

Rugă

moto:

Nimeni nu obligă

Pasărea să cânte

Nici despot, nici rugă

Nu pot s-o-nspăimânte!

––––––

Amuşină înserarea –

Sufletele celor duşi

Stau de strajă pe la uşi

Fără care nimeni nu-şi,

Mai suportă-nsingurarea

.

Daţi-mi aripi prentru rugă

Că eu mă topesc de dor

Viaţa noastră e un zbor,

Interior!

––––––––––––––––-

Dine Costandine

Dine, Dine Costandine

Nu mai, nu mai da în mine

Cu stele şi cu potcoave

Că mi-s nopţile bolnave

De urgie şi adaos

Şi mă pierd, mă pierd în haos

.

Dine, Dine Costandine

Nu mai, nu mai da în mine

Că mi-s nopţile pustii

Bântuite de stafii

De mândre şi de cârlani,

De jandarmi şi pungi cu bani

.

Dine, Dine Costandine

Nu mai, nu mai da în mine

Cu luceferi şi cu sori

Că-i fac galbeni sunători

Să-ţi ia ochii, să te-mbete

Şi să-i pun la mândre-n plete

.

Dine, Dine Costandine

Nu mai, nu mai da în mine

Cu vin vechi şi grâu domnesc

Că-n somn poteri mă-ncolţesc

Să mă fulgere sub lună

Să nu mor de moarte bună

––––––––––––––

Pâine de dor

Pâine-mi e de dor şi grâuri

Şi vin cai de mă mângâie

Eu mă duc să-mpletesc frâie

Până creşte apa-n râuri

.

Şi la fel de stepe-ntinse

Şi de fetele morgane

Hai cu mine măi cârlane

După nopţi albe şi ninse

.

Hai să batem zarea-albastră

Şi luceferii-n copite

Murgule plin de ispite,

Cât e lumea contra noastră!

.

Dor de frâu să-l ţin la brâuri

Coama-n vânt să mă mângâie

Eu mă duc să-mpletesc frâie

Până creşte apa-n râuri

–––––––––––-

Hands up!

El stătea cu puşca-ntinsă

Eu, cu mâinile în sus

Pe câmpia fraged ninsă

Şi cu faţa spre apus

El era gata să tragă

Şi de el depindea totul,

Eu, să mor ca idiotul

Că el nu ştia de şagă;

N-aveam nici o variantă

Decât ochiul morţii negru

Că dintr-un conflict integru

Nu te scoate o bacantă

Un destin legat cu aţă

Ce e viaţa? Ce e moartea?

Dacă asta-mi fuse partea

Trebui’ s-o privesc în faţă!

Şi atunci mi-am spus firesc

Dacă tot trăii degeaba

Şi acum se-ncurcă treaba,

Mai bine să mă trezesc!

Şi-am deschis îndată ochii

Pe când mă-mpungea în coastă

Drăgălaşa de nevastă

Cu parfum suav de rochii:

– Ce te uiţi, parcă n-ai grai?

Bea-ţi cafeaua şi te du

Până-n junglă şi adu

Merindele pentru trai!

–––––––––––––-

Reverie

E-atâta pace în ninsori

Şi-n fulgii care stau să cadă

Că-şi lasă pasul în zăpadă

Amprenta, de mai multe ori

.

Iubita mea cu trup de ger

Înhamă caii suri la sănii

Cu-argint şi zurgălăii. Să ni-i

Mânăm ca nişte mesageri

.

Priveşte-n jur: poclade albe

Acopăr răni câte mai sunt

Şi se revarsă pe pământ

Lumina blândă-a unor salbe

.

Coboară îngerii şi-şi lasă

Un strat de pur şi diafan

Şi plângem fiecare an

De răutatea ce ne-apasă

.

Şi-atâta pace-ncet se cerne

Din înălţimile albastre

Pe triste sufletele noastre

Cu uscăciunile lor terne!

––––––––––––––

Filigran

În veacul meu de sărăcie

Cobor tăceri adânci de peşteri

Cu filigranul printre meşteri

Ca-n propria biografie

.

Pledează versuri în instanţă

Între rigoare şi asceză

Şi-n fiecare paranteză

Veghează-ascunsă o balanţă

.

Argint şi aur în retortă

Căruţe cu ţigani pe rând

Prin noaptea lumii trec cântând

Cu Ursa mare în escortă

.

Imperiul meu de alchimie

Supus la creşteri şi descreşteri

Un filigran cu care meşteri

Dau zor într-o tipografie

––––––––––––––

Vin de-mi cântă, Radu Leşe

Curge neaua comănac

Dintr-o sită nevăzută

Şi deodată împrumută

Totul, straie de bumbac

.

Dar sub aşternut, ce cald!

Ce mi-aş mai dori în plus

Că pe unde-am fost eu, nu-s

Gheizere ca să mă scald?!

.

Ghemuit ca un covrig

Pun pe mine zece pături

Ca să nu ies în o-mături

Şi să nu tremur de frig

.

Zori de ziuă vin să cadă

Prin perdeaua albă, lipsă

Ăsta e doar un tertip să

Mai amân ieşirea la corvoadă

.

Mi s-au aburit pereţii

Cu adânci păreri de rău

Cred c-am fost un mare nătărău

Pe toate drumurile vieţii!

.

Parcă-aveam mai multe lemne

Pentru când avea să cearnă

Cu tristeţe peste iarnă

Şi atâtea alte semne

.

Cercetez şopronul gol

Vreascuri, câteva găteje

Vin de-mi cântă Radu Leşe

Şi-ţi dau ultimul meu pol!

–––––––––––––-

Mai zi ceva

Mai lasă în pace manuscrisul

Zi ceva să nu mai stăm ca muţii

Eu am citit că până şi mamuţii

Dialogau să nu-i prindă plictisul

.

Nu mai duce degetul la gură

Că mie îmi urlă liniştea în cap

Îmi umblă hergheliile la trap

De sus în jos pe un hipodrom de zgură

.

Tu nu vezi că s-a răsturnat odaia

Şi ne ducem traiul pe tavan?

Dar ce spun eu, că totul e în van

Şi-mi vine să-ţi răstorn în cap tigaia!

.

Zi mă’ ceva să nu te strâng de gât

Cum i-a turnat Xantipa lui Socrate

Căldarea cu lături pe jumătate

Şi el i-a mulţumit. Atât!

––––––––––––––-

Pândesc ibricul ca un popândău

Mai doresc iubito o cafea

Le-ai numărat? Va fi a câta?

Îmbătrânesc şi nici măcar atâta

Nu ştiu ce-nseamnă a exagera!

.

Prea slabă, n-o să aibă nici un haz

Prea tare, o să-mi facă rău

Pândesc ibricul ca un popândău

Să fluiere semnalul de macaz!

.

Degeaba-mi spui că nu învăţ deloc

Mi-e dor de o cafea ca de un drog

Şi bând-o, să mă simt ca un buldog

Hrănit pe dinăuntru doar cu foc

––––––––––––––––––

Nu-mi mai călca pe vise

Nu-mi mai călca pe vise că astea nu sunt preşuri

Şi scoate-ţi ochelarii să vezi tu câte vrejuri

Ne urcă rătăcirea în capete pe umeri

Trec mastodonţi pe stradă că nu mai poţi să-i numeri

.

Stinge te rog ţigara, nu mai privi la lustră

Şi hai să-nchiriem o peşteră lacustră

Se dau în vânt turiştii pe tot ce e exotic

Şi vom lăsa mesaje în alfabetul gotic

.

Iar dacă n-avem bani de masă, de chirie

Om face rost cumva măcar de-o farfurie

Din alea zburătoare ce fac experimente,

Conduse de haiduci sau poate de Terente

.

Dar să pândim momentul când luna e-n eclipsă

Să cerem de la nasa pe vară o elipsă

Şi-o să-i privim de sus pe cei ce azi ne-njură

Să nu cădem de teamă la ei în bătătură

Şi toate ne vor trece pe lângă noi în vaier

Avem noi paraşute, dar nu vom avea aer

Iar dacă ţi se pare că-s multe riscuri, hai

Aprind eu aragazul şi pune tu de-un ceai

Ce fai maci?

Iubito, ce frumoasă pălărie

Garnisită verde mov!

Trăim într-un ocean de alchimie

Iar tu te-ai exilat într-un alcov

.

Trimite-mi o scrisoare, ce fai maci

Pe mine când mă prinde de urât

Îmi vine să mă strâng singur de gât

şi plâng. Şi tu nu vii să mă-mpaci…

.

Dar nu te bucura, că n-am curaj

Să-mi duc la cap proiectul asasin

Deşi aşa, puţin câte puţin

Puteam să încropesc un ce, colaj

.

Pisica toarce şi tu tricotezi

Un pulovăr, poate chiar mănuşi

Că vine iarna-acuşi, acuşi

Şi ne umple viaţa de zăpezi

.

Iubito, ce frumoasă pălărie

Anul trecut parcă era vertnil

Cum schimbă femininele tiptil

Nuanţele la câte-o colivie!

–––––––––––––––

Câinii veseli

Ador butaforia măruntă de pănuşă

Soarta când e prea ciufută seamănă cu o mătuşă

Dacă e milionară, ţie n-o să-ţi dea un cent

Ba mai cheamă şi notarul şi te-a scos din testament

.

De la visele frumoase, până la cele mai abjecte,

Am născut pe rând simboluri, dacă n-am putut afecte

Le-am lăsat ca moştenire unei alte generaţii

Să mai vină (cine ştie!) în coloană cruciaţii

.

Zilele în care plouă, parc-am fost, parcă n-am fost

Să-mi aştept diurn beleaua ca să mă găsească-n post;

Achit, semnez şi tac, mă reîntorc la vatră

Şi-nchid poarta să n-aud, câinii veseli cum mă latră…

Cazino

Biaritz

Portul cu vele

Demoazele cu umbrele

Hotel Ritz

De patru stele

.

Blitzuri şi vedete

Bani grămadă

Ce tornadă

Suveniruri, amulete

De paradă!

.

VIP-uri, o gorilă

Spada ca la scrimă

Totul dintr-o primă

Vorbă mai subtilă,

Un motiv de crimă

.

Şi deodată-mpuşcătura:

Foc de armă

La cazarmă

S-a oprit pe drum trăsura

Ţărmul liniştii se sfarmă…

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.