■ TĂNASE MIHAIL

CÂNTEC TÂRZIU

 

Şoaptele tale ieri m-au chemat

În parcul ucis, încet de amurg…

Să culegem lumina cernută curat

La răspântii de drumuri şi burg.

 

Am venit cu dorul, cu iarba, cu vântul

Şi-ţi aştern peste pleoape vis dulce…

Stelele picurau în inimi cuvântul

Cântec târziu pornea să te culce.

 

Am vrut să m-ascund departe, în mine,

Dar şoaptele tale ieri m-au chemat,

Să culegem iubirea cernută curat

Peste burgul căzut în negre ruine…

 

SĂRUT FUGAR

Voi aştepta ca ieri, şi-n astă seară,

Când umbrele roiesc sub felinar,

Voi căuta în ochi pustiu de ceară

Să regăsesc sărutul tău fugar.

 

Voi aştepta ca ieri, ca altădată,

Când toamna în ploaie putrezind,

Ne îmbrăţişa cu rătăcirea toată

Închipuindu-ne cu Îngerii murind.

 

Aş aştepta sau, aş porni spre tine

De n-aş fi-ngenunchiat de acest pustiu.

Iubito, în suflet am cenuşă,  port ruine

Şi-un strop de dragoste şi e târziu.

 

 

ASCUNDE-MĂ

Ascunde-mă în ochi de lumină,

În ochi de amurg, nepătruns;

În pântec de toamnă divină,

În lacrimă – ţine-mă ascuns!

 

Iubeşte-mă, cât razele amiezii

Nu se sting după clipe pustii;

Iubito, ascunde-mă în şoaptă,

Cât zilele nu sunt târzii.

 

Iubeşte-mă, cât furtuna de frunze

Nu-mi pavează cărarea cu scrum;

Ascunde sărutul acesta pe buze,

Ascunde-mă în gândul de fum…

 

 

 

EPILOG DE TOAMNĂ

 

Doar tu. Doar eu. Doar noi,

Rătăceam în vârtejul toamnei de fum;

Vântul îmbrăca culorile în brun –,

Clipele suspinau sub galbene ploi.

 

Doar tu. Doar eu. Doar noi –

Aprindeam făclia veşniciei în noapte;

Doar tu desluşeai ale tăcerii dulci şoapte,

Doar tu. Doar eu. Doar noi.

 

Cunună de stele cădea pe-amândoi -,

Epilog născut odată cu zorii…

Sub acelaşi sărut al candorii,

Doar tu. Doar eu. Doar noi…

 

 

MAI SPER…

 

Suspină noaptea. Îngerii, în cer,

Prin sita toamnei picură visare;

Când luna merge tainic la culcare,

Învăluit în fumul de ţigară eu mai sper.

 

Se varsă călimara – rău mă doare

Epistola în care-mi spui că nu mai vii;

Pe coală rătăcesc cuvinte amare,

Promisiuni deşarte şi pustii…

 

Suspină noaptea. Îngerii în cer

Prin sita toamnei picură a rugă;

Învăluit în fumul de ţigară eu mai sper,

La chipul tău – din inima mea stăngă…

 

 

 

 

AUTUMNALĂ

 

Ai fost mereu lumina mea din cer,

Tu mi-ai sădit în suflet culorile blânde

Când toamna se lăsa ca un mister

Plăngeau în noi plecările flămânde.

 

Nu te-am uitat. Ţi-am spus că te iubesc…

Mă trădează glasul, m-a trădat cuvântul.

Din lacrimile nopţii am să zidesc

Hotar de sărutări, ca să-ţi păzească gândul

 

Şi ochii mei privesc spre ochii tăi,

Lumina frumuseţii tale m-a cuprins

De-a pururea şi arde în văpăi,

Iubire fără margini mi-ai deschis…

 

 

CHEMĂRI TÂRZII

 

Mă dor ale tale lacrimi de rouă…

Sunt ca o cenuşă la mine pe suflet;

Hai, vino, afară e rece si plouă,

Hai, împreună să ne-ascundem de tunet

 

Toamna ne scaldă în fulgi de secunde.

Noi înotăm în paharul de gânduri;

Să trecem hotarul de stele, pe unde

Frunzele ruginesc în palide rânduri..

 

Mă dor ale tale lacrimi de rouă

Ca o lumină coborâtă în adâncuri.

Priveşte, iubito, afară e rece şi plouă

Cocorii poartă iubirea noastră pe vânturi….

 

 

ÎN  TOAMNĂ

 

Iubito, toamna îţi plânge în păr

Cu fluturi din stejarul desfrunzit.

Ochii tăi primesc clorofila în dar,

Buzele, sărutul anotimpului sosoit.

 

Vălul de brumă te-a găsit în prag

Privind naiv cocorii cum se pierd în zare,

În spaţiul imaculat surprinzător – mai e

O viaţă pân` la cea dintâi ninsoare.

 

Şi-o rază-ţi scaldă fruntea deodată

Nemărginindu-ţi liniştea ascunsă

Din asfinţit suind spre rost împinsă

Lumini jilave înspre tine cată

Dintr-un sărut purtat o clipă

De fire-aflată toată în risipă…

 

 

 

REVERIE

 

Suspină soarele în amurg

Geana serii picură lumină,

Clipele târzii ce mă alină,

Din pulberile vremi curg…

 

Toamna încisă-n grele depărtări

Colorează în negru tragic norii .

Dispar la orizont răniţi cocorii

Pe bolta unor tainice chemări.

 

De la geam priveşti până târziu

Lacrimile toamnei cum mângâie zarea.

Pe-o harfă de lumină murmură chemarea

Unui destin clădit pe-un soclu pustiu…

 

 

ŢIE, AZI…

 

Enigmatic ca o boare

Peste flori se aşterne bruma

Ca un şopot de izvoare

Ţie, azi, îţi cântă luna.

 

Oglindindu-se în iazuri

Ochii ţi-i sărută zorii.

Rătăciţi pe vii talazuri

Ţie, azi, îţi cântă norii.

 

Şi eu, astăzi vin la tine

Pe o aripă de Înger,

Să-ţi aduc răsad de stele

Şi să-ţi spun că nu mai sânger…

 

 

TU, EU…

 

Tu, ai venit ca să mă duci acolo, pe creste.

Şi să mă smulgi din gândul închis în tină.

Eu, împleteam din zori şi rouă o poveste

Despre un poet născut pustiu, fără-de-vină.

 

Eu, rătăceam în lacrimă, tălmăcind cuvinte

Învăţam să-ţi dăruiesc din suflet curcubeu.

Tu, mă priveai cu inima prin ochii de petale

Înălţând o efemeră rugă către Dumnezeu…

 

Tu, ai  venit să-mi aduci mai aproape lumina.

Acolo, pe creste, îmi arătai din priviri infinitul;

În mine creştea curată – sub aripa visului vina,

Durerea ce îşi aşteptă în tăcere sfârşitul…

 

  

DORINŢĂ

 

Aş vrea să mă pierd în visare,

În privirea blândă de atunci.

În tăcerea nopţilor lungi

Aş vrea să mă pierd în visare.

 

Din nou să mă nasc din apus

Aş vrea, odată cu tine…

Cu lacrima toamnei  în mine

Din nou să mă nasc din apus.

 

Aş vrea să mă pierd în iubire

În inima ta să mă îngroape…

Sa-mi fii Înger, aproape,

Aş vrea să mă pierd în iubire…

 

 

NU VOI ŞTI NICIODATĂ

 

Începuse să plouă.

Ploua…

 

Plângeam

după chipul tău

care era întors spre

mine

la fel cum nu ştiam

când se va opri ploaia.

 

Sau poate ceea ce am

făcut e o ironică farsă

a genunilor?

 

 

CALE

 

Lumina era fără hotar,

de la tine,

până la mine,

raze cu nemiluita erau…

Şi m-am ascuns în lumina

aceea,

m-am ascuns după o

flacără tăcută

de parcă Dumnezeu s-ar

fi apropiat de mine…

 

 

PLOUĂ,IUBITO

 

Toamna înfiripă toate

iubirile

Şi tristeţea e o

glumă cu clovni.

Plouă, iubito

iar spaima cocorilor e

al cincilea anotimp.

Nu mai suntem decât

noi doi aici,

în rest linişte

ca-ntr-o petală de crin…