NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ OVIDIU VUIA:,,Cântece Pentru ROMÂNIA”

LOCUL  VEŞNIC  AL  COPILĂRIEIOvidiu Vuia

Bat iarăşi pelerin, la poarta veche,

Ci nimeni nu mai stă acum în casă,

Doar amintirile născând pereche

Mi-aruncă şi mă prind, în a lor plasă.

.

Copil am fost pe-acest pământ, altar

De mă jucam având surori garoafe,

Din roua lor făceam mărgăritar,

Să-l pun hlamidei visului, agrafe.

.

Ne rătăceam prin văi şi prin văzduhuri

Ostrov zidit în aurie cridă,

Cândind c’am ridicat, pe el, de-apururi

Interioara noastră Atlantidă.

.

Şi noaptea sub zenit urmam cărări

Tot sus prin spaţiile dintre astre,

Navigatori plutind în loc de mări

Pe apele din paradis, albastre.

.

Cu Făt-Frumos şi mândra Cosânzeană

Trăiam cele mai strălucite basme,

Până când timpul maşter, ca o geană

S’a’nchis pe-orbita dulcelor fantasme.

.

Azi e-un trecut al meu, pierit de mult,

Dacă mai vreau s’aud acele tonuri

Mă străduiesc, însingurat s’ascult

Cântările, venind din Orionuri.

………………..

ALTĂ  DECLARAŢIE  DE  IUBIRE

Din mine cureţi ultima otravă

Puterea mă cuprinde tot mai mult,

Îmi linişteşti în inimă tumult,

Rodind ceresc pe-a ei fierbinte lavă.

.

Ne-ai refăcut iubirea din epavă

Obiectul veneraţiei şi cult,

Minunea liturghiei s’o ascult

Când muzele îi pun stihar de slavă.

.

M’ai ajutat ca’n mituri lui Manole,

Prin spirit să înalţ la Dumnezeu

Cât ale catedralelor cupole

Ce-i mai curat şi pur în visul meu.

– Arcuşul îngerilor pe viole,

E mâna ta iar cântul lor sunt eu.

…………………….

ELOGIUL  FRUMUSEŢII

Tot mai aproape simt că e măiastra

Cântând în paradis pe corzi de lire

Şi’mprăştie sub zborul ei, albastra

Fărâmă ruptă din nemărginire.

Ea poartă din înălţime

S’adune în lăuntrice potire

.

Lumini reînviate-apoi prin rime,

Să-l urce versurile ca pe-o scară

Până la curtea templelor sublime.

.

Nu-şi pierd nici când din alba primăvară

Duc eleate forme şi contururi

Cum meşterul le-a scris întâia oară,

.

Trăiesc prin frumuseţea lor de-a pururi …

………………….

EXCELSIOR

Pe treptele desăvârşirii

Am vrut de-atâtea ori să sui

La raiul unde trandafirii

Umbresc divine cărărui.

.

M’am rătăcit întotdeauna

În loc să urc doar coboram,

De-asupră-mi nu’nflorea cununa

Şi nici în mâini, uscatul ram.

.

Aşa că numai o chemare

A răsărit în urma lor,

Spre stele fără încetare

Mă’ndreaptă un lăuntric dor.

……………………..

TAINA  POEZIEI

Sânt urmele, pe drumul meu pornit în sus

Lăsate altora divine semne,

De-aceea’n loc deschis le-am curăţat şi pus

Mereu către înalturi, să-i îndemne.

.

Chemarea voastră vine de la astre

O cântă îngerii plutind uşor prin rai,

Acolo unde zările albastre

Vorbesc cu tainele din noi, acelaşi grai.

.

Duc la’mplinirea unei prime amintiri

Purtată’n inimă, cerească floare,

Lumina, dinaintea naşterii, iubiri,

Făr’de’nceput căci niciodat nu moare.

.

În fiecare dintre constelaţii

E templul spiritului pur, liman etern,

Spre el călcând pe moarte şi pe spaţii

Cărări cu versurile mele, îţi aştern.

……………………

ERESUL  CEL  MAI  PROFUND

În stihul meu se-aude-un tulnic vechi

Ce cheamă pe Negoiuri, căpriorii

Blajinilor, să facă de priveghi.

.

Prin el ca’n iarbă lângă tija florii

Se mai disting din urmele opincii

Căutând pe sub costişa aurorii

.

Înaltul unde-i stau, azi, străbunicii.

…………………….

REVELAŢIE

Ridică-ţi ochii spre cer

Acolo stă El,

Unii îi spun Dumnezeu, alţii Lerui-Ler

Şi îi scriu numele cu mireasmă de ghiocel

crescut în Rai, pe tăbliile nemuririi,

căci îi leagă nevăzutul inel

Luat din comorile firii:

Omul nu-L cunoaşte

Dar îl caută de cum se naşte.

.

În apă, în floare, în câmp sau în hăuri

Urmele paşilor Săi le descoperă neaua

căzută pe vârf de Ceahlăuri

împreună cu lumina ce-o’mprăştie steaua

ca să’narginteze codrului, brazii şi fagii

de-a lungul drumului pe care-l urcă sjinţii şi magii.

.

La Mănăstire, nu departe de casa mioarei

Printre firele busuiocului şi ale cicoarei

Lăcrămat-a Icoana Fecioarei.

Şi când îl opreşte izvorul,

din legende, cu ciute,

să-şi astâmpere suferinţele şi dorul

sub cetini şi padini de munte,

îşi dă seama, sufletesc miraj,

că toţi luceferii căzători

se’nscriu în minunatul peisaj

al ochilor săi interiori.

.

Acolo îşi are odaia Lui din cer,

Unii îi spun Dumnezeu, alţii Lerui-Ler.

………………….

MIORIŢA

În noaptea minunatelor Rusalii

Poiana cu tavanul ei de cer,

E o biserică numai mister

Şi luna îi ridică’n alb, vitralii.

.

Pe sub urieşii’ncremeniţi prin stane

Odăjdii parcă-s turmele urcând

Ci doina’n fluer amuţeşte, când

Răsună glasul mioarei năzdrăvane:

.

„Caut brazii care i-au slujit drept sfeşnici

Sori, astre şi luceferi, nunii mari,

De-atuncia în Carpaţi, rămas-au veşnici,

Ai păsării măiastre, făurari.”

– La Domnul, ea şi-a pregătit Assunta

Nu moartea ci ca’n Evanghelii, nunta.

………………….

POEZIA,  PARTE  DIN  ORDINEA  COSMOSULUI

Din câte reveriile i-aduc

Reţine doar ce-i bun, se înţelege,

şi n’o atrage gândul slab, caduc.

.

De Poezia ştie cum alege

Nu poate niciodată să se’nşele,

E fiindcă o conduce-aceeaşi lege

.

Care de-a pururi mişcă sori şi stele.

…………………..

ÎNCHINARE

Eroi ai ţării care v’aţi jertfit

Ca neamul să trăiască’n libertate,

Cu sufletul, altar din cer zidit,

Omagiu, v’aduc această carte.

.

Chiar dacă prin străini am fost trăit

Pe Dunăre în sus şi mai departe,

Mereu în mine jalea v’am simţit

Luat-am la durerea voastră parte.

.

Acuma că revin pe drum străbun

Condus de-a baciului mioritic stea

Rostindu-mi ruga Tatălui cel bun

Lăsaţi-mă sub cruce a’ngenuchia,

La căpătâi drept floare să vă pun,

Tot ce-am mai sfânt în poezia mea.

…………………….

IN  MEMORIAM

Ţi-om ridica statuie pe Ceahlău

Cât muntele de’naltă şi de mare,

Să poarte România chipul tău

Din ţara Crşurilor pân’la Mare.

.

Iar văile în sus de le-om urca

Deodată suntem raiului vecini,

Slujim tăcerilor cum to cândva,

În templul casei dela Bădăcini.

.

Şi groapa ta fiindcă n’are semn

Pe malul Tisei, meşterul ţăran

Îndeplinind un ritual solemn

Ţi-o construi după străbunu-i plan,

Biserică lucrată dintr’un lemn

Ca unui jude maramureşan.

………………

VICTORIA  LUI  ORFEU

Pe vas, Orfeu, în loc de arc şi suliţi

Aduse melodia ce-o cânta

La Teba’n sacrele pieţi şi uliţi.

.

Ceilalţi au răs de el şi lira sa

Cioplită într’un trunchi şi lemn ales

Cum creşte numai undeva pe-o stea.

.

Dar mai târziu cu toţi-au înţeles

Că har divin pe corzi de aur duce

Când a cântat acelaşi vechi eres

.

Decât sirenele, cu mult mai dulce.

………………….

SPIRIUL  NEMURITOR  AL  FORMELOR

Tu eşti asemenea unei statui

Sub clipă vrei să treci în veşnicie

Călcând pe timp, să nu mai fii al lui

.

Chiar când te’nghite-a vremilor pustie

Cu tine Spiritul, că n’a murit,

Prin piatra tare, forma noi învie.

.

Aşa ca Phoenixul din vechiul mit

Cenuşa-i arsă calcă bezna mută

Luând elan spre topos anumit

.

Reface silueta cunoscută,

Şi tu ai forţa marelui mister

Care mereu coloanele ajută

.

Să crească din ruina lor, spre cer.

……………………….

LUCRUL  POETULUI  DEMIURG

Desfaci cuvintele de zgura lor

Ca să le pui noi forme şi tipare

Cum îţi dictează un lăuntric dor

.

Mânat spre culmile nemuritoare.

Icoane sunt, divine inspriraţii

Ce nu-şi găsesc model şi-asemănare

.

Decât în ceruri, printre constelaţii.

…………………….

POEZIA:  UN  ALTAR  CU  ÎINGERI

Prin cartea asta mă găseşti cât sunt

Izbânzi puţine, dar mai multe’nfrângeri

În ea, să’nving destinul cel mărunt

Am adunat pe cântăreţii, îngeri.

.

Poate că duc îndurerat apus

Şi aripile de noroaie grele

Dar drumul lor, e-acelaşi, tot în sus,

Călcând nemărginirea dintre stele.

.

Ei cântă în adânc sufletul meu,

După modelul muzicii din sfere

Iubirea, moartea şi pe Dumnezeu,

Gând pregătit sub albă înviere.

– Ci întâmplare-i fiecare vis,

Cum au trăit-o ei în paradis.

……………….

ÎN  LOC  DE  LAUR

N’am vrut nimic mai mult a fi vreodat

Decât poet şi toţi pe care-i cânt

Citindu-mă a crede că li-e dat

Să se purifice’ntr’al meu cuvânt.

.

Aripi la inimă, spre’nalt avânt

Le duce stihul, ştergure curat,

După ce’n spirit, mântuit pământ,

Frumseţii, noi statui am prelucrat.

.

Nu cer decât un pic de omenie

Dacă în ele vor găsi’nălţare

Spre-a cerului albastră armonie;

Când m’oi întoarce-acas din străinie

Mă’ntâmpine pe uliţa cea mare

Ca’n moşi-strămoşi, cu pâine şi cu sare.

…………………….

Ovidiu Vuia

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.