NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ MIRCEA MICU

Scrisoare de la bunicul

 

Nepoate, eu pe bibicleta circul

Sa vad de nu soseste iarasi circul.

Ni s-a promis ca `n curând, nepoate,

Vom râde  gatuit, pe deselate.

Sunt oameni pe la noi care de-o vreme

N-au râs de fel, având alte probleme

Multi n-au vazut nicicând un circ `n viata

Nu stiu ce-i un atlet  sau o paiata,

Cum se-ncordeaza omul  rupe fiare,

Cum joaca ursul sârba-n trei picioare.

Am auzit ca au si-o dama goala

Si de atunci am cam intrat `n boala.

Vecinul meu, tomnatic si zevzec

Si-a scos toata dobânda de la CEC

Si vrea sa o transfere spre  damioza

Doar sa se vada tras cu ea `n poza.

De cum se `nalta soarele `n suliti

Sta satul gura casca strâns `n uliti

De aceea `ti scriu, nepoate, ca esti mare,

Crezi ca o s-avem asemenea onoare? Sa vina

Iosefinini `n persoana

Sa scoata lei din nas, din blugi o goarna

Si dama aia goala, goala, goala,

Cu pielea mult mai alba ca o coala

Sa se dezbrace si sa ne arate

Buricul ei batut `n nestemate?

Daca va fi, primeste-o pentru o luna

La tine `n Bucuresti pe mama buna

Ca eu, aici, pe bicicleta circul

si astept ss ni se arate iarasi  circul…

 

Toti prietenii

 

Toti vechii prieteni s-au mutat `n vile

Doar mama sta `n micul cartier

in casa ei cu amintiri umile

Având `n loc de acoperis, un cer.

 

Ea doarme `ntr-un pat proptit pe stele

si stelele-s picioarele de pat

Trece stafia tineretii mele

Peste acoperisul `nstelat.

 

Zice ”ce faci tu, iedule departe?”

si  nu-i mai vine somnul si-i târziu

in camera `ngusta, cât o carte

Scrisa de un poet, odata, viu.

 

Mai dorm acasa uneori, când ninge,

Rapus si ostenit ca un soldat

Dar visinul din curte ma respinge

si stelele sar toate de sub pat…

 

 

Sub ofilirea vechilor gutui


imi speli camasile ce mi-au ramas,

in vis le speli cu spuma de stamina,

Tu esti tacuta, noaptea n-are glas

si stelele-s `nalte si sublime.

Nesomnul tau e insomnia mea,

Sudoarea ta `nalbastreste cerul.

Cade din când `n când câte o stea

si `mi vâra `n coltul inimii jungherul.

Sub ofilirea vechilor gutui

Tu duci camasi `n gerul de afara

Pe sfoara cu batrâne mâini le pui

De parca le-ai spalat `ntâia oara.

N-ai somn si dinspre tine, noaptea, vin

La geamurile mele `nstrainate

Pasari de taina poposid putin

Cu ochi de lacrimi si de nestemate.

Nu-mi mai spala camasile ramase

Relicve triste `ntr-un cuib de dor,

Mâinile tale de lesie roase

Le simt arzând pe trup tulburator.

Mai bine stai cu ochi pierduti `n noapte

si cheama-ma la sânul tau de lapte…

 

Sunt un vetust

 

Cu un pix rosu  scriu pe o foaie banala

Scriu astazi ultimul poem al tristetii

Sunt desuet, recunosc. Sunt demodat, recunosc.

Asa cum  nu mai sunt astazi poetii.

Ma gândesc la Esenin, la destinul sau de esarfa

Ma gândesc la Bacovia si la umorul sau solitar

Pe mine m-a despicat o secure, demult

si de aceea ma lamentez `n zadar.

Eu par a fi, bunaoara,

Vetust ca o virgina la 4o si…

intrebuintez cuvinte banale, fara bravada,

si totdeauna `nainte de a scrie

Ma spal pe mâini cu zapada.

Compun pe un caiet cu patratele

Rupt dintr-un caiet de matematica

si foarte putina gramatica.

Sunt cel mai vetust dintre voi. Urasc orasul

El ma va omor`  `ntr-o zi sufocându-ma.

Azi am vazut un dulau dormind pe zapada

si am vrut sa-l mângâi si sa-i  spun “ma”.

Am orbit pe jumatate. Ce bine…

Mirosul ma ajuta mai mult decât vazul.

Frezii, muscate, capsunica e Baragan…

Calule batrân, taci si rumega-ti ovazul…

 

 

Asteptare

 

A cules mama dovlecii

Morcovii i-a `ngropat

Iarna ca o closca alba

Se `nfoaie peste sat.

Iepuri misuna `n gradina

Printre verze ce-au albit

Scade ziua, creste noaptea

si postasul n-a venit.

O sa vina sigur mâine

Oh! Betivul de postas

Poarta-n geanta lui de piele

Vesti din marele oras

Cade noaptea, mama coase

La dantela de bumbac

Ochii ei ca doua stele

Picura `n vârf de ac

Umbla iepuri `n gradina

Verzele s-au ofilit,

Iese mama si se uita

Dar postasul n-a venit.

Poate ca a uitat la crâsma

Vestile de la oras,

Poate ca l-a mâncat lupul

Pe betivul de postas…

 

 

Pasarea de acasa

 

Ea vine seara si n-o chem.

si de venirea ei ma tem.

 

si ma prefac ca-s mort si surd

Când pe la geamuri o aud.

 

Ea n-are trup, ea e un fel

De crin cu aerul `n el,

 

Ea n-are ochi si-n doua parti

Poarta inele mari de morti…

 

Prelunga ca o frunza grea

Se-aseaza `ncet pe fruntea mea.

 

Apoi coboara mai `n jos

Spre-al tâmplei vulnerabil os,

 

Apoi spre coaste, pâna când

O simt cu ghiarele  strângând.

 

si tace atât de mult si greu

Ca-aud cum plânge Dumnezeu…

 

 

Resemnare

 

Când vine seara, mama ma asteapta

in fata portii tânara si dreapta

Usoara si  sfioasa. Ca o soapta…

 

 

Ultimul tren se-aude fluierând.

Vin cei plecati. Mai vin din când `n când.

Mama priveste luna surâzând.

 

 

Din cer, cade o frunza ca un gând…

 

 

 

imi  scrie mama

 

 

imi scrie mama: ”ti-am facut mormânt,

Ca nu se stie ce si cum si când…

Tu chiar daca traiesti `n Bucuresti

stiu eu cât de strain si singur esti.

Are gardut de fier ce ne desparte

Dar vom fi mai aproape dupa moarte.

E din beton. Sa nu fii  suparat

Dar toti vecini s-au asigurat

}i-am pus compot de visini si gutui

si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui.

A venit  toamna. Vremea e ploioasa

si poate n-ai sa poti veni acasa.

Sa nu te culci târziu. stiu eu cum esti

sI sa te `mbraci mai gros, sa nu racesti.

 

Noroc si sanatate, dragul meu.

Mormântul de beton l-am platit eu”…

 

 

Acasa, toamna…

 

Nici nu mai simt. Nici nu mai vad.

Padurea toata-i  un prapad.

 

Mestecenii cu presimtiri

Se zbat `n vânt ca niste miri.

 

Peste gradini un fum ciudat

Staruie greu, ca un  oftat.

 

Mama  `n pridvor zâmbeste stins

Ca un cires de ani `nvins.

 

Durerea nu pot sa mi-o strig

sI tac. si nu vorbesc nimic.

 

instrainarea si-a `nfipt

in piept cutitul de argint.

 

Dar stiu ca taina asta grea

O `ntelege numai ea.

 

Nici nu mai simt. Nici nu mai vad

Padurea toata-i un prapad…

  

 

Dar nu-i  nimeni

 

sade mama si vegheaza

Pe un scaun, lânga foc

si oftând, rememoreaza

Viata ei fara noroc.

Cum se mai scrumira anii…

Zilele cum s-au mai dus,

insotind `n golul zarii

Zborul berzelor pe sus.

Stele stralucesc departe

Tremurând pe bolta vasta.

Prins de grea singuratate

Bate visinul `n fereastra.

Se ridica mama iute

si deschide usa larg.

Dar  nu-i nimeni. in fântâna

Pica stele si se sparg…

 


 

Risipire

 

Ma dau risipei lent. in doze mici

Prada nesatioaselor furnici

Ce-mi `nfasoara trupul ca un bici.

 

Ce-a fost, e-nchis `n ora de clestar

Am spart, cântând, pahar dupa pahar

Tot `nvatând sa râd tacut si rar.

 

N-am fost `n stare sa urasc nimic.

Sortit sa ma-ntronez si sa abdic

Sa cad mereu si iar sa ma ridic.

 

Acum, ma duc `ncrâncenat si straniu

Iradiat de propiu-mi uranium

Purtând o lacrima `n loc de craniu…

 

 

O rugaminte

 

Am o rugaminte,

Mult mai `nainte de     nainte

De a ma furisa `n pamântul fierbinte,
Cauta `n sertarul cu miros de lamâie

Caietele mele cu versuri din copilarie.

Trimite-mi, daca poti, foile vechi

Sa-mi revina puritatea-n urechi.

in suflet  sa-mi revina, `ncaruntind

Viata mea care se scrie `ntr-un rând.

 

 

Un rând serpuitor

Ca un drum spre Ardeal

Imprevizibil si frumos

Ca un  ideal…

 

 

A fi

 

A fi peste mormântul verii,

Sedus de viata ca de-un dor

Mânz tânar degustând lumina

Salbatic si nerabdator.

Sa crezi ca nu exista moarte

Ca mortii sunt numai un fel

De fluturi adormiti de muzici

si `nchisi `n bile de otel.

A fi uitat de toata lumea

A fi iubit de cine vrei

Când vin sa te-ncalzeasca noaptea

Fragile, turmele de miei.

A fi pe-un câmp uitat de lume,

De  smog uitat si de masini,

Tu singur duelând `n aer

Cu sabiile unor crini.

A sti râzând, ca sânul tandru

Rotit `n portelan etern

Se surpa-n el pâna devine

Mormânt al laptelui matern.

si peste toate, ca un tigru,

Sa treci râzând si sa te minti.

si când ameninta zapada

Sa o `ntâmpini cu o floare-n dinti.

 

 

Mi se arata

 

Mi se arata mama `n somn,

Numai `n somn mi se arata

Cu fata ca o aripa de lebada

De veghe târzie `ncercanata. Zice:

„Ce faci tu, suflet al meu, puiule?

Te aud noaptea umblând si `mi pare

Ca cineva  stoarce deasupra mea

Luna ca pe o lacrima mare”

Nu stiu ce sa-i raspund

O durere adânca ma face de piatra, de lemn.

O pasare lovita de `ntuneric

Mi se loveste de fereastra ca un semn.

Zice mama:

“Nu esti tu, unde esti tu iedule,

Ochii tai verzi de ce s-au `ntunecat?

Toata noaptea te cânta privighetorile

Din gusa `n care durerile lumii se zbat.”

Nu stiu ce sa-i raspund, sunt surd de spaima

si e atât de aproape de rasuflarea mea

Ca o statuie ireala de sticla

Prin care ochii mei nu pot vedea…

 

 

Ai sapat gradina?

 

Ai sapat gradina, nu-i asa?

Iepurii nu vor avea ce adulmeca,

Verzele brumate si atinse de ger

Se vor fi mutat de mult `n cer…

Nu ma astepti…

Nici eu nu mai stiu sa mânuiesc

Hârletul tau `n care norii stralucesc,

si nici sa vorbesc nu mai stiu

De `nstrainare si de pustiu.

Sapa tu gradina. Fa sa rasara

Ceapa dulce de `nceput de vara,

Curata pomii batrâni si blânzi

Sa ramâna fara omizi.

si când voi veni, târziu, prin zapezi

Scurge-ti  lacrima `n ochii mei verzi

Apoi sa tacem. Eu stiu sa tac!

Sa ascultam cum trece peste gradina

Alt  Veac…

 

 

 

Lumina  mea

 

Când vei sapa gradina trezita chiar `n zori

Gândindu-te la mine ca fluturul la flori,

Dea Dumnezeu sa ninga cu prabusiri de nori.

 

Hârletul tau sa fie usor precum  un vânt

Când `l afunzi tacuta `n pamânt,

incrâncenata, fara de cuvânt.

 

si va veni si seara ca bufnita de puf

si ciocul ei va smulge  mici stele ce se rup

Din `naltimi de tabla, din aprigul vazduh.

 

Ai grija tu de visin. Nu-l reteza din crengi

El e un visin tânar si printre pomi `ntregi

Ma leaga de viata cum numai tu ma legi.

 

Nu-ti `ncerca vesmântul de moarte care-l ai

Pune-ti la `ndemâna  fosnirile de mai

Ma leaga de viata cum numai tu ma legi.

 

Nu-ti `ncerca vesmântul de moarte care-l ai,

Pune-ti la `ndemâna fosnirile de mai

si nu te mai `ncrede `n mult râvnitul rai.

 

Nu ma uita. Mi-e fiinta de viata ta legata

 

Lumina mea, pe veci nedescifrata,

Mai naste-ma sa mor `nca o data…

 

 

Sa mi se para, sa ti se para

 

Mama, acesta sunt,

Jumatate  acoperit cu pamânt,

Cealalta jumatate se duce

si nici n-are cruce.

 

Tu ce mai faci, ce mai spui?

Tristetea n-o `mparti nimanui?

Tremura visinul verde

si nu te mai vede.

 

Mama, daca ai putea sa ma sorbi

Noaptea târziu când adormi

Sa mi se para, ca m-ai vazut

Draga din iarba si lut

Sa mi se para, sa ti se para

Ca se `ntoarce viata spre vara.

 

 

Din alta iarna


Dar ninge peste noi ca `n pustiu

O sa ne acopere `n curând zapada

Corabieri, schimbati degraba rada

Cât mai aveti timonierul viu.

 

Se prabusesc zapezi. Dumnezeiri

De alb pufos cazând ca un dezastru.

inchis `n mine, singur ca un astru

Ma tem de somnul  Marei Vesnicii.

 

Ninge ca `n basme vechi. Se-mprospateaza

Carpatii grei ca niste ursi de bronz.

Neaua, giulgiul sperantei, memoreaza

Nelinistile lanului de orz.

 

Astfel, uitat ca `n pragul primei zile

A lumii populate doar de iezi,

Voi sa dormi cu mama `n pupile

Gândind la spaima visinilor verzi.

 

 

Viziune nocturna

 

Am ascultat azi-noapte, va jur ca nu va mint

Pe când eterul noptii `ncremenise o clipa,

Cum `mi vorbea bunica din somnul ei de-argint

si cum ofta  bunicul pufaluind din pipa.

Era târziu pe semne si nu eram prea apt

De reverie celeste, dar ei ma `nconjurara.

Bunica, ea prea sfânta mi-l aducea  intact

Pe prea-frumosul ei de odinioara.

Pe el nu-l cunoscusem dar semanam cu el

Era la fel de vesel ca mine si avea

Pe degetul din mijloc un inel

Sau poate firul unei negre catifea

Murise nu demult, iertati tranzitia

Pe undeva `ntr-un loc numit Galitia.

S-au asezat la masa si s-au plâns putin

(Se poate)

si el bunic privindu-ma strain

M-a `ntrebat: ce vin mai bei nepoate?

 

Erau ciudati si miroseau a crin,

Vedeam prin ei cum ti-ai vedea vecinul

De vis a vis prin aerul putin

si se facu deodata apa vinul.

 

Asta a fost. Geamul era deschis

M-am ridicat sa iau doua pahare

Dintr-un dulap cu geamuri si sertare

si m-am `ntors cu fata radioasa

Dar eram singur si pustiu `n casa…

 

 

La visin te mai  uita

 

Mama, tu care esti  si ai sa fii

Pâna `n sfârsitul noptilor târzii

Reda-ma puritatilor dintâi.

 

Nu mai umbla prin camerele mici

Stafie alba, lama  mea de brici

Cât sunt `nca puternic si aici.

 

La visin te mai uita când si când

Tine-mi si mie locul  de mormânt

Sa nu te mai visez `n nopti plângând.

 

La visin te mai uita surâzând…

 


Ca iepurele

 

Daca n-ai fi tu mama ce, totusi n-ai sa fii

Sa mi te arati `n somn printre stafii

Ma retrageam demult dintre cei vii.

 

M-as fi facut `n sinea mea covrig,

Ne mai stiind viata sa mi-o strig

Ca iepurele prins `n câmp de frig…

 

Necunoscuta

 

Cum se numeste femeia

Care, trecând prin gradini

in amurg

Ca o devastatoare lumina

Decapitând paunii,

Pomii

si florile

Umilindu-le

Nu mi-a raspuns

Când am implorat-o

Sa ramâna?

 

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.