NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ MĂDĂLINA GRAMA TOMA

CUVINTE ÎN DREPTUL INIMII – ANTOLOGIE DE VERSURImadalina-grama-toma

Lego

Fii nebun, iubeşte, nu te risipi!

Fără tine,

nimic nu stă, nimic nu se mişcă

fără învelişul tău subţire, nicio clipă n-ar naşte altă clipă.

.

Retrăgându-ţi privirea din lume către tine,

din întuneric, întoarce-ţi faţa spre Lumină

apoi, pierdut şi regăsit în fericire, ca Unul Viu ce-ai devenit, gândeşte:

nu există moarte, nici suferinţă, nici frică

.

Totul e iubire. Totul e odihnă.

…………………….

Cocon I

Nebuni, ipocriţi, proşti, mincinoşi, nimicuri flecare

cu inimi pustii şi vise false

vom ţâşni pe rând, fiecare,

care târându-se, care sărind, care zburând,

din mii şi mii de forme dureroase,

vom despica Pământul, vom arde cerul, ne vom elibera în sfârşit din Infern,

unul lângă altul, la nesfârşit, vom renaşte

şi-n urmă

se vor topi unduind, în valuri mişcătoare,

umbrele noastre.

.

Cocon II – Dacă Tu nu eşti, eu sunt ?

.

Dacă suferinţa lumii, suferinţa mea, toată suferinţa,

nici spaţiu, nici timp,

nici răgaz între moarte şi viaţă,

de fapt, nu există?

dacă Dumnezeu se visează închis

în umbra Lui, în carnea noastră amestecată cu pământ

în noi creşte, în noi se oglindeşte,

gândeşte, gândeşte, gândeşte,

apoi, ca un fluture ieşind din noi biruitor,

zboară spre El Însuşi

şi se preface în Lumină ?

.

Dacă Tu nu eşti muritor,

eu sunt?

.

Cocon III

De la-nceput, ce este-n tine muritor,

se naşte din el însuşi, din el însuşi creşte,

din el însuşi se hrăneşte,

şi, ca orice zid

al unui templu pustiu, pustiit

se va prăbuşi, se va preface în ţărână,

.

umbră vei fi, rătăcitoare, într-o casă în ruină.

.

Dar dacă, dar când,

din dragoste, vei exploda şi vei împrăştia Lumină,

din tine spre exterior,

vei ajunge acolo unde timpul nu trece, spaţiul nu există,

şi vei privi uimit cum tot Universul se mişcă,

în sufletul tău mişcător.

.

Dorinţă la o stea căzătoare

Cade o stea… ceas oprit să fiu aş vrea,

următoarea clipă, în nemişcarea mea,

să rămână pe veci nemişcată

în mine, fără mine, plutind în infinit

să nu gândesc, să cuprind.

………………..

Catarsis

Când te găseşte suferinţa, nu fugi din calea ei,

atinge-te de ea, înfăşoară-te în ea,

cuibăreşte-te în focul ei mistuitor,

arzi de tot,

lacrima să-ţi ardă pe obraz

şi te vei naşte singur, viu

din pântecul mântuitor.

………………….

Amprente

În mijlocul verii

am găsit un ciob de glob, de la Crăciun

şi-n iarnă, căzând din debara, de sus, de undeva

m-a nins cu nisip

o sanda.

.

A naibii, cum păstrează timpul, ascuns de mătură, cumva,

câte ceva!

………………………………..

Stare de asediu

Privind mirată în sus,

las clipele să treacă prin carnea mea strivită

în minunata ultimă a lumii secundă,

sub o ploaie de gloanţe, înfăşurată în fum,

nu mai fug, nu mă mai ascund

unde?

E târziu,

în iad, nimeni nu se mai ascunde.

………………..

Globalizare

număr oi în visul meu,

în visul ei, mă numără o oaie

degeaba mă trezesc ţipând din somn,

proastă oaie, iar adorm

sub cerul pictat pe carton

nu-s nici oaie, nu-s nici om

doar număr, rumegând cuminte

firul ierbii fierbinte

trecând fredonând prin beton.

…………………..

Pelerinaj

Toată omenirea plânge,

în cor, toate vocile lumii strigă, imploră, se roagă,

copii, tineri, bătrâni

la oasele sfinţilor se calcă în picioare, se îmbulzesc, cad grămadă,

pe toţi îi doare, toţi se vaită,

tuturor le lipseşte câte ceva:

glorie, avere, sănătate, urmaşi…

.

la fel ca ea, călcând pe sfinţi,

goală, proastă, păcătoasă

îngenunchez, mă rog şi plâng

în faţa crucii din oglinzi.

din volumul de poezii “CUVINTE ÎN DREPTUL INIMII”

………………………………….

Simbioză

Doar ca să văd Lumina Ta

în mine,

ca să aud chemarea Ta asurzitoare,

mă risipeşti râzând,

în fiecare boţ de lut

iar eu,

pământ ce sunt,

mereu Te las să Te chirceşti,

cuminte,

într-o durere pe care

doar aripa trecând prin carne,

pentru carne,

o mai simte.

……………………

Chip cioplit

Cu singurul meu ochi bun,

cu privirea albastră,

am ameţit uitându-mă

cum curg,

goniţi de soartă,

la nesfârşit prin Faţa Ta,

nevinovaţii în genunchi,

cum se târâsc,

cum plâng

şi cum Te vând

când îşi strivesc cu sete

buzele de piatră.

.

Durere în unghi

.

Născut într-o clepsidră,

un bob de apă şi pământ,

trupul meu se zbate mut,

închis într-o durere mută.

.

Râzând,

apropii gura mea de gheaţă

de fruntea Ta fierbinte

şi mâna mea,

în clinchet de argint,

Te vinde.

…………………….

La final

De frică,

nu vrea nimeni să-L coboare

de pe cruce,

cine să intre

în Lumina aceasta fierbinte

învelită în carne strivită

şi sânge?

.

Cine să privească

de aproape,

nemurirea Lui, de necuprins,

în ochii stinşi de lacrimi,

fără pleoape?

…………………….

Chemare

Întoarce-Te Cuvânt,

nu mai e loc în infern!

.

N-auzi?

Până şi iarba

ţipă de durere

sub greutatea

umbrelor mergând,

prin întuneric,

din leagăn

spre mormânt.

.

Întoarce-te Cuvânt

să ne dezlegi de blestem!

………………………..

Aşteptare

Aştept,

de la începutul lumii,

să văd ţâşnind din întuneric

privirea Ta strălucitoare

să mă strigi,

iar eu –

o umbră aruncată

în mijlocul Luminii,

să vin râzând spre Tine.

.

Eu,

o veşnică rătăcitoare

aştept

să mă opreşti din rătăcire.

……………………….

Contestare

Am primit:

două aripi

de fluture beteag

strivite în cutie;

un bilet de odihnă

într-o fântână goală,

fără glas,

fără vin,

fără lumină;

libertatea

de-a trăi o viaţă întreagă

în minciună;

câteva cuie;

un bici;

o cruce.

……………………..

ADN

Nu-i recunosc pe străinii

din sângele meu,

nici ei, normal,

nu mă recunosc pe mine.

.

Nu mă lasă să dorm,

nu mă strigă pe nume

ci, cu bolile lor,

mă adapă când plouă,

mă hrănesc când le vine,

mi se urcă în spate senini,

iar când vor să plece

îmi dau bice.

……………………….

Autumnală

E toamnă, cosaşul se apropie…

Fugind,

în urma mea, nu vreau să ştiu nici numărul grânelor,

nici numărul zilelor ce-mi vor urma,

fugind, nu vreau să aflu niciodată

cum pot sculpta în carne,

cu mii de ace,

clipele de gheaţă.

.

E toamnă…

.

Ar trebui să mor atunci când iert – să mor uitând, să mor

iar toamna, ca spicele de grâu,

să cad tăiată, din lumea mea arzând aurie

cu faţa la pământ.

……………………

Meteorit

Între primul

şi ultimul Tău cuvânt,

în fiecare zi

al fiecărui „sunt”

mă desprind de Tine

arzând

şi mă rog,

triumfătoare,

la îngeri murdari,

din pământ.

…………………

Normalitate

.

Pe copiii copiilor noştri

îi învăţăm să mintă,

torturăm şi ucidem

pentru o palmă primită,

cerem înapoi tuturor

iubirea pe care n-am dat-o nimănui

niciodată,

nu iertăm pe nimeni

şi nimeni nu ne iartă,

iar după o viaţă de ură,

plini de venin,

murim

fără să pricepem nimic.

……………………….

Diferenţe

Cât de repede trece viaţa când eşti prost

şi cât de uşor…

dar cât de greu cântăreşte secunda

cioplită în carnea zeilor

.

stând suficient de departe,

ce bine se vede timpul

trecând –

dacă un fluture din aripi bătând

lasă urme adânci

în aer, în inimi

şi pe frunţile Lor!

………………………….

Sfârşit

Ce linişte ciudată se lasă

în Infern…

doar timpul se aude

şi lumea aceasta trecând…

De teamă,

umbrele plâng,

copacii se întorc

tremurând în pământ,

râurile curg înapoi

spre izvoare

.

doar sfinţii fug din icoane,

râzând.

……………………….

Fantezie în flori de gheaţă

În zori de zi de iarnă,

pustie şi acră, prea albă, prea geroasă,

ai cărei fulgi de zăpadă

cad peste lume strălucind,

(în dimineaţa aceea, când numai ei dintre toate fiinţele, plâng)

îi vei privi cum desenează, afară,

din lumină spre întuneric, pe fereastră,

trişti, în flori de gheaţă

cu degetul înmuiat în lacrimi fierbinţi,

inimi abia născute, calde,

şi ai să-i întâmpini, alergând spre uşă fericit,

pe aceşti vagabonzi îngeri beţivi

care vor încerca să-ţi intre, în zori de zi de iarnă,

cu aripile murdare-n casă,

lângă sufletul tău răcit.

………………………..

Nud cu mărgele

Mărturisesc, cu mâna pe inima

pe care am dat-o la schimb pe mărgele

şi pe care, în prezent, n-o mai am,

că sunt, pentru toate greşelile mele,

absolut nevinovată,

ceilalţi, toţi, m-au trădat,

ei m-au vândut întâi pe mine,

ei m-au silit să mint, să fur şi să ucid,

ei m-au tras în jos, înapoi,

de aripile mele sublime

şi m-au îngenuncheat.

.

Târându-mă cu greu pe lungul drum al crucii către Tine

abia acum, la sfârşit, am aflat

că pot să bat,

ca un copil răsfăţat din picior şi să ţip

în urechea Judecăţii Tale Divine.

Sau să tac.

…………………………………….

Impostură

Cu vârful privirii lovind ascuţit, din mândrie,

în timp ce cuget că exist, închisă-n Bunul Dumnezeu,

fumez,

picior peste picior

şi, cu degetul arătător apăsându-mă pe frunte,

într-un gest rafinat, gânditoare,

privind în sus, spre Faţa Lui, cu nasul puţin ridicat,

pretind că pot să-I scriu

poezii de iubire, Iubirii Însăşi,

cu sângele meu.

…………………………………

Pas înainte,

Iroseşte doar o clipă din clipele-ţi plictisitor de multe,

şi aminteşte-ţi că, trădând,

se repetă durerea trădării tale în inima Lui la nesfârşit,

că orice cărare pierdută de tine acum

se pierde, la rândul ei, într-o spirală ducând spre infinit,

preţ de-o cădere de frunză, stai în loc cugetând

că eşti strop de apă învelit într-un pumn de pământ

şi că, doar topit alături de pietre,

străluceşti

apoi, ca un zeu nebun ce eşti,

rupe-ţi cătuşele de foc râzând,

deschide braţele larg

şi fă-ţi drum prin mulţimea de spaime, cu crucea pe umeri,

aşa cum poţi, şchiopătând!

………………………………..

Ca orice pană de vultur

Ca să mă conving

şi să-i conving pe ceilalţi că există,

neştiind că tocmai degetul meu iscoditor

Îl poate învia sau Îl poate ucide,

L-am atins…

.

Am plonjat în moartea mea de-o clipă

din nemurirea Lui de necuprins

şi am trecut apoi, uşor, atât de simplu, crezând,

din inima mea rece şi strâmtă drept în inima Lui topită,

aşa cum trece peste abis, orice pană de vultur rătăcită,

purtată prin aer, de vânt.

………………………………………….

Zorba

Sfinţii trăiesc cu poftă viaţa, în fiecare zi. Nu fac mofturi,

mănâncă lacom, fără frică,

toate fructele rotunde, pline şi gustoase ale Pământului

şi pot să aprindă, ieşind goi din apa mării,

în căuşul palmei, răsăritul.

.

Ei, cei care n-au nimic de pierdut,

nefericiţii care râd, ca nebunii, de roata ascuţită care-i taie

nu se ascund,

ferindu-se de orice clipă care-i arde,

adânc, cât mai adânc, în altă, şi în altă carne.

.

Dăruind, fără să ceară niciodată înapoi, iubire,

sfinţii ne învaţă să trăim

pe noi, cei sobri şi cuminţi, dar din fire, nesfinţi.

………………………….

Vis în alb

Am visat

că întreg Pământul

se transformase în gheaţă,

un mare bulgăr alb

rotit în Univers,

iar eu cădeam…

fierbinte

ploaie deasă.

…………………………….

Paradox

De teama Ta,

mă nasc

o piatră azvârlită

din Lumină,

trăiesc cu teamă

fiecare clipă

şi tot în teamă,

dacă-s proastă…

mor.

……………………….

Respect reciproc

Eu, în nebunia mea,

mă chinui, pe cât pot,

să nu strivesc o frunză,

să nu înjur o piatră,

să nu calc naibii strâmb

şi să omor, din prostie,

„Doamne fereşte!”

CEVA

.

alţii, în nebunia lor,

aruncă la ţintă

drept

în inima mea.

…………………………….

Lângă sobă

Lăsând în urmă, pe zăpadă,

urma urcuşului greu

ne vom strânge toţi cei rămaşi în viaţă, spre seară,

acasă, lângă sobă, în sfârşit

strigaţi la masă de o inimă în care ne vom pierde

braţele când ne va îmbrăţişa,

din pragul uşii deschise, topită de iubire,

vom împărţi, cu bucurie,

aceeaşi mamă, acelaşi Dumnezeu

vom strivi sub tălpi

acelaşi diavol şi aceeaşi moarte

iar în primăvară îi vom îngropa din nou în pământ, ca să crească

pe fraţii noştri ucişi pe drum în sus, de frig.

……………………………

Autodafé

Îmi vor spune „nebună”

când le voi arăta

cu degetul spre locul, cât un bob topit de Lumină,

pe care-Şi odihneşte fruntea Dumnezeu.

Speriaţi,

dând naibii logica pe frică,

vor arde aerul de deasupra Pământului întreg,

vor otrăvi apele prin care curge Viaţă spre viaţa lor meschină

şi vor rupe cu dinţii carnea caldă, pulsând încă,

dinăuntrul pieptului meu.

……………………..

Pompei

Pierdută-n rugăciune

cu mâinile şi fruntea arse de Lumină,

de mii de ori Te cumpăr, de mii de ori Te vând,

vicleană şi rea,

de mii de ori îngenunchez apoi, umilă

şi beau risipitoare

sângele care erupe şi se scurge fierbând

ca raze pornind leneş din rănile Tale

peste inima mea.

…………………………

Stres

Lasă-mă să ţin deschisă, cât pot de mult,

cu neruşinare,

poarta

spre odaia de odihnă a Inimii Tale,

să se furişeze în Tine

tăcută, tremurând,

cu braţele şi fruntea topite de la Soare,

o planetă bolnavă

şi zeii ei de lut.

………………………….

Resuscitare

Eram pregătită să Te lovesc şi eu,

ascunsă în mulţime

strângeam la spate, în pumn, cu furie, o piatră

dar când ai trecut prin faţa mea, rănit

şi L-am recunoscut în sacrificiul Tău

pe Dumnezeu,

piatra topită-n pumnul meu a tresărit

şi-a început, din ce în ce mai repede,

să bată.

……………………….

Confesiuni I

De frică, m-am întors întotdeauna cuminte

în următoarea mamă drăgălaşă,

în următorul pântec fierbinte

.

ocolind, în cercuri din ce în ce mai largi,

drumul lung şi strâmt,

dar drept, înainte,

mi-am pus piedici aproape mortale în calea mea spre mântuire.

De frică.

………………….

Confesiuni II

În ochiul închis, dar curios al lumii, oglindindu-mă fără păcat,

am aruncat în îngeri cu pietre

grele, cu cuvinte

şi, după fiecare bătaie curajoasă din aripi, am ales,

dintre atâtea minuni, să-mi salvez, prin minciună, mândria.

La un moment dat,

în timpul unei demonstraţii, ratate, de picaj

m-am împiedicat

de o umbră fugind – probabil, a mea,

de-un zvon, de-un fir de iarbă, de-o părere

şi am căzut, rostogolindu-mă,

cu tălpile înţepenite-n sus, cu nasu-n vânt,

pe spate,

cu tot cu dumnezeul meu de cârpă, în neant.

…………………….

Cuvânt în dreptul inimii

Închisă în pântecul negru al lumii,

strâns legată

şi totuşi liberă să merg în sus, la infinit,

în spirală,

cu faţa de veşnicie fulgerată,

să mă alătur lângă ceilalţi îngeri oricând,

cum de-am înţepenit, speriată

ca un cuvânt în dreptul inimii

ca un cuvânt în dreptul inimii

ca un cuvânt în dreptul inimii

în iadul blând,

în binele urât, bolnav, bătrân şi trist

din mine?

…………………….

Caniculară

În noaptea asta albă,

năucitor de fierbinte,

aud cum El atârnă rece în altar,

tăcut,

şi simt

din rănile Lui sângele meu curgând

de durere,

ochii mei se-nchid în ochii Lui de piatră

şi spre zi mă împinge cumva, cineva

de umeri, înainte,

blând.

……………

din volumul de poezii “ZADAR”

………………..

Cap. I – Dau peste mine

Dau peste mine

.

Dau peste mine

când merg înainte,

când mă întorc,

prin rostogolire,

dau peste mine

.

dau peste mine

în hol, în cămară,

în orice odaie,

în ploaie,

când ies afară

.

dau peste mine

când tac, când vorbesc,

când plâng,

când ţip de durere,

dau peste mine

.

dau peste mine

înfăşată în frunze,

ascunsă-n pământ

dau peste mine.

………………

Nu ştiu de ce

Deşi întotdeauna

stau în cele mai incomode poziţii,

aleg cele mai urâte flori,

mângâi cele mai speriate pisici,

deşi nu dorm niciodată,

ca să nu pierd vreo lacrimă visând,

iar stropii prin care alerg fericită

sunt aproape cristale,

.

tot mă simt mereu vinovată.

…………………

Autoportret – schiţă

Miros a gutui şi a toamnă.

a lămâi, a iarbă, a pământ,

miros a vin, a fum, a beţie,

miros a aer rece,

a vânt.

.

Iau forme stranii uneori,

sunt punct sunt linie sunt cub

sau sunto curbă toată,

un rotund.

.

Din când în când sunt din stâncă,

de multe ori sunt nisip,

pădure pot fi,

pot fi şi pustiu,

râu vărsându-se-n mare,

dacă vreau,

pot să fiu.

Sunt bob de strugure, strivit –

– sunt dulce, acră,

sunt amară –

– am gust de petală.

………………….

Cap. II – Oraşul de gheaţă

Invidie

Sclavi,

în cuvinte închişi,

fraier trişti,

atât de orbi, atât de surzi,

că până şi-o furnică

ne oftică

şi, de ciudă,

o strivim.

……………

Ratare

Ce cumplit ar fi,

ce cumplit!

să aflăm cândva

că, în graba noastră nebună,

am trecut şi n-am atins,

nici măcar n-am atins!

vârful penei

din vârful aripii altcuiva.

……………………….

Oraşul de gheaţă

Poate doar am visat

un cer gri spre infinit,

suspendate,

păsări cu aripi din cenuşă,

oameni de zăpadă,

umbre albe,

inimi mari niciodată,

inimi mici îngheţate,

vorbe din aburi,

hornuri din care ninge,

copaci cu ramuri din ţurţuri,

geamuri de gheaţă,

case peste case peste case

.

fierbinte,

în somnul meu tremurat,

anii lungi de iarnă

poate doar i-am visat.

…………………

Şoping

Am ieşit aseară în oraş

îmbrăcată-n etichete,

să cumpăr etichete,

să mă vând.

.

Etichete colorate

mici, mari,

rotunde,

închise cercuri

în pătrate,

le privesc jinduind,

doar să le miros, doar să le ating,

să mă rog la ele,

să le respir.

.

Până dimineaţă

voi sta cuminte,

în vitrină,

cu ace-nfipte în obraji,

voi auzi Pământul cum inspiră

şi-am să mă mir.

………………….

Prada

Ai fi perfect, omule-gnomule

să mi te prind în gheare,

la beţie,

să mă joc un pic

cu sufletul tău

mic, peltic

şi plin de murdărie,

că, trează fiind,

aşa cum stai degeaba,

înecat în prostie,

tare tare tare

milă mi-e de tine.

………………………..

Exorcizare

Aş fi fost nebună după mine,

de nu mi-aş fi văzut,

de-atâtea mii de mii de ori,

cu cioburi între buze,

chipul în oglindă.

Mi-ar fi plăcut,

ca, la beţie,

să mă sărut pe gură

ţinându-mă-ntr-o mână.

………………………..

Cap. III – Nenopţi de dragoste

Trei

Trei picături de ploaie au căzut

şi am zăcut bolnavi

o zi,

abia de ne-au atins

trei fulgi de nea

şi-am tremurat înfriguraţi

o săptămână.

.

Trei ironice surâsuri ne-au întristat

atât de tare,

c-am plâns de supărare

câte trei lacrimi amare.

.

Trei surâsuri

ar fi fost trei hohote de râs,

dacă n-am fi plâns,

o viaţă-ntreagă

de câte trei ori, în fiecare zi,

câte trei lacrimi fiecare.

……………………

Nenopţi de dragoste

Sărută-mi pleoapa,

sânii,

sărută-mi ceafa,

sărută-mi podul palmei,

talpa

.

sărută-mi trupul până când

vei rupe naibii

cerul ăsta de hârtie

şi pierde-mă

când vom ţâşni râzând din colivie.

……………………………

Loc de joc

Ţin resturi de timp sub pat:

ziare vechi şi poze,

flori ofilite, scoici mirosind a mare,

ţigări pe jumătate fumate,

sticle goale,

poezii pentru nimeni.

.

De fiecare dată acolo mă duc

să te caut,

să mă pierd,

să mă ascund.

…………………….

Striptiz

Am scos uşor, cu stil, pe rând,

fără ruşine,

toate minunile din mine

.

păpuşă proastă,

fără minte,

într-o noapte de dezmăţ,

de beţie,

din inimă, te-am scos pe tine

.

tu, ai fugit,

eu am rămas pustie.

………………………

Sunt lângă tine

Sunt lângă tine

când râzi, când dansezi,

când ţipi, când loveşti,

când eşti trist,

când adormi,

când plângi de fericire

când visezi că te-nalţi,

când te trezeşti şi cobori,

când te doare de mor,

sunt lângă tine.

……………………………

Cap. IV – Depresie

Atemporală

Fii liniştit copile,

mama nu te va naşte niciodată!

Cum să te arunce mama,

gol-goluţ,

în lumea crudă de afară?

într-un cutremur de vorbe,

orb şi surd şi mut?

să fii ca mama?

.

Poţi să dormi, copile,

şi-n somn

să loveşti cu piciorul

în pântecul imens,

nenăscând încă,

dormi cu mama!

……………………

Martiriu

Nu vreau să-mi treacă niciodată

rănile zimţate,

răni umflate,

prin care-mi ies în fiecare noapte

raze din aur curat.

.

Ca nimeni să nu ştie,

ca nimeni să nu vadă,

pentru că nu înţeleg

şi mă simt vinovată,

ziua port brăţări

din sânge uscat.

……………………….

Cum să le explici?

Cunoşti

gestul lor spiralat,

sfredelind cu zgomot în carne,

înfipt nemilos în aerul pur

din spatele tău?

recunoşti râsul lor?

recunoşti că te doare?

.

Când tu, căzând, ai învăţat să zbori

iar ei, de frică, nici nu puteau păşi,

cum să le explici la proşti dilema

de-a fi nebun

sau a nu fi?

……………………………..

Depresie I

Ai la tine un loc strâmt

în care,

dacă mi se face frică,

să mă ascund?

Un strop de apă,

încăpând într-un pumn,

ai la tine

ca să mă scufund?

La tine ai

un pic de tăcere,

muţenie ruptă din rai,

ca să pot să tac şi eu,

împreună cu tine,

când mi-e ruşine?

…………..

Depresie II

O fiinţă, oricât de mică,

chiar şi o pitică peltică,

dacă are o inimă vie,

pulsând,

şi se târăşte, sărmana,

printre alte creaturi

handicapate,

un uriaş de se va trezi iubind

într-o cumplită zi,

sufletul i se va prinde-n spini

şi se va sfâşia

fugind.

.

Cum să te rog, mamă?

.

Cum să te rog, mamă,

să nu mă naşti încă?

.

Când totu-i prins în gheaţă

tu ai veni pe lume

cu sufletul arzând?

Când păşeşti în Lumină

te-ai mai întoarce în pământ?

Nisip de Univers dacă ai fi,

te-ai scurge iar

într-o clepsidră?

Mamă, mi-e cald,

să nu mă naşti încă.

……………………………….

Cap. V – Mai de toamnă

Ieri şi azi

Făpturi din apă şi din lut

vom adormi,

val după val,

pe rând,

pierduţi în somn adânc

ne vom visa

că ieri, fiind, eram pământ

azi, nefiind,

suntem ocean.

…………………………

din volumul de versuri “POEZIE”

…………………………

Am să-mi fac o casă

Am să-mi fac o casă

cu trandafiri

albaştri la fereastră,

cu ziduri de culoare albastră

şi uşi din fulgi

de pasăre albastră.

.

Am să-mi fac o casă,

fără tavan,

în care

îngeri liberi să zboare,

din care

îngeri liberi să iasă!

…………………..

Noi

Suntem bucăţi

din îngerul căzut,

prins în lut,

demult.

Suferind,

ne curăţăm de păcat

şi ne întoarcem,

strivindu-ne în celălalt,

de unde, hulind,

am plecat.

………………….

Jogging

Speriată de haos,

fugeam,

m-am lovit de tine

şi tu, fugeai,

înspre mine alte fiinţe

veneau,

fugind, bineînţeles.

.

Eu n-am mai vrut să fug

şi m-am oprit,

pur şi simplu.

…………………

Fereastră deschisă 1

Nu mai visa, îmi spuneţi,

nu e timp de prostii,

ţi-o fi foame, ia şi mănâncă,

închide fereastra, este frig, vei răci.

Nu mai visa, strigaţi strâmbându-vă la mine

şi râdeţi,

dar nici nu ştiţi

ce tare vă zornăie lanţurile

şi uitaţi-vă,

rănile voastre-mi însângerează podeaua.

Nu mai visa, nu mai visa,

îmi ziceţi,

fii şi tu ca noi,

învaţă naibii odată să minţi,

să loveşti, să trădezi,

să fii laş, egoist,

şi închide fereastra, n-auzi?

este frig, vom răci.

………………………………..

Fereastră deschisă 2

Nu mai visa, ajunge,

ţipaţi la mine supăraţi,

noi nu visăm niciodată

şi suntem, vezi bine,

fericiţi!

.

Eu tac,

eu ştiu,

că sunteţi toţi într-o lacrimă prinşi,

.

hai, mai bine duceţi-vă,

mi-aţi spart ora în secunde triste,

haideţi, vă rog să plecaţi.

.

Fereastra rămâne deschisă,

n-o închideţi!

………………………………..

Refuz

Port inima ca pe-un ecuson:

nume, prenume,

locul şi data naşterii;

din când în când

mici iubiri egoiste,

spaime şi însingurări,

păcate, lacrimi, remuşcări…

.

Dragoste?

Nu înţelegi?

în inimă n-am loc pentru tine.

Unde să-ţi pun

întunecarea şi visul?

Unde să-ţi ascund înfrângerea şi lanţul?

.

Nu, n-am cum alina

durerea ta,

tristeţea ta,

iubirea ta.

Priveşte:

un ecuson, inima.

…………………………

Anunţ

Foarte urgent,

central,

ofer casă,

cu vedere spre stradă,

cu ferestre spre iad,

de aici se aude

vaiet de umbre,

torturaţii gemând

şi vine câteodată

iz de fum,

iz de carne arzând.

Aceasta-i casa unde

e totul durere.

.

Caut loc, la schimb,

oriunde,

loc liniştit,

a verde mirosind

şi-a mere.

…………………………….

Atâta praf

Am praf în palme,

pe umeri

şi pe tălpi

am praf în păr,

pe frunte

mi-e inima din praf,

în praf am desenat un zâmbet.

am praf pe gene

şi în suflet

cât praf s-a aşezat pe tine!

Atâta praf!

.

Atât e de ciudat,

căci ieri l-am şters,

când am făcut curat!

………………………

Suficienţă

Îmi eşti suficient, îmi ajungi,

plimbare şi cină, în doi,

beţie şi sex, în doi,

baie înainte şi după,

după caz, în doi,

dormit, trezit, mâncat,

ore, zile, luni, ani în şir,

în doi

dăm cu palma în vânt,

acelaşi aer respirăm

în doi.

.

Suficientă îţi sunt?

Îţi ajung?

Prea multe, prea mult

împărţim amândoi

şi de-ar fi să nu mai fim

în doi

n-aş şti cât pot să-ţi dau

şi cât vrei înapoi.

…………………….

Ele, durerea şi eu

Mă dor toate inimile Pământului,

cele de dinainte

şi cele de după,

inimile tăcute,

nepulsând încă,

inimile putrezite,

mă dor.

…………………………

Ştie şi el

Demult tăceam,

şi el vorbea demult,

încât, vinovat,

s-a oprit

între gest

şi cuvânt.

Supărat, un deget spre frunte a dus

şi s-a uitat un timp în sus

uimit.

……………………………..

Şi mă plâng

Pretutindeni tăcere,

umbre şi frig,

dorm de un secol,

nu visez, nu mai simt,

nimeni nu vine,

nimeni nu pleacă,

mă împrăştii în frică,

tot în ea mă adun,

mă fac mică-mică,

încap într-un pumn,

într-un ochi mă ascund,

ca lacrimă, apoi

mă preling

şi mă plâng.

TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.