NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ LUMINIŢA SUSE


Poeme accidentale. Slow motion

nu ne vorbim

ne umbrim pe rând cu tăceri

tentaţia ne respiră aerul dintre ochi

gesturi amânate se mulează în jurul esenţelor

 

aproape de nebunie frenezia neatingerii

ain’t nothing like the real thing baby

asemeni declaraţiei mâinii

coborând de pe volan

să îmi ţină mâna în intersecţii prozaice

naufragiul inimii în golful braţelor

siajul buzelor pe umăr

ocultările violente

 

ne construim religia binară

pe risipă de semne

 

 

Poeme accidentale. maté glacée

 

sepie caniculară pe străzi

cuburi de gheaţă pocnesc în ceai

orange blossom yerba maté

muşc din cornuleţe cu nucă

şi gem

de piersici

respiraţia amiezii

coboară melci pe umeri

ară meridiane ude în pectorali

 

la est de stern urechea ascultă

buzele arcuiesc liniştea

accelerează puls

re anima re

dangăt de clopot

 

 

Rara avis in aeris. Iubirectomie


au trecut 40 de zile

de la sublimarea păsării

nu îi voi face parastas

pentru că nu a murit cu adevărat

 

păsările nu se îneacă în albastru

când vor peştii

nici nu se dezbracă şi nu iubesc

când presupun profeţii

 

a fost o metamorfoză dificilă

pene smulse din piele

şi tumoare albastră răzuită din cord

 

de la sfârcuri în josul curburii lactee

s-a despărţit pasărea

de femeie

 

 

Rara avis in aeris. Mărturisire

 

recunosc

sunt o pasăre egoistă

cu vederi meritocratice

 

nu împart cu nimeni

bucuria  zborului

dacă nu merită

 

cu Dumnezeu am o relaţie specială

răscolesc aerul ce îi răcoreşte tălpile

 

în schimb

El are grijă ca nici un om

să nu îmi zboare

mai presus

 

 

 

Hemoglife. Viscol cu geminide

 

întregul oraş e zidit de viu în zăpadă

maşinile se rostogolesc prin canioane

de-a lungul străzilor

meteori invizibili repetă în ceruri

ritualuri de ardere în cădere

funinginea lor îngheaţă în stratosferă

şi mă îngroapă cu ninsoare obraznică

în jur aud motoare confuze

şi fâşâitul iepurilor miopi săpând

tunele în troiene

el se apropie încet apăsat adânc amânat

aş aştepta o veşnicie aici

lângă tăişul lopeţii şuierând tot mai

aproape

rece colivia braţelor sale, respiraţia

atât de fierbinte

crud, viscolul dinţilor nerăbdători

geminide în rodia inimii

răscolită

 

 

Hemoglife. Misoginie

 

inima mea e prea strâmtă

pentru femeia aceasta ieşită din minţi

urcă prin mine urlând

îşi înfige coatele ascuţite în trahee

mă sufocă rochia ei brodată cu maci

crabi incandescenţi degetele

ard răsfirate peste muchia ochilor

nu ştiu cum s-o temperez

zâmbeşte fără motiv şi mă dă de gol

lumea ar putea afla ce gândesc

sau ce simt

dar o las să pârjolească şi să cotropească

să mă îmbrace în giulgiu de sânge

sămânţă arsă

nedezmierdată în lapte de vâsc

hrănindu-se cu antiteze

din gând după gând

până voi exploda în pieptul ei

acesta este planul meu de răzbunare

inimă pentru inimă

care pe care

 

 

Hemoglife. Ergo sum

 

eu nu mă pot detaşa de mine

să mă privesc dinafară cu răceală

 

propriul ego nu îmi e suficient

am nevoie de toţi oamenii aceştia

cu mâinile pline de gesturile mele

cu inimile atinse până la sânge

de pulsul meu

am nevoie să le mişc gândurile

cu vocea mea

 

ceva îmi spune că şi eu exist

în realitatea lor

când le vorbesc despre dinte

pentru dinte

ei îmi arătă impresiunile lui

în ochi închis în ochi

iar când îmi deschid inima

le bate inima

 

 

 

Misandry in blue. Ana celor o mie de crini

 

vineri – 11:20am

dear diary

am aflat că la romani

numele solstiţiului de iarnă era bruma

ziua de astăzi nu este solstiţială

suntem în ianuarie

nopţile sunt din ce în ce mai scurte

şi nu îmi ajunge întunericul

astă-noapte, m-am luptat cu zmeul zmeilor

dacă îi sărutam un ochi, îmi muşca un ochi

dacă îi scoteam alt ochi, îmi dezmierda ochiul rămas

dacă îi pălmuiam inima, îmi deschidea inima

el mă acoperea cu un crin până la gleznă

eu îl scufundam în noroi până la

lumina zorilor

mâzgălite cu roşu pe linia orizontului

motive lichefiate în lapoviţă

zmeul zmeilor absent

eu, Ană zidită în turn de crini

până la brumă

 

 

Dimineţile unei victime fericite. Delict matinal

 

în unele dimineţi nu aş mai deschide ochii

ca şi cum sfârşitul a început ieri

şi dacă îi deschid

o să văd un viitor lecuit de mirări esenţiale

şi în timp ce trecutul expiră

strivit între gene insurgente

prezentul invadează, imoral şi intrusiv

precum buzele soarelui alunecând

peste goliciunea pământului

sans souci

 

 

Poeme de distrugere în masă. Unfreezing rain

 

lume ştearsă cu zăpadă

culorile şi arderile nu mai au sens

fără ieşire labirintul frigului

oamenii au intrat în urme

urmele s-au întors înspre pământ

chircită în uterul nopţii aşteptarea

dezgheţului

am deschis ochii

ce miracol să poţi aprinde lumina

cu o ridicare de pleoape

să vezi ruperea de apă

peşti lichizi în găleţile pământului

prunci verzi născuţi sub ape

troiene muşcate până la urme

din urme oameni urcând

culori în flăcări

 

 

Jogging sub ferestre sparte. Adorate malum

 

trec uneori pe lângă un lagăr de femei

cu uşi şi ferestre demontate

siluete în cămăşi cenuşii de noapte

îşi despletesc şirele spinării

peste muchii de paturi

niciuna nu încearcă să evadeze

prin ieşirile larg despicate în sârmă

ghimpată

toate aşteaptă să se îndoaie lumina

din icoane

nici o umbră nu e suficient de rece

să le stingă numerele înfierate pe inimă

iluzii profunde

trăirile din închisoarea trecutului

nici o amintire nu sângerează îndeajuns

să invalideze mitul perechii

univers concentraţionar

iubirea

 

îmi leg şireturile în cruciş şi alerg

mai departe
 

 

 

Poeme de distrugere în masă. Amintiri din casa viilor

 

«Frumuseţea va salva lumea» F.M. Dostoievski

 

ce crimă şi pedeapsă

ninsoarea aceasta complice timpului

răzuieşte case, copaci şi oameni

cu migală de asasin serial

între două căderi de pleoape dispar detalii

deportate în siberii latente

unde contrasentimentele aşteaptă aliniate

să lovească cu beţe şi pumni 

orice trecere

 

sentinţă capitală viscolul acesta cu viespi albinoase dincolo de fereastra

dintre percepţie şi realitate

în ochi închişi

se derulează filmul cu ninsori de odinioară

fierbinte crucea amintirilor

doar inima se mai încrâncenează să mişte

la dreapta cuielor criogenice

 

 

 

Poeme de distrugere în masă.  Snow diving


 

ce mult aş vrea să pot alege locul

unde se execută sentinţa

de tăiere a sforii din creştet

să fie o alunecare în mare de zăpadă

cu inima strânsă în braţe albastre

să fie la fel ca în repetiţiile zilnice

când sângele îşi bate toaca sub tâmple

înainte de a urma tiparul trecerii

prin cămaşa de forţă a inimii

unde gravitaţia e împlinire

iar iubirea fascinaţie

religie

anevrism de aortă

 

 

Jurnalul de la Mijas. Elegie spaniolă

 

nimic nou pe frontul dimineţii

ceaţă ostatică în vitraliul ochilor
privirile vor să rămână asfinţite în carmin

 

buzele îneacă în sânge soldaţii răpuşi

le coagulează amprentele în săruturi letale

dinţii frâng mărunt literele lui

bésame bésame mucho

como si fuera la última vez

 

mare nostrum, dincolo de obloane

castanietele norilor muşcă din sâni vineţii
degete de spumă răscolesc coapse lichide
mediterana se încordează extatic
ritm de fandango ţipă în tâmple


realitatea se lichefiază în metafore vetuste
atât de sărate încât nu lasă altă alternativă
decât aceea de a le pluti

pe lacrimopolis
încă o zi

 

 

Jurnalul de la Mijas. Înger maur


tablou într-o expoziţie stradală
cu arabescuri din petale de verbină

lavandă şi orhidee

puzzle vegetal

înger maur pe crochiul patului
cu aripi franjurate aduse sub bărbie
adormit în aşteptarea poveştii de seară
suita prinţului trece sub lucarnă
mica sirenă

încovoiată sub greutatea cerurilor

şi a pruncului

trebuie să fugă departe de oameni

dónde dónde
ochii se rotesc peste risipa de semne
păsări flamingo îşi cufundă

ciocul în noapte
ridică îngerul somnoros pe braţe
crini de oţel sub tălpi chemoragice

  

 

Je me souviens. Louvre

  

aveam

intuiţii empatice

cu Maya Plisetskaya

în costum de in carmin

dansând un bolero despletit

în şuviţe orchestrate pe degete

de nebuloasă cu pulsar

în nucleu

eu

eram

neasemuita lui

iubită impresionistă

dincolo de fantasmele lui Degas

fresca aceea edulcorată

pe omoplaţi de tablouri

 

 

nu se vede bine de aproape

veniţi aici lângă Gioconda însărcinată

cu cel mai androgin zâmbet

posibil

atunci

universul vizibil

era friabil până la quarci

vulnerabilă până în molecule

gândea acoperindu-mi claviculele

cu dantelării fractalice

de săruturi spirale

indivizibile

reale

 

 

Je me souviens. 95 km şi tot atâtea minute

 

înapoi spre manotick pe river road
măcălendrii înnebunesc
râul se frânge viril şi apele se despică
senzual în jurul pietrelor
toamna îşi deschide venele pe parbriz


neaşteptată certitudine
această întoarcere a visului risipitor
despre singurătate numai cuvinte
de bine


genunchii albinelor se înmoaie
clavicula are gust de miere fierbinte
dinţii fiarei gem hemoragic

pe buze crăpate de vânt
nihil sine dolor


trei silabe repetate
timp de 95 km şi tot atâtea minute
nici o literă în plus nici un zâmbet în minus
reproş alintat insonor
dintotdeauna

 

TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.