NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ OVIDIU OANĂ

Blestemul Dragobetelui

 

blestemat sunt să mă ţes

nou veşmânt pe corp ales

vânt să-ţi fiu să te adie

pe sânii-ntăriţi sub ie

rouă-nrourată crudă

pe trupul de paparudă

apoi raze calde ninse

peste picături prelinse

să te ardă ca de focuri

cerc de braţe pe mijlocuri

să te zbaţi să simţi arsură

când te-oi săruta pe gură

să te-ascunzi ca luna-n nori

când te-oi lua de subţiori

unde iară să mă ţes

jar nestins în corp ales

cazne dulci şi reci fiori

rătăcind prin pat de flori

mierea lor să te îmbete

vrăjită de Dragobete

 

 

 

De unde vin ?

 

Motto:

”M-am scris pe-un colţ de vânt pentru Iubita”

 

de unde vin ?

dintr-o răscruce

de gust pelin

şi altul dulce

în zborul lin

o adiere

de rozmarin

ca mângâiere

m-a rupt din flori

să te îmbete

cu reci fiori

de Dragobete

ca să rămân

la ceas de seară

lângă-al tău sân

dulce fecioară

purtat de dor

de vrajă plin

din ierbi covor

de-acolo vin !

 

***

 

vânt prin taine

 

îmi intră-n taine vânt de busuioc

scăpat dintre cosiţe de aramă

sau doar trecut prin caier greu de foc

grijit ascuns sub abur de maramă

 

mă cotropesc furnicile în sânge

la gustul tău de fruct abia în pârg

iar patima prin pori cât se prelinge

eu obosesc de-atâta dor şi sârg

 

vântul e vânt şi pleacă să colinde

iar eu adăst în urma lui cuprins

de saţul de a fi oprit flămânde

miros şi gust din care m-am aprins

 

 

 

 

 

spuneţi-mi că nu visez

 

galbene

cosiţele

roşii fragi

sunt buzele

braţe calde

cu lipici

mere crude

sânii mici

pântec alb

şi pe măsură

coapse lângă

rug de mură

un picior

cu pas uşor

Doamne

mă topesc

de dor

eu aşa o-ncondeiez

spuneţi-mi că nu visez

 

 

 

mi-aduc aminte prin răstoacă

adeseori te urmăream

erai copila ce din joacă

în zâna bună o schimbam

pândeam parfumul din cosiţă

de undeva ascuns în fân

doream să văd lângă căpiţă

mijindu-ţi mugurul de sân

şi doamne, ce mai zarvă mare

a fost când eu lângă pârâu

m-am apropiat de scalda-n care

te adânceai ca macu-n grâu

e dusă vremea când pe seară

furam în glumă un sărut

şi îmi doresc a mia oară

acum să-mi treacă de urât

căci dragostea de fiinţă pură

ce timpul vechi mi-o dăruia

s-a dus şi parcă simt arsură

din dorul ce m-a rupt de ea

 

 

 

cascada

 

cosiţe,

arcuiri de gene,

sâni deluriţi ca provocări şi

coapsele menite să vegheze o

adumbrire, iar în vale

degete mici, fremătătoare

alint devin privirii ca minuni

când o pogor pe-a ta icoană

precum cascada spre genuni

desmiardă pietrele de sus în goană

râul nu seacă niciodată

căderile-şi desface-n picuri

ca pe-o poveste adunată

şi risipită pe nimicuri

la apa scursă peste stâncă

se-adaug tunete din valţuri

puhoiul îşi reface-adâncă

curgerea-i lină printre maluri

pe care parcă plâng înalturi

ale cascadei madrigaluri

 

 

Poveşti de dor

 

M-o-mpins diavolu-ntr-o seară

Să-mi iau ceata şi pe-afară

Să pornim hai-hui prin sat

La fete de măritat.

Oarbă, luna ne pândeşte,

Mândrele le-adăposteşte,

Prin cotloane şi unghere

Chicotind a îmbiere.

Nu-i nici vorbă de bujori

Arşi şi-ntinşi în obrăjori.

Numai ochii srtrălucesc,

Flăcăii-i-ademenesc.

Strânse-n braţe, se feresc

De sărutul fecioresc,

De pe buze să li-l soarbă.

Scapă şi-apoi fug în grabă,

Înspre crâng, sub sălcii dese,

Unde râul umbra-şi ţese.

Prinse iară, se supun

Jocului de-acum nebun

De alint şi dezmierdări,

Printre mii de sărutări.

Câte una, mai cuminte,

Prea târziu şi-aduce-aminte

De-a mămucăi ei povaţă

Şi prea mult îl strânge-n braţă,

Pe cel drag, care râvneşte

Nuri din ie şi-i cerşeşte

Zor-nevoie dintr-odată,

Fecioria ei de fată.

Ea-l împinge şi-l struneşte,

Arşiţa îi potoleşte

C-un sărut şi fuge-apoi,

Către casă, înapoi

Unde-n vise se cufundă

Şi fiorii o inundă.

Iar pe el, pe drum l-apasă

Dor de mândra cea frumoasă.

 

***

 

hangiţa mea

 

un cofăieş de vin să-mi dai

hangiţa mea frumoasă

şi carne friptă să îmi tai

hangiţa mea frumoasă

 

ca pânea albă-i ia ta

hangiţă rumeioară

privind la ea voi ospăta

hangiţă rumeioară

 

şi-un lăutar când sunt sătul

hangiţă păr de foc

să-mi cânte pân’o fi destul

hangiţă păr de foc

 

iar după joc te-oi săruta

hangiţa mea focoasă

şi spre iatac ne vom purta

hangiţa mea focoasă

 

mi-oi stinge para până-n zori

hangiţă-ntre hangiţe

şi-oi adormi pe subţiori

hangiţă-ntre hangiţe

 

***

 

 

cosânzeană

 

geană

geană

şi sprânceană

 

gură

mură

cu arsură

 

ochi

în ochi

pentru deochi

 

sân

cu sân

şi eu hapsân

 

mă vrăjesc

mă amăgesc

şi de dor

mă prăpădesc

 

***

 

Trecute amintiri din Rai

 

Simt buze moi,

Simt sânul tău

Pe pieptul meu

Şi între noi

Timp nesfârşit,

Rai dăruit

De buze moi.

 

Ieri m-ai iubit,

Ieri ne iubeam,

Azi stau la geam

Căutând uimit

Năluci de dor,

Ce trec uşor

În asfinţit.

 

Iubesc trăind

Şi mor iubind,

Mi-e viaţa-moarte,

Moartea-trai,

Simt revenind,

De prea departe,

Trecute

Amintiri din Rai

 

***

 

Dă, Doamne, dorul să-l alungi!

 

În câte ploi să mă ascund

Trecând prin tine, aer sfânt,

Să vărs iubire pe pământ,

Pentru acel de dor flămând?

 

Şi-n câţi din fulgii ce plutesc

Să cern din puritatea ei,

Să troienesc cu ei alei

Pentru acei ce se iubesc?

 

Sau câte-n noapte adieri

Dospind de-arome şi nectar,

Să port spre sufletul amar,

Ca mult dorite mângâieri?

 

Adie-n picături sau fulgi,

Al vrerii Tale mir şi semn

Pentru iubirea mea îndemn,

Dă, Doamne, dorul să-l alungi!

 

***

 

alint, răsfăţ şi iar alint

 

alint, răsfăţ şi iar alint

ochii şi gura nu mă mint

braţ după gât, freamăt de pântec

şi între coapse ca descântec

loc de păcate ce absoarbe

pătrund adâncurile-i oarbe

tu taine îmi oferi ritmate

sărut din buzele rujate

arsuri de sâni, icniri şi scâncet

prin pori ardoarea varsă plânset

izbiri de val ce-aduc furtună

duet de gemete răsună

în ritmurile-ameţitoare

de trupuri vii, fremătătoare

un ceas, o noapte, cine ştie ?

stârniţi de ritm şi frenezie

fiorii-n pântec nu ne mint

alint, răsfăţ şi iar alint

***

 

nu-ţi fie teamă, borangicul …

 

nu-ţi fie teamă, borangicul

din ia spumă de pe tine

să-l smulgi, iar sânii şi buricul,

să-i laşi novici pe mâini străine

 

dă-ţi sânii pradă mâinilor

să îi frământ cu ir de rouă

şi sfârcurile amândouă

sub crâmpoţeala buzelor

 

tu să îndemni fără zăbavă,

să îi dezmierde cu săruturi

sau sa-i alinte-n zbor de fluturi

pe rotunjimi, gura hulpavă

 

iar pe buric să pun pecetea

tânjirilor de foc şi miere

cu mult râvnita mângâiere

iar vintrelor să le cresc setea

 

tainic buric, de piatră sân

şi sfârcurile-n piept arsură

mă ispitesc, iar eu hapsân

le sorb dulceaţa pe măsură

 

***

 

Alcătuire dinspre zenit spre colb (ghicitori ritmate)

lăcaş de flori de busuioc
şi de coroană-mpărătească
ce se preschimbă apoi în coc
şi care cearcă să-l gătească
                     (părul)

 albastru ocean

cu luciri de topaze

sau cerul azur

cu-ncruntare de neguri,

smarald încrustat

pentru gândul schimbat

sau alţii căprui

ce umblă hai-hui,
sunt ceea ce sorb
bucuriei din suflet
când tu mi te-alături
                     (ochii)


*poartă spre suflet
ce murmură ruga,
iubirii raspunsul,
durerii căldura
                     (gura)

*ceas perfect pentru `(o)menire

o ia razna în iubire

(inima)


nuri la amiază
ispită pe seară
căldură
în noapte
şi sevă
de viaţă
                     (sânii)


zece furnici
ce-nvaţă de mici
s-alinte sau să strângă rod,
să-nchipuie o cruce,
să poarte-un inel,
să fugă cu acul
sau să-ncleşteze răul
când strânsă-i suferinţa
                     (degetele de la mâini)

loc de descântec
ce-absoarbe
spre pântec
simţire schimbată-n
plămadă.
cuptor
de iubire
şi loc
de pornire
de nouă
viaţă
                     (venusianul centrum)


ei pot să tremure-n furtuni
dar sunt suport de rugăciuni
şi-ajută pasul să găsească
drumul cel bun spre sfânta casă
                     (genunchi)

 

***

Ce caută luna ?

 

ce caută luna

ca nebuna

să te-nece-n

noaptea rece ?

 

apără-te

cu simţire.

şi goneşte-o

cu iubire.

 

iar în urmă-n

linişte,

fă să creadă-n

dragoste.

 

şi-ai să vezi

că în amor,

de-o visezi,

aduce dor!

 

 

 

De unde-mi vin atâtea doruri ?

 

De unde-mi vin atâtea doruri

Pe care azi le risipesc ?

Care din vechile fioruri

Aşteaptă să le ostoiesc ?

 

Arome de prin câmpuri, poate ?

Deja sunt toate prinse-n gând !

Miros de flori ? Pe săturate

Am rupt din trupu-ţi rând pe rând.

 

Ori de la pete de culoare

De pe pământ sau de prin zări ?

Acestea nu se pierd sub soare,

Cât timp privesc în depărtări.

 

Deodată simt ! Se risipeşte

Spre nicăieri norul de gânduri

Şi mă întorc la vers hoţeşte,

Să te pictez iar printre rânduri.

 

Întâi voi zugrăvi alene,

Mărgeanul strâns la tine-n păr.

Sub el, cărbune ca sprâncene

Şi buzele cu roş de măr.

Pe pielea albă-spumă toată,

Puncta-voi rozul de la sfârcuri

Şi-o umbră unde nu o dată,

M-ai dus la tine în adâncuri.

 

Înspre fundal, pictez iubire

În tonuri verde de smarald,

Desprinse din a ta privire

În care vreau iar să mă scald.

 

Şi-atunci întreb, de ce se-adună ?

De ce deodată îmi sporesc

Dureri ce-n inimă-mi răsună

Şi liniştea îmi risipesc ?

 

Iar un ecou răspunde-alene:

Mergi, spune-i simplu: Te iubesc !

 

 

 

aş vrea o floare să-ţi peţesc

 

Iubito, dacă s-ar putea,

Eu scut spre lumi să-ţi fiu, aş vrea.

Când nori privirea îţi umbresc,

Aş vrea o floare să-ţi peţesc.

 

Apoi s-o pun să-ţi fie-aproape

Sărut pe mână şi pe pleoape.

Şi ca descânt să te feresc

De cei ce vraja-ţi risipesc.

 

Din ea vor răsări agale,

Puteri ce ţintuiesc pe cale,

Pe toţi acei ce clevetesc

Poveşti ce-n suflet te rănesc.

 

Apoi voi pune-al meu amor

Ca pavăză şi ajutor.

Şi-aş vrea iar floarea să-ţi peţesc

Când nori privirea îţi umbresc.

 

 

 

Am auzit o şoaptă…

 

Am auzit o şoaptă, te ador !

Era aievea, sau mi s-a părut ?

Eram în vis şi pasul pe covor

Adus-a înspre mine un sărut.

Te-ai aşternut ca boarea de lumină

Şi m-ai cuprins cu dulcele-ţi fior.

Eu mă rugam în taină ca să ţină,

La nesfârşit secunda de amor.

 

Sub calda mângâiere se ridică

Dorinţe şi poftiri ademenite

De vălul aşternut. Şi îl despică,

Pornind spre adâncimi demult dorite.

 

Când roua-i aşternută şi-mplinirea

Mă-ntoarce din periplul prin abis,

Aud un „te ador !”. E-nchipuirea

Ce m-a purtat spre tine doar în vis.

 

 

 

ce rai ţi-s sânii

 

borboane plouă

aspru crâmpoţiţi

inspiră muze

pieliţa de fruct

respiră rouă

când se simt priviţi

dezmierd de buze

hulpav mă înfrupt

 

ce rai ţi-s sânii

ei mă amăgesc

cerşind săruturi

şi priviri vorace

blândeţea mâinii

când îi asupresc

stârneşte simţuri

trupul să-ţi îmbrace

 

***

 

te uită pe cale

 

te uită pe cale

şi doar mi-i vedea

cum caut agale

cu inima grea

 

te caut şi aştept

spre mine să vii

de drag mă deştept

la ceasuri târzii

 

o vorbă trimite

din drum să îmi scază

în zile zorite

s-adăst ca-ntr-o oază

 

 

Dragobete

 

vreau să-ţi fiu noapte să mă ţes

ceresc veşmânt pe corp ales

vânt să-ţi fiu să te adie

pe sânii-ntăriţi sub ie

rouă-nrourată crudă

pe trupul de paparudă

apoi raze calde ninse

peste picături prelinse

să te ardă ca de focuri

cerc de braţe pe mijlocuri

să te zbaţi să simţi arsură

când te-oi săruta pe gură

să te-ascunzi ca luna-n nori

când te-oi lua de subţiori

unde iară să mă ţes

jar nestins în corp ales

cazne dulci şi reci fiori

rătăcind prin pat de flori

mierea lor să te îmbete

vrăjită de Dragobete

 

 

A fost să fiu

Tu mi-ai fost stea,

La ceas târziu,

La moartea mea,

Drumul pustiu

Vei lumina.

Cu dragostea

 

 

 

 

 

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.