NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ PETRE BUCINSCHI

Poeme in proza

I

Mi-e sete, motiv pentru care beau ceai. Ochii îmi cad în lichidul fierbinte. Caut să îi scot cu linguriţa din ceaşcă. Întâi pe unul, apoi pe celălalt. Blonda din faţa mea râde de mine. Din gură îmi scot cu mâna un dinte pe care îl las să cadă în ceaşca cu cafea a blondei. Acum râd eu de ea.

II

Ce dracu vă uitaţi atât de curioşi la mine?Am ochelari cu raze X. Ha, ha, cât de goi vă văd! Cum naiba nu vă e ruşine? Ce vă uitaţi atât de atent la mine? Am ochelari cu raze X. Ei, şi dacă îi întorc spre mine? Doamne, cât de gol mă văd! Dar nu îmi e ruşine.

III

Ei, să vă spun ceva! Ziua întreagă am vomat cuvinte. Spre seară, cu linguriţa, am mâncat din vomă. Acum m-am deprins cu un obicei. Să scuip cuvinte pe coala albă de hârtie. Lăsându-mi pauză pentru o ţigară. Cuum? Nu aveţi ţigări? Ruşine să vă fie? Şi eu care vroiam să vă cer. În cazul ăsta nu îmi rămâne decât să îi dau foc colii albe de hârtie.

IV

Ieri am lipit pe gardul casei mele o coală albă de hârtie. Pentru ca toţi ce trec prin faţa ei să-nveţe să citească printre rânduri. Azi am trecut pe lângă gardul din faţa casei mele. Pe coala albă de hârtie era desenat un cerc. Ei, tu cea brunetă! Sau tu cea blondă! Ce părere aveţi? Cuvintele pot avea formă?

V

Hei, amice! Priveşte la blonda de lângă tine! Cum îşi frământă palmele între ele. Pare nerăbdătoare să găsească o rimă, un cuvânt pe care l-ai pierdut. Hei, amice! Aruncă în blonda de lângă tine cu un verb. Aşteaptă să vezi ce metaforă va lipi de el. Hei, tu cea blondă! Te prinzi în acest joc?

VI

Prietena mea este o sticlă cu vin roşu, zveltă cu gâtul lung, fund rotund şi tare. Îmi stă alături de toate gândurile, incitându-mă la visare. E tare gagica, fiindcă îmi dă idei de câte ori o duc la gură. Când se goleşte de lichidul roşu e bună. Bună ca femeia după ciclu. Cârcotaşi invidioşi pe relaţia dintre mine şi ea îi pun etichetă la prima vedere. Pe mine eticheta nu mă interesează, ci felul în care ea se poartă cu mine. Mereu atrăgătoare şi excitantă. Mai are o calitate deosebită, mă lasă să vorbesc fără să mă contrazică. O prietenă deosebită. O gagică formidabilă. O tratez cu respect. Stă unde o pun şi aşteaptă să o folosesc. Prietenia mea cu sticla de vin este super. O prietenă suplă, cu gâtul lung, fund rotund şi tare. Mereu excitantă şi atrăgătoare. Nimic nu ne desparte. Din când în când, o votcă pitică şi capricioasă mă îmbie.

VII

De ieri computerul meu s-a încăpăţânat să nu îmi mai răspundă la comenzi. Orice bătaie cu degetul în taste o ia drept violenţă. Îmi lipesc privirea de monitor şi aştept ca acesta să îmi dea un răspuns, de ce computerul nu funcţionează. Din încăpăţânare, din prostie ori din defecţiune tehnică. Calculatorul ăsta este ca o femeie. Dacă nu o pipăi şi nu investeşti bani, degeaba insişti, nu îţi răspunde. Încerc să mă port cu computerul meu precum cu o femeie. Îi pipăi cu palma unitatea centrală. Zâmbind ironic o gâdil cu mouse-ul. Pe monitor apar câteva semne luminoase, discrete. Ba se aprinde, ba se stinge. Precum femeia: ba e caldă, ba e rece. După cum are toane. Să fie de vină jucăuşul mouse? Să fie de vină degetul meu care bate în taste? Ori poate palma mea nu a pipăit suficient unitatea centrală? Al naibii computerul ăsta al meu! Este ca femeia, îţi face plăcere doar când vrea. Mi-a venit o idee. Să duc computerul la un medic ginecolog să îi umble la unitatea centrală. Poate după consultaţie îşi va reveni la normal.

VIII

Cu un gest necontrolat am întins piciorul. Fără să vreau i-am făcut piedică inspiraţiei mele poetice. Este o rebelă. Îşi face de cap. Vine şi pleacă instantaneu. Se întâmplă ca uneori ea să se asemene cu poza femeii de pe prima pagină a revistei pentru bărbaţi. Inspiraţia mea, căci despre ea este vorba, este asemeni unei astfel de imagini. Atunci când vine are diferite forme. Înţepătoare ca nişte sfârcuri. Metaforică precum partea de sub ombilicul femeii. Rotundă ca şoldurile şi fesele acesteia. Ori fracturată sau pitică în funcţie de unghiul din care îi văd picioarele. Şi după cum vă spuneam, inspiraţia mea poetică este precum femeia. Vine şi pleacă când vrea. Ba este îmbrăcată, ba este nudă. De multe ori nu vine la întâlnire iar eu stau ca prostul şi o aştept pe post de papagal. Mai nou nici nu îmi răspunde la telefon. Ce dracu să fac? Mai bine scriu versuri albe.

IX

De trei zile stau închis în cuşeta unui vagon-lit. Aici mănânc, beau şi dorm. Nu fac dragoste fiindcă nu este nici o femeie cu mine. Călătoresc cu acest tren într-o direcţie care nu mă interesează. Păstrez în mine speranţa ca la staţia următoare să urce în vagonul-lit o femeie. Dar după fiecare staţie wiating, waiting, waiting. Deziluzionat şi plictisit îmi scot centura de la blugi şi îmi spânzur cu ajutorul ei iluzia femeii aşteptate. Respir uşurat şi încep să citesc din Rabindranath Tagore. În mintea mea cuvintele iau forma unor piramide. În una din ele o aud pe Nefertiti strigându-mă pe nume. Trenul internaţional Simplon pleacă din staţie peste 5 minute de la linia unu. Călătorii care şi-au condus iluziile în vagoane sunt rugaţi să coboare împreună cu visele lor.

X

Îmi place să mă uit după femei. În dreapta mea, mai jos de mine, o femeie vinde flori. În stânga mea, ceva mai sus, o altă femeie vinde ziare. Pe trotuarul din faţa mea trec în sus şi în jos picioare de femei. Mă plimb şi îmi place să admir femeile ce trec pe lângă mine. În holul bibliotecii văd tot felul de femei. De când mă uit după femei mi s-au golit cardul şi buzunarele blugilor. Ceva mărunţiş am găsit în geacă. Îmi cumpăr o îngheţată. Ling din ea şi mă uit după femei. Cu cardul gol şi fără bani tot mă uit după femei. Au apărut transsexuali, aşa-zise femei. Scuipa – le-ar mâţele! După ele nu mă uit. Sunt hotărât! Voi face un împrumut la bancă. Cu bani în card şi în buzunare voi continua să mă uit după femei. Când banii se vor termina de pe card cu ce îmi va rămâne prin buzunare îmi voi cumpăra o pereche de ochelari cu dioptrii. Să văd mai clar femeile ce trec pe lângă mine.

P.S: Am rămas fără vedere. Continui să mă uit după femei. Le văd imaginar: urâte, slute sau frumoase. Şi tot mă uit după femei.

XI

Mă sprijin cu coatele pe capacul unui sicriu. Nu ştiu ce este închis în el. Ar putea fi fantoma poetului din mine, ori iluzia femeii pe care o iubesc. În mâna stângă ţin o coală albă de hârtie, iar în cea dreaptă un pahar cu votcă. Deodată puterea gândului meu ridică capacul sicriului. Rămân mirat. Nu îmi vine să cred ce văd. Cuvinte moarte, cuvinte vulgare şi tot felul de argouri. Stau înghesuite scheletele poeziilor uitate. Văd mâna ta, poetule! Şi nu e stafidită, miroase a mir. De sub sicriu apare Diavolul care îmi trânteşte capacul sicriului peste mâini. Scrâşnesc din dinţi şi îl înjur de mamă, încât să i se facă dor de ea. Cu mâinile prinse în sicriu continui să visez că sunt focul care dărâmă bariera dintre vis şi realitate.

XII

Am călcat o pisică pe coadă. Mieunatul ei m-a aruncat între halbe cu bere. Profitând de această ocazie, mi-am schimbat gulerul de la cămaşă cu cel al unei halbe cu bere. Acum văd pe fundul halbei,de la Eva până la Revoluţie, un fir tainic care se subţiază. Sub halba cu bere l-am ascuns pe Dumnezeu, până când beau o bere în Edenul gol. Un Eden atât de gol, încât nu găsesc nici o urmă de prostituată. Mă întorc la masă şi mă felicit pentru cât am fost de harnic. Am reuşit să beau şapte halbe cu bere. Acum am poftă să calc o pisică pe coadă, pentru ca mieunatul ei să mă arunce din nou între halbe cu bere.

XIII

Mi-am terminat de băut cafeaua. Plictisit mă joc cu degetul arătător în zaţul ce a rămas pe fundul ceştii. Din când în când îl bag în gură şi îl sug. Gestul ăsta îmi trimite gândul la sfârcul mamei. Azi acelaşi gest îl fac cu femeile ce stau cu mine mai mult de o zi. Acum scot şerveţelul de sub ceaşca goală de cafea ca să îmi şterg buzele umede de poftă. Sunt hotărât să îmi ucid plictiseala pe sânul unei tinere şatene. Sau poate blonde, ori brunete. Continui să mestec cu degetul arătător în zaţul de cafea rămas pe fundul ceştii. O ceaşcă cât ombilicul unei adolescente. Am să mai beau o cafea la fel de tare ca sânul celei care mă citeşte.

XIV

Zilnic duc la gunoi o pungă din plastic cu resturi menajere şi cuvinte goale. Din cuvinte vulgare am înjghebat un insectar. Stau liniştite, prinse într-un ac cu gămălie şi aşteaptă să le folosesc atunci când atac pe cineva care mă deranjează, nu îmi dă pace. Cuvintele blânde, cuminţi le-am pus în mai multe punguliţe pe care le-am împrăştiat în buzunarele de la blugi, de la giacă, prin şosete şi adidaşi. Le folosesc de câte ori am ocazia să vorbesc cu tine, cu tine şi cu tine. Azi m-am întâlnit pe stradă cu un preot. Şi culmea nu aveam la mine nici un cuvânt adecvat conversaţiei cu el. Aşa că mi-am făcut cruce şi am plecat. Apoi m-am întâlnit cu un hornar, am pus mâna pe el. Am vorbit muteşte şi am plecat. După câtva timp m-am întâlnit cu un poliţist. El îmi vorbea, eu nu înţelegeam nimic. Eu îi vorbeam, el nu înţelegea nimic. Aşa că am plecat. Am ajuns în piaţă. După o scurtă plimbare, am furat un măr de pe o tarabă. Deodată a apărut poliţistul. El îmi vorbea. Eu îl ascultam şi înţelegeam. Acuma stau la mititica şi meditez. Ce blestem să fii poet!

XV

Stau cu degetele pe tastele computerului. Sunt pregătit să scriu, dar inspiraţia nu vine. Din când în când apăs pe o tastă. Scriu o literă la întâmplare, apoi alta. Mai scriu câte un cuvânt. Mă opresc, citesc ce am scris. Pe monitor nu este nimic care să mă intereseze. Ba da. O violentare a deprinderii mele de gândire. Aştept inspiraţia, să scriu ceva interesant. Dar inspiraţia nu vine. Îmi las degetul liber să apese necontrolat pe taste. Pe monitor apar nudităţi parţiale. Fete cu sexul la vedere. Şi forme desfăşurate în vârtejuri ce se încrucişează. Vreau să scriu, dar inspiraţia nu vine. Revoltat mă autoexilez în atemporal. Apar scene bizare între fiinţe deformate săvârşind gesturi erotice. Păstrez în mine ecoul din lumea concretă. Mă simt străin în faţa universului vizual de pe monitorul computerului. Deprins cu gândirea cotidiană încep să scriu un text sintetic, contopind în el imagini contrastante cu realitatea. Ei da! A venit inspiraţia. A venit fără să mă anunţe. Acum scriu pe calculator. Scriu despre tine, cititorule. Despre felul cum te uiţi la textul ce-l scriu.

XVI

De ani de zile scriu zilnic câte o pagină în jurnalul meu. De azi m-am hotărât să nu mai scriu. În schimb, voi rupe zilnic câte o pagină din acest jurnal. Cu gesturi pline de migală am să pun paginile rupte în câte un plic. Plicuri pe care le voi trimite în fiecare zi, unul câte unul, la post-restant. O dată pe săptămână am să trec pe la acest ghişeu să îmi ridic corespondenţa. Cu gesturi meticuloase voi desface plicurile rând pe rând pentru a scoate din ele paginile rupte din jurnalul meu. Plicuri pe care mi le-am trimis singur. Am să leg paginile într-o totală dezordine, refăcând jurnalul sub o altă formă. Ce prostie! veţi spune. Ei da. Este o prostie. O prostie planificată ca remediu împotriva plictiselii.

P.S. Nu vă jucaţi cu prostia! Riscaţi să nu scăpaţi de ea. Ba chiar mai rău. Este contagioasă.

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.