NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ MIHAI TÂRNĂVEANU

CUGETARE LIMPEDE


Pe poteci luminate,

Prin crâng de gând,

M-afund tăcând

În tâlcuiri comprimate.

Aş vrea să ştiu

Din cele taine

În vise faine

Strămutate zglobiu.

Ca un cal despiedecat

Cu potcoava norocoasă

Sparg şi resorb rămuroasă

Cugetare limpede, însetat.

Plec capul şi-ascult

Zumzetul neuronal

Ţesând cerebral

Departe de-al vieţii tumult,

Aprofundez experimentul

Creării creaţiei

Prin prisma senzaţiei

Că mă duce torentul,

Curent ce se topeşte

În supa primordială

Ce cu mare scofală

Organisme vii zămisleşte.

Urc pe scara evoluţiei

Între ciocan şi nicovală

Elaborând cu sfială

Sfârşitul tainic al audiţiei,

Forma lungii tăceri.

 

Coşlariu,  20 Aprilie 2005.

 

EMPATIE


Păşesc pe urma gândurilor

poetului salutând

Mica Romă

în vremea  sa

insulă şi far

romanităţii

plantată aici

spre regăsirea

frăţiilor de sânge

şi de grai.

Salve pios

cu pălăria-n mână

revelaţiei mulţumind

prin profunzimea

teismului său

spontan pulsând

cu-a inimei bătaie

pornind din post

de poame

văratic pârguite

culese de pe margini

de veşnic drum

închinat luminării

spiritului

ce numai la Blaj

te poate înfiorat cuprinde.

 

ÎNCREDINŢARE

 

Lipit îmbrăţişez un lemn,

Picior al crucii de hotar,

Şi simt deodată-n inimă un semn

Al mugurilor ce-mi răsar.

 

Biserica întreagă, mă umbreşte,

Unită în frăţietatea firii,

Iar sufletul de dor musteşte;

Offf! Sunt numai visele unirii!

 

Îmbrăţişare semn al iubirii,

Strângă-să-n inimi solemn,

Picuri dând viaţă mântuirii,

Lacrimi ude regăsirilor îndemn.

 

Omul îi pom cu acţii roditoare

Mişcat de-acelaşi – duh sau spirit,

Speranţa-i este ultima ce moare

Când fratele pe frate-şi merit.

 

Lucrează Doamne, ca un Sfânt

Cu-n suflu blând şi tămăduitor,

Frumosul Fiului coperitor veştmânt

Meşteşugeşte Doamne împăciuitor!

 

 

LA CRUCEA DIN MAC

 

Se înteţeşte valsul

Din buza de răzor

Roşi macilor cu pasul

Pe loc dănţuitor;

 

Trecător plutesc, aspir

Gânduri domol desprinse:

Viaţa stârneşte în potir

Scânteierile-i veşnic aprinse.

 

Din aur lan se snopeşte

Pâinea în minte-mi crescută,

Cu multa-i trudă, omeneşte,

Urmarea păcatului abătută.

 

Lăcrămând se stoarce ochiul,

Altfel pâinea e dulcea,

Jinduind la stabil calmul

Ce îi pare într-o stea,

 

Ard negrele Cristului cruci

Cufundate în cupele seci

Aprinsului roşu din maci,

Ofrandă tăcută rânduită pe veci.

 

Molcom, focul lor ţipător

Jertfeşte minţii omeneşti,

Pe jăratecul iadului arzător,

Surpătorii ordinii cereşti.

 

La crucea din mac,

Îngenuncheat lângă grâu,

Cer ploaia binefacerii, ca leac,

Să umple-al vieţii mele râu.

 

 
 

MINTEA CĂLĂTOARE

 

Ce mai copilărie am viat…

Ionele, Pavele, Neluţu şi Mihai!

Cu voi am fost deodată, leat,

Zbura atunci o zi de nu ştiai;

 

Făceam în buza de pădure,

Planuri ce nu rumegau oameni mari,

Având darul mintea să scuture,

Pun rămăşag că animă, încă, visele tari.

 

America era apropiată tare nouă,

Liste de inventar se încropeau fugar,

De-o plută şi de-un lucru, două,

De-o barcă aveam nevoie, doar.

 

Stau căprioarele pe loc şi-ascult,

Cum descurcam orice impediment ivit,

Nimic nu ne părea nici greu, nici mult,

Mirate şi confuze, într-un hăţiş s-au încâlcit.

 

Era prea puţină temerarilor expediţionari

Un crâmpei de pădure, cât de mare,

Ne stau în suflet toate, colecţionari,

Multe păduri cu lăcovişti în gropi de sare.

 

Râuri după râuri, fluvii, mări, oceane,

Nu constituiau în minte-ne piedici, praguri,

Amicii mei, Mihai, Neluţu, Pavele, Ioane,

Nici debarcările-n exotice arhipelaguri.

 

Competenţele erau împărţite-n amănunte,

Călirea ne-o făceam în condiţii diverse,

Mereu aveam pe cineva-n faţă, nimenea-n frunte,

Eram toţi căpitani… cu stele cam şterse.

 

Seara eram frânţi de aerul tare, curat,

Dusă ne-a fost doar tânăra minte la stors şi secat,

Chematu-ne-au mama şi tata, şi sat,

Deşi se văd încă urmele-n holde, n-am mai plecat.

 

Hărţile-s şi-acum prin biblioteci,

Adesea călătoresc copiii pe ele,

Trasează şi ei linii, diferite trasee seci,

Umede-au palmele, iar ochişorii le scânteie stele.

 

Se mai învârte şi-acum terestrul glob,

Oceanele îmi mai vuiesc şi acuma: Du-te!

Acelaşi am rămas, mi-o spune al oglindei ciob,

Dar tot mai multe fire albe am… şi cute.

 

 

TREZIREA LA O NOUĂ VIAŢĂ

 

Din sumedenia trezirilor

Care mişcătoare pornirile au dres,

Câte-s ziditoare firilor

Am stătut gânditor şi-am ales.

 

Căci ce-or să fie, fiindcă nu-s,

Adevăruri crude, de crezut,

Atunci când tot ce-a fost s-a dus,

Tot trupul una cu ţărâna a căzut.

 

Cutremură-se zarea de cimitirul existenţei

Se-mpiedică cugetul în moviliţe de pământ

E-ntreagă planeta martoră secvenţei

Revenirii vieţii în brazda de pământ.

 

Harul Domnului am ales, spicuind voinţa,

Chemarea mângâietoare a credinţei,

Întovărăşit înălţător, spălat de căinţa

Ascendent născătoare, roditoare speranţei.

 

Speranţa nu e nimic material,

Ci precum omul nu este numai trup,

Se mulează în chip minunat spiritual

Pe izvorul de taine pe care-l destup.

 

Tainică primă ţărână zămislitoare

În tine s-a pus viaţa şi eşti gazdă morţii,

Prin tine-s toate firesc trecătoare

Răzbată şi neoprit suflul divin pecetluind sorţii.

 

Bucerdea Grânoasă, 24 Septembrie 2006.

 

SENSIBILĂ

 

De la începutul ca un tumult,

Când am apucat de viaţă,

Am zis, până nu demult,

Că e un fir. Viaţa, ca o aţă!

 

Aţă, e fir, e viaţă,

Cu înţelesu-i de sens

Ce mişcă întreaga, creaţă,

Circumvoluta sana mens.

 

Tumultul agită începuturi

Pierdute în demultul dens,

Creaţia are rebuturi

În legătură doar cu lipsa de sens.

 

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2006,

Bucerdea Grânoasă.

 

DE VREI SĂ FII

 

 

Ce tot caţi, minerule-om?

Dacă cineva, nu a pus ceva,

Geaba-i trudă oriunde, undeva,

În tot Pământul, venerabile om.

Oare nu-i aşa?

 

Roada este închipuit de la tine,

De zici că ai vreun merit la venit

Eşti un bolnav, un neînchipuit,

De-o fi să crezi c-aşa e bine.

E merit de la tine!?

 

În mod total, sublim elaborat,

Sunt toate parte unui suflu artizan,

Întâi de toate veşnic, apoi uman-contemporan.

Să zici că-i doar sudoare? Nu-i păcat?

Bagă de seamă, treaz!

 

Sărută-ţi mâinile, deosebit de obiceiul tău,

Să le duci la gură abia coborâte de la cer;

Iniţiază strigăt: Doamne, toate Ţie-ţi le ofer!

Atent la prăbuşiri şi la vecinătăţi de hău.

Abia atunci eşti cineva!

 

22 Noiembrie 2006,

Coşlariu.

 

 

DREPTATEA VA FI

 

În căuş c-o cruce neagră macii roşii

Rouraţi în lumina domnească solară

Se trec deodată cu ochii de apă de apă frumoşii

De parcă n-a fost niciodată primăvară.

 

În cânt de cocoş călători înstrăinaţi

Corpul rămâne cenuşă şi oase

Seminţele străinilor împrăştiaţi

Adormiţi întru-nvieri miraculoase

 

Prin stele oglindite netrupeşti

Suflete şi spirite cu mâneci suflecate

Fidel nemuritoare ascultării părinteşti

Trebăluiesc dumnezeieştilor palate.

 

A necuprindere se-ngroaşă cireşul

Venit în pământ de-o seamă cu copiii

Muguri de-ai noştri duşi încă cu preşul

Că, poate, nu vor veni tăietorii aprigi zurlii.

 

Dreptatea? …E-ntr-un sâmbure mustind de adevăr

Prin care-n corp se va reface viaţă

Zâmbi-va solar rotund în iarbă licăr

Bătrânului pământ, în ochi de rouă nouă,

puietic mogâldeaţă.

 

Coşlariu, 23 Mai 2007.

 

 

BLÂND DOAMNE AJUTĂ

 

Începute devreme lumini

în dimineţi nerevărsate

mă-ncântă cocoşii-n stridenţe;

am fost şi la oraş,

dar nu-i ca pe la sate

la rugă şi la munci

să faci nemotivat absenţe.

 

Aci, la noi, se toarce Doamne Ajută!

de la-nchinarea când

te scoli din somn,

în veci nu vei fi singur

când Doamne Ajută ţi-n viaţa pricepută

până la mulţumita peste care

somnu-i domn.

 

Cu Doamne Ajută

paiul se-ntăreşte,

dodoloaţă se umflă sămânţa

de-o dulce plăcere

împrejur coroană domnească

auriu îngălbeneşte mierea ălor blânzi,

aparent detaşaţi, în sublima tăcere.

 

În Doamne Ajută

e puternică apologia,

sacrul, misterul şi înţelepciunea

astă descoperire-i ruralului

theologia

ce-nvăluie-n totalitatea Sa

superbă-i goliciunea.

 

18 Iunie 2007,

Bucerdea Grânoasă.

 

 

ZILELE, CLIPE CA FLORILE

 

Şi am să smulg

ca iarba pământului

firele ei,

şi rourate n-or să mă doară

clipele fericit numărate

ale dimineţii zvăpăiate

tainic calendar încropit

din petale ce zboară.

 

În tremurul florii călduţ,

dialogic mişcate,

căuta-voi răspuns

umil şi supus,

prin şoapte de vânt ce tot el întreabă:

De ce mi te-ai dus?

de parc-ar fi sfânt.

 

− Ajungă-ţi crengile,

ţine-ţi-ar de urât,

pustiule nepopular

şi hoţ, bandit,

vânt dându-te-n vânt

după livezi înflorite,

cadenţat toboşar cocoţat

pe-un avanpost cucerit.

 

− Te bată, vânte, crengile peste obraz

să plângi în înserări cu rouă

şi seminţe, să-ţi vezi de treabă

băi, hoinarule-mpământenit,

ce pierzi din flori, la noi,

cari n-au copilărit

şi să mai rabzi o ziuă… două,

pân toate-n rod dau, odrăslit.

 

18 Iunie 2007, Bucerdea Grânoasă.

 

 

LINIŞTILE GLOATE

 

Ca fraţii se află cucuruzul

bine la un loc

în pacea dimineţilor

senin abunde

şi ca la noi grânoase

într-alt loc

să-mi spui tu mie unde?

Nu-s alt unde!

 

Când plec la drum

între cer şi pământ

suinde cu mine-s

liniştile gloate

la coacerea văratică

de pe-al seminţelor mormânt

vor da hambarele pe-afară

ochi pline, pline toate.

 

Mă zoreşte atunci să cioplesc

sfântă, largă o cruce

cugetul împiedicat în hăţişele

dulci-acrişoarelor mure

destins sub strămoşescul corcoduş

viu peste izvorul neamurilor luce

hodinesc pe moaşte-mpământenite

părţi din antice esenţe pure.

 

Cari de care mai însărcinată

rouă

topită-n ploaie şi în soare

şi în rod

apleacă grasă iarba

ce-ntre degete desculţ s-aciuă

să mă răsfeţe de-a umbla

polenizând slobod.

 

Bucerdea Grânoasă, 17 Iulie 2007

 

 

ÎNTÂIUL CEAS DIN URMĂ

 

 

Cu senzorii tânjind spre valoare

Hai de-ţi scutură pântece leneşe

Se saltă pe picioare domnişoare

Verticalităţi ciorovăindu-se gureşe

 

Filosofia lumii la nivel înalt

E-n totul desprins de la sine

Orizontal sinele-i prea aici… Unu e alt

La răscrucea tăcerii nicidecum întunecime

 

Omule ce cauţi ales umbra strajei senine

Mă cutremur adesea singur cenuşiu

Ţi se spune că-nţelepciunea e pură lumine

Deşi-n argumente te-mpiedici o sorbi în târziu

 

Băutură simplă crunt ameţitoare iubitor

Jinduită de nemorţi în ceasul ultim rămas

Adaus celest pământenilor cereşte despresor

De valul multiplicităţilor lumina fără glas.

 

Coşlariu-Bucerdea Grânoasă,

22/23 Iulie 2007.

 

 

SLOBODĂ LIBERTATEA

 

Între dealuri molcom îşi leagănă

Şatra-n tranziţie hamacul şes

Lângă Târnave şi Mureş râuri ce tragănă

Zicalele trecerii mai ales.

 

Între dealuri molcom îşi leagănă

Şatra-n tranziţie hamacul şes

Doi mânji închegaţi, neintegraţi, slobozi,

Slobozi ling palma ţigăncii-nflorate

Cu rochii largi, multe cât grămada de plozi

Cuprinşi în ochi ca-ntre fereşti de palate.

 

Lângă râuri ce tragănă

Zicalele trecerii la foc de măceş

Puterea minţii ca ziua crescândă

Hrănită de mică cu ideea de jăratec şi cal

Aluatul hergheliei cu libertatea dospindă

Hălăduiesc precum norul pe deal.

 

Între dealuri molcom îşi leagănă

Şatra-n tranziţie hamacul şes

Din ochi se mănâncă căprui, căprui,

Căluţii şi copiii, deopotrivă cruzi-verzi,

Nimic n-aud geaba vrei să le spui

Că-i miriştea atât de întinsă… cât lumea s-o crezi.

 

Lângă râuri ce tragănă

Zicalele trecerii la foc de măceş

Ei – Şatra – deţin în virtutea vântului sensuri mii,

Autostrada le semnifică puţin, eternul vino–du-te,

O roză clasică – busola – i-ar descumpăni,

NU simt nevoia de colocvii, combinaţii fiţoase, slute.

 

Între dealuri molcom îşi leagănă

Şatra-n tranziţie hamacul şes

Lângă Mureş, Târnave, râuri ce tragănă

Zicalele trecerii la foc… şi-au purces.

 

Coşlariu, 25 Iulie 2007.

 

 

AUR NECOPT

 

 

De roade greu

Abia mişcat de vânt

Aur necopt zemos

Cu crengile atârnă pe pământ.

 

Zisu-ne-am ieri:

Mâine, duminica nu (!)

Luni, însă, dis-dimineaţa

Propti-l-vom gutuiul.

 

A mea, a ta, grăbită,

La vremea ei negrija

Se spala pe cap

De faţă cu sinceritatea.

 

Vai, c-am lăsat (la-nserat)

Pe poimâine lucrul de azi…

Tu şi eu, verdict vinovat,

Gutuiul am despicat.

 

Ştiinţă să-ţi fie de-acum,

Interesat, voi şti şi eu acum prea bine,

Coacerea va sparge-n timpul ei,

Preaplinul poate să dezbine…

 

Bucerdea Grânoasă,

26/27 August 2007.

 

 

LINII DE PLUTIRE

 

Se-ngroapă-n şoapte plăcut

Nebune în piept

Bătăi nimicitoare,

Din cale afară multă vreme,

Prea omeneşte am zăcut (!)

Mă dreg la ritm băbeşte

Din rugi ivite firave fecioare.

 

Mă rog (şi te rog să te rogi). Amin!

Doctorul sufletelor nu ia mită…

Gratuit inhalez, şi tu inhalează.

Tulbure negrul-cărbune se dă

La spatele albastrului senin,

Ies din reparaţii corăbii,

Marinarii largului oftează.

 

Atomice nave sunt aştrii

Asupra pământului-mare,

Secretizată-i solia înaltă ce-o duc,

Apele-s dulci, pentru restul,

Hotărăsc în sine-mi ajunare,

Aş vrea să fiu, la urma urmei sunt,

Minuscul clăbuc.

 

03 Septembrie 2007,

Bucerdea Grânoasă.

 

 

ŞANSA NAŞTERII DIN NOU

 

Rupte, depăşite şi înfrânte

Cele ce ţin pe om pământului

Legătură cu legătură dau simţăminte

Percepţia denaturată a sfântului

 

Progresiv se crede omul Dumnezeu

O spune cartea sfântă spre noroc

Poruncă e să nu te-ncrezi în zeu

Căci ce puteri ar fi-ntr-o plăsmuire-ad-hoc

 

Suprema iubire-I necuprinsă-n termeni

Ea nu se termină cum n-are început

Ba are, poţi crede(!) chiar în tine germeni

Nu-i bănui măcar căci nu te-au durut

 

Scapă-n lumină de lumină flămând

Te fă părtaş nemincinoasei sacre energii

Să nu mai fi în vânt acel copil plăpând

Corupt de ale lumii sindrofii

 

Nenumărate şanse ai dar nu-s fără finit

Te scapă-n lumina chemării model de ascultare

Viu vei fi în veci cu una de te-ai procopsit

Tu voluntar al şansei antetrâmbiţare.

 

Coşlariu,

05 Octombrie 2007.

  

 

REACŢII LA TRECERE

 

Se trec zilele fără de noapte

Pline de sens

Se trec bobiţele luminoase

Eu merg cu ele afară din noapte

Iau în piept suratele ceţi

 

Viaţa toată-i dimineaţă

Trecut nu e nimic din ea

E pură, răcoroasă, şi-ndrăzneaţă,

La început mereu precum o stea,

O iau în piept, mi-i toată-n faţă.

Blaj, Coşlariu,

03/04 Octombrie 2007.

 

LA O MASĂ DE SCRIS


Corpus de frunze tăioase aere-l rad

Atinse de vreme prea repede ninse

De tustrele sălcii de toamnă cuprinse

Plânsu-s la masa tăiată din brad

 

Adesea trist dar ce firesc înscris

Sorocul a toate încrustat cu litere mute

Citesc pe rânduri de frunze proaspăt căzute

Tăiate din brad pe masa de scris

 

Răbdătoare băncuţa rămasă din două

Picioarele-şi împleticeşte subt greu vocabular

Îngrămădit vremelnic terorizat de bici de cronicar

Trudit să urce singur ceruri nouă.

 

Coşlariu,

11 Octombrie 2007.

 


 

ÎNCREMENIT ÎN REFUZ

 

Cu tonalitate de plâns

fluiere frânte

încing focul

demenţial

în lunga noapte

ce ia din cârcă

o anumită, sâcâitoare,

iluzorie greşeală,

 

că tocmai topisem gheţarul

de pe-ncercarea dură

cu şoapte

irosită-n pământ

ca de trăznet

lovind pe etaje

dulceagă neagră vrăjeală

cu adâncuri de aisberg;

 

refuz să mă dau gliei

cu totul hulpave

întors în ultim moment

din palid surâs

la linia de cumpănă

în zi cu rodnice isprave,

nu predau arme

de luptă unelte de scris.

 

Coşlariu,

08 Decembrie 2007.

 

 

NESTĂVILITĂ LINIŞTEA

 

Tulburători de linişti cu macabre

indiferente turnee de tobe

nesocotind profilul lunii

fruct atins de vicierea cu discordii

se sting cărbunii

a deochi de umbre

absoarbe cald lumina întuneric

subit înghite gaşca cu nebunii

 

resuscitat

plec uneori

deseori însingurat

afară din zarva mondenă

pripăşită-n unghere de sat

copil din nou al mamei

de linişti suflândă-n jar

la plinul înserat

 

tinereşte

afară din sânul familiei

refugiat în aşezatul mediu

inocent şi blând

deşi nu mai îs la vârsta

anumitei penurii

cuprinsu-s limpede plăpând

de dor de plecat.

 

Bucerdea Grânoasă,

09 Decembrie 2007,

Neprihănita Zămislire.

 

 

APARENT HOINAR


Mic ghemotoc sunt postbotez

Cetatea-i lepădată, curăţică şi sfinţită

satana cu derută se-ndeparte titirez

Părinţi se-mbucură de-o oază liniştită.

 

Dar cresc…

 

Pici năzdrăvan pădurile-mi îngenuncheau princiar

Marelui dregător peste recolta de fructe

Rătăcit, întârziat, dezorientat de-un muşchi la stejar

Joarde părinteşte trosneu pe la chindii corupte,

 

Amarnic ştrengar.

 

La fel ca şi codrii chematu-m-au bercuri

Cu pietre încreţeam nelinişti apelor supraterane

Absent număram crescânde concentrice cercuri

Căutând obosit buricele lumii profane…

 

Philosophia culturii aiesteia.

 

Deschis, dintotdeauna sunt cu voi;

Dar mai ales ce cred eu că voi fi

Nativ de-a pururi fi-voi printre voi

Cel ce-a primi lumina revărsată lumii

 

Pe antimis despăturat la barem doi.

 

Bucerdea Grânoasă,

21 Decembrie 2007.

 

 

RENAŞTERE

 

Cu buze arse şi fripte băşici

Puţine oaze, întinse pustii, pusti bătutu-m-au în faţă

Cât e-n întunecatul ev o medie de viaţă.

Cred, c-apoi atunci m-am rostuit, cotind-o de aici.

 

Patruzeci de ani(!) exilat

Nori groşi, în urmă numai praf

Şi neluând în seamă nici un staff

Pământul frământat-am pe uscat.

 

În sine-mi fost-am abandon;

De-o parte luminaţi şi cruzi de altă

Părinţi şi copii de toarte mă saltă

Şi-mi vorovesc despre izvorul din Sion.

 

E-n plan divin de-a se întoarce toţi

În umbra vieţii rezervate-s locuri la hodini

Ca nimeni să rămân-afară prin străini.

Te-ncrede-n Cer, cu El, făr-de busolă poţi!

 

Deschis, să fi atent la semne…

Fac minuni!

Că nu-s de lipsă terapii cu luni,

Mai înflorit-au muguri din uscate lemne.

 

Coşlariu,

23/24 Decembrie 2007,

Ajunul Naşterii Domnului.

 

 

IZBUC FORTUIT

 

Nopţile scaldă-n şoapte

scriitoriceşte arteziana din vise

neînţeleasă ca inima

trombe răsar dintr-una înalte

cât turnul clopotniţei ninse

 

Naivă-i regăsita artă

natură moartă cu zâmbet

dăltuit între rame

dincol de-a veşniciei poartă

impersonală negustată concret

 

Plouă de sus

în plină zi arteziana-i secată

de multa deodată darabana

muza-i blegită condeierul smuls

cu gânduri cu tot din mintea sedată

 

Tot ce pot desigur îngăduit

retrăiesc luminos întuneric năucul

liniştii duse-n nezăbavnic cotidian

consolidez cu versul fortuit

un dat ce-i sincron cu izbucul.

 

Coşlariu,

28 Decembrie 2007.

 

 

FIOR METAFIZIC

  

Pământ împodobit cu planete cu stele

saturate de golul uşor dintre ele

la scară mare se ţin deolaltă

ciorchine-ndesat

hop şi eu printre ele-s copiluţ din păcat

 

osândiri părinteşti browniană mişcare

cât infinitul turbat rătăci-voi în stare

au ca după trăznet va veni

un timp de aşez

celula de pace copiluţ adormit la botez

 

transpus la micro abia dacă voi sta

cu pacea mea firesc sfârşit în pacea Ta

nainte curăţită cu foc

cenuşa unui goz

substrat neaşteptat alb surprinzător al vieţii loz

 

din trăznet foc din stele planete

undeva sus peste tot împărăteştile antete

cernutul mult sau puţin

neadormit râuresc

particulare esenţe cenuşile calde astre dospesc.

 

Coşlariu,

01 Ianuarie 2008.

 

  

MUTAŢII


Redus la rotundul de masă a tăcerii

Ce umbră mai ţinea odată cela nuc!

Îi latră câinii nerodirea, sărmanul eunuc,

Furat de trup e-un gol, el – miezul simfoniei serii.

 

Pe unde-am ştiut bordeie, case cu acoperiş de paie,

Legate de glie ca-ntr-a faptului stare,

Se duce-a Dachiei demult mămăligare

Stau martore castele, sfidătoare viloaie.

 

Frăgarul sub care căldarea fierbea,

Mai bate încă cioc-coc la ferestre

Cu seva lui mai urcă încă zestre

Ne vine veste de dincol… de colea.

 

Întinerit din noaptea cruntă ies

Se înfirip lumini sforţând hotare

Întunericul încet-încet dispare

La viaţă nouă evul stângaci a purces.

 

Târgu Mureş,

06 Februarie 2008.

 

 

CAPITULEZ IMACULĂRII

 

Dinamitată-i floarea de crin

demontez nervos infecte infernuri

pământul-trup îl consolez puţin

din suflet-flori întemeiez terenuri.

 

Aş da orice să nu răsufle aceste taine

candide lunecând spre nemurirea lor

fir-ar să fie lucrături haine

ce vor să frângă zborul de-un răzor.

 

Imaculată renăscare mulţumitoare  alb-gălbui

pământean recunoscut aproape nu m-atinge

mă ţin morţiş de vânt că tare-aş vrea să sui

acolo unde radios miros de crin m-a-nvinge.

 

Coşlariu,

12/13 Februarie 2008.

 


CONTABILIZÂND


Dus cu venit

La un loc operate

Conform rezultat

De casă nu m-am depărtat

Cu cât pe spaţii mă întind

Mai late

De doruri

Tot mai mult sunt frământat.

 

Contabile, finuţă,

Problema mea e grea!

Un trup cu-n suflet

Fidelă unitate

Adună unu şi cu unu

(de-o să-ţi dea)

Mai mult de-un dans de societate.

 

Se duc ceasurile

Dansând nebuneşte-nvârtindu-se

O punere-n operă

Trudită, de timpuriu muncită,

Cronologie răsturnată

În haos bulucindu-se

Venită, nerămasă,

La locuri de hodină suită.

 

Retragerile-s benefice

Ostile oricărei nelinişti

Se resoarbe materia

Firesc în origini

De-acolo înverzi-vor

Netulburate întinsele pajişti

Revigorând mirabil

Moda cu asinii.

 

Coşlariu,

11 Februarie 2008.

 

 

O SECUNDĂ-N AVAL

 

La picurarea-naltei

umbroasei uneltiri

cioplescu-se-n ateul brut

apucături de pocăit

 

Ţelul mândroc înţesat

tulburat de căzătoare măriri

scoboară greu încărcat

şi tare, tare sfrijit

 

Moşneagul şi baba

consumatul şi slaba

într-un nou sumar

mai bucuroşi alunecă la vale

 

În ăsta fel

nu se va-nfrânge degeaba

tensiunea dimensiunii

şugubăţ temporale

 

Stinsă se face nevăzută

convergerea sumbră

a prăvălirii-n prăpăstii

din sumeţul deal

 

A ochiului standard

via clipire pune în umbră

scursa secundă

târâtă-n aval.

 

Coşlariu,

20 Februarie 2008.

 


CUMPĂTARE, COPILE!

 


Un notes bloc de o sută de file
m-ajunge la mii de idei…
gândesc la pădure copile
cu toţi copacii şi puieţii ei

Aceasta-i ideea azi ţie ţi-o scriu
ca unui puiuţ al naturii-n declin
ce mult aş vrea fericit să te ştiu
făr-de lemn la icoane pe sticlă mă-nchin.

Coşlariu, 21/22 Februarie 2008..

 

 

SENZAŢIA PRIMĂVERII

 

În spuma vântului îs îmbăiat

Cuminte aşteptând din nou în nări

A patruzecea răsărire înc-odat

A primăverii Doamnă peste patru zări

 

Îmi şfichiuiesc atenţia şi mi-o ascut

Cu scoborârea din munte turment

Cu izul de prune arhicunoscut

Al betei revenirii la viaţă ferment.

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.