CÂNTEC TÂRZIU
Şoaptele tale ieri m-au chemat
În parcul ucis, încet de amurg…
Să culegem lumina cernută curat
La răspântii de drumuri şi burg.
Am venit cu dorul, cu iarba, cu vântul
Şi-ţi aştern peste pleoape vis dulce…
Stelele picurau în inimi cuvântul
Cântec târziu pornea să te culce.
Am vrut să m-ascund departe, în mine,
Dar şoaptele tale ieri m-au chemat,
Să culegem iubirea cernută curat
Peste burgul căzut în negre ruine…
SĂRUT FUGAR
Voi aştepta ca ieri, şi-n astă seară,
Când umbrele roiesc sub felinar,
Voi căuta în ochi pustiu de ceară
Să regăsesc sărutul tău fugar.
Voi aştepta ca ieri, ca altădată,
Când toamna în ploaie putrezind,
Ne îmbrăţişa cu rătăcirea toată
Închipuindu-ne cu Îngerii murind.
Aş aştepta sau, aş porni spre tine
De n-aş fi-ngenunchiat de acest pustiu.
Iubito, în suflet am cenuşă, port ruine
Şi-un strop de dragoste şi e târziu.
ASCUNDE-MĂ
Ascunde-mă în ochi de lumină,
În ochi de amurg, nepătruns;
În pântec de toamnă divină,
În lacrimă – ţine-mă ascuns!
Iubeşte-mă, cât razele amiezii
Nu se sting după clipe pustii;
Iubito, ascunde-mă în şoaptă,
Cât zilele nu sunt târzii.
Iubeşte-mă, cât furtuna de frunze
Nu-mi pavează cărarea cu scrum;
Ascunde sărutul acesta pe buze,
Ascunde-mă în gândul de fum…
EPILOG DE TOAMNĂ
Doar tu. Doar eu. Doar noi,
Rătăceam în vârtejul toamnei de fum;
Vântul îmbrăca culorile în brun –,
Clipele suspinau sub galbene ploi.
Doar tu. Doar eu. Doar noi –
Aprindeam făclia veşniciei în noapte;
Doar tu desluşeai ale tăcerii dulci şoapte,
Doar tu. Doar eu. Doar noi.
Cunună de stele cădea pe-amândoi -,
Epilog născut odată cu zorii…
Sub acelaşi sărut al candorii,
Doar tu. Doar eu. Doar noi…
MAI SPER…
Suspină noaptea. Îngerii, în cer,
Prin sita toamnei picură visare;
Când luna merge tainic la culcare,
Învăluit în fumul de ţigară eu mai sper.
Se varsă călimara – rău mă doare
Epistola în care-mi spui că nu mai vii;
Pe coală rătăcesc cuvinte amare,
Promisiuni deşarte şi pustii…
Suspină noaptea. Îngerii în cer
Prin sita toamnei picură a rugă;
Învăluit în fumul de ţigară eu mai sper,
La chipul tău – din inima mea stăngă…
AUTUMNALĂ
Ai fost mereu lumina mea din cer,
Tu mi-ai sădit în suflet culorile blânde
Când toamna se lăsa ca un mister
Plăngeau în noi plecările flămânde.
Nu te-am uitat. Ţi-am spus că te iubesc…
Mă trădează glasul, m-a trădat cuvântul.
Din lacrimile nopţii am să zidesc
Hotar de sărutări, ca să-ţi păzească gândul
Şi ochii mei privesc spre ochii tăi,
Lumina frumuseţii tale m-a cuprins
De-a pururea şi arde în văpăi,
Iubire fără margini mi-ai deschis…
CHEMĂRI TÂRZII
Mă dor ale tale lacrimi de rouă…
Sunt ca o cenuşă la mine pe suflet;
Hai, vino, afară e rece si plouă,
Hai, împreună să ne-ascundem de tunet
Toamna ne scaldă în fulgi de secunde.
Noi înotăm în paharul de gânduri;
Să trecem hotarul de stele, pe unde
Frunzele ruginesc în palide rânduri..
Mă dor ale tale lacrimi de rouă
Ca o lumină coborâtă în adâncuri.
Priveşte, iubito, afară e rece şi plouă
Cocorii poartă iubirea noastră pe vânturi….
ÎN TOAMNĂ
Iubito, toamna îţi plânge în păr
Cu fluturi din stejarul desfrunzit.
Ochii tăi primesc clorofila în dar,
Buzele, sărutul anotimpului sosoit.
Vălul de brumă te-a găsit în prag
Privind naiv cocorii cum se pierd în zare,
În spaţiul imaculat surprinzător – mai e
O viaţă pân` la cea dintâi ninsoare.
Şi-o rază-ţi scaldă fruntea deodată
Nemărginindu-ţi liniştea ascunsă
Din asfinţit suind spre rost împinsă
Lumini jilave înspre tine cată
Dintr-un sărut purtat o clipă
De fire-aflată toată în risipă…
REVERIE
Suspină soarele în amurg
Geana serii picură lumină,
Clipele târzii ce mă alină,
Din pulberile vremi curg…
Toamna încisă-n grele depărtări
Colorează în negru tragic norii .
Dispar la orizont răniţi cocorii
Pe bolta unor tainice chemări.
De la geam priveşti până târziu
Lacrimile toamnei cum mângâie zarea.
Pe-o harfă de lumină murmură chemarea
Unui destin clădit pe-un soclu pustiu…
ŢIE, AZI…
Enigmatic ca o boare
Peste flori se aşterne bruma
Ca un şopot de izvoare
Ţie, azi, îţi cântă luna.
Oglindindu-se în iazuri
Ochii ţi-i sărută zorii.
Rătăciţi pe vii talazuri
Ţie, azi, îţi cântă norii.
Şi eu, astăzi vin la tine
Pe o aripă de Înger,
Să-ţi aduc răsad de stele
Şi să-ţi spun că nu mai sânger…
TU, EU…
Tu, ai venit ca să mă duci acolo, pe creste.
Şi să mă smulgi din gândul închis în tină.
Eu, împleteam din zori şi rouă o poveste
Despre un poet născut pustiu, fără-de-vină.
Eu, rătăceam în lacrimă, tălmăcind cuvinte
Învăţam să-ţi dăruiesc din suflet curcubeu.
Tu, mă priveai cu inima prin ochii de petale
Înălţând o efemeră rugă către Dumnezeu…
Tu, ai venit să-mi aduci mai aproape lumina.
Acolo, pe creste, îmi arătai din priviri infinitul;
În mine creştea curată – sub aripa visului vina,
Durerea ce îşi aşteptă în tăcere sfârşitul…
DORINŢĂ
Aş vrea să mă pierd în visare,
În privirea blândă de atunci.
În tăcerea nopţilor lungi
Aş vrea să mă pierd în visare.
Din nou să mă nasc din apus
Aş vrea, odată cu tine…
Cu lacrima toamnei în mine
Din nou să mă nasc din apus.
Aş vrea să mă pierd în iubire
În inima ta să mă îngroape…
Sa-mi fii Înger, aproape,
Aş vrea să mă pierd în iubire…
NU VOI ŞTI NICIODATĂ
Începuse să plouă.
Ploua…
Plângeam
după chipul tău
care era întors spre
mine
la fel cum nu ştiam
când se va opri ploaia.
Sau poate ceea ce am
făcut e o ironică farsă
a genunilor?
CALE
Lumina era fără hotar,
de la tine,
până la mine,
raze cu nemiluita erau…
Şi m-am ascuns în lumina
aceea,
m-am ascuns după o
flacără tăcută
de parcă Dumnezeu s-ar
fi apropiat de mine…
PLOUĂ,IUBITO
Toamna înfiripă toate
iubirile
Şi tristeţea e o
glumă cu clovni.
Plouă, iubito
iar spaima cocorilor e
al cincilea anotimp.
Nu mai suntem decât
noi doi aici,
în rest linişte
ca-ntr-o petală de crin…
____________________
Pictura de Viorel Lazarescu
____________________
______________________