NOUL ORFEU * antologie de poezie română de azi

■ VICTORIŢA DUŢU

Volumul 9

LUMINA DE PE UMĂRUL STÃNG

*

1

Doamne,

sunt singură pe lume

şi în locul cel mai înalt şi mai ascuns

Tu eşti prezent

în această zbatere

a sufletului însingurat.

eu zbor către lumea

Ta necunoscută

*

2

sunt în mare

în zbor

şi lumina curge în mugur

din soare către umărul meu

ce poartă lumina din cer

îngerul păzeşte zborul meu

până dincolo de orizontul privirii

*

3

Tu ai coborat în

spirala timpului

şi ai cuprins chipul de copil

ce priveşte mirat către Tine

în călătoria Ta în timp către noi

Tu ai mântuit lumea

prin  jertfa supremă

ce devine axă pentru noi

rătăcitori în timpul

ce este  numai al Tău

noi nu mai avem timp

decât cel al devenirii

către Tine.

*

4

păşesc pe un pod

cât de misterioasă este

această trecere

parcă aş vrea să zbor

până dincolo de zările care

nu mă mai sperie

câtă putere să zbor

în infinitul ce mă cuprinde.

*

5

copilul trăieşte în cer

şi cântă

stă în genunchi

odihnindu-se pe un nor

îngerul se apleacă voios

către bucuria copilului

devenită nor

cântec, cuvânt

zâmbet

copilul pluteşte

în gândul lui

către Tine

*

6

s-a întâmplat o minune atunci

se întâmplă minunea mereu

trei copii Te caută

în zborul lor

către naşterea Ta

ce devine lumină

călăuzitoare spre Tine.

*

7

lumea e un vârtej

şi din acest haos

numai Tu cu naşterea Ta

cu durerea din Tine

eşti axă, eşti sens,

eşti început şi sfârşit

ce mă îndepărtează pe mine

să fiu înghiţită de vortex.

*

8

pământul e o sferă

ce pluteşte către plus infinit

e grădina creată

de Tine

ca eu să zbor

către lumina făcută

drumul dintre mine şi Tine

pentru că Tu ai creat

nemărginirea

Tu ai creat sensul zborului meu

în lumina albastrului

dincolo de universuri paralele

*

9

omul stă în genunchi

pe marea vieţii

Tu eşti cerul, Tu eşti

lumina şi ne chemi

să călătorim

către un alt cer

scara aceea către cerul Tău

este drumul dintre noi doi

este drumul pe  care

Tu ai păşit

ca eu să pot zbura

către Tine

cu o întreagă lume

prin infinitul creaţiei Tale

ce este locaşul vieţii mele

*

10

eu trăiesc acum şi aici

în infinit

în nemărginirea creată de Tine

Tu eşti scara,

Tu eşti sensul,

Tu eşti drumul,

spre înainte

eu nu mă opresc

şi e aşa de simplu

să nu privesc înapoi

în mersul meu

spre tot mai înalt

nu văd decât

treptele scării

ce e aşezată între mine şi Tine

Tu care eşti dincolo de univers

şi eu locuiesc

în infinitul creat de Tine

*

11

doar o lumină atinge pământul

îngerii cântă şi oamenii se tem

şi se apropie atât de tăcuţi

de minunea lumii

încât noaptea devine zi

la naşterea Ta

în infinitul atât de mic

să te cuprindă

*

12

marea e minunată

mai rece

care nu arde

şi eu pot păşi

peste razele ei

fără să mă topesc

fără să dispar

pentru că infinitul Tău

e drumul către

lumina de dincolo de cosmos

şi eu cu Tine prezent în creaţia Ta

pot zbura până dincolo de tot

ce este omenesc

să mă cuprindă

lumina ce a pătruns

de dincolo de univers

e ca un soare

face întunericul

să lucească în muguri de foc

şi gândul mult mai puternic

să nu se mai  teamă

de această minune de pretutindeni

*

13

parcă aş vrea să dorm

şi cu ochii mereu închişi

să nu mai văd nimic

din tot ce este în afară

să fiu aşa, mereu

şi lumea ce mă strânge

cu marginile ei

să dispară

eu să fiu doar cerul din mine

ce-mi primeşte zborul fără teamă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

1

linişte

prea multã liniste

zgomotul pãtrunde

cu putere

dar nu poate

cuprinde liniştea

*

2

îmi este fricã

fricã de zgomot

fricã de liniştea

ce nu se lasã

cuprinsã de

zgomot

zgomotul acesta

atât de violent

îmi ia puterea

de a privi

de a atinge

liniştea ca o

prezenţã

dincolo

de gestul meu

de a cuprinde

mãnunchiul de cuvinte

ucise de zgomot

*

3

cineva priveşte

de departe

eu nu-l pot vedea

dar închipuirea

creşte atât de tare

încât privirea

alungatã de

teama unui gând

nerostit

aşteaptã sã fie ucisã

îmi este teamã

de liniştea

ce e ucisã de zgomotul

ce se preschimbã

in liniştea

unui blestem

cineva de parcã

s-ar transforma

într-un om

dintr-un om

din mai mulţi

oameni dintr-o datã

şi cu mâna ridicatã

în zare

ar face semne

nevãzute

în rãsãritul soarelui

ochii mei în privire

se înfricoşeazã

la umbrele uriaşe

fãcute de mâna lui

cãtre soare

eu mãresc totul

la altã scarã

pânã mã prãbuşesc

în propia mea

minte

ştiu cã nu trebuie

sã-mi ucid

închipuirea

dar numai ea

este prezentã

în realitatea ce o

trãiesc fãrã sã o

pot atinge cu mâna

*

4

e oare rãu

sã privesc

sã ating cu mâna

gândul celuilalt

care fuge

care se ascunde

înficoşat

de pama altui gând

ce nu a lovit încã

ochii luiu scapãrã

scântei devenite

doar pãrere de zâmbet

dar durerea

tâşnitã pe umbra

peretelui ce o

cuprinde

treemurã de spaimã

în disperarea lumii

o undã de şoc

farce ca totul

sã se inverseze

şi în loc sã

privesc înainte

privesc înapoi

pãşesc în felul acesta

pe un drum

ce se lãrgeşte la

infinit.

*

5

zarvã tãcere,

linişte,atât

nimicul cuprinde

ca într-o hainã

golul de dinaintea

unei cãderi

dupã cãdere

este mai mult

decât golul

în nimicul

celui strivit

apare gândul

cuprins într-o umbrã

ce se pune

între soarele rãsãrit

şi noaptea ce

vrea sã apunã

şi sã rãsarã

la plus infinit.

*

6

golul acesta

cuprinde

doar obiectul

ce nu mai este

obiectul acesta

şi-a pierdut forma

se striveşte acum

pe el însuşi

în douã goluri

ce se intersecteazã

obiectul acesta

s-a cuprins

pe el însuşi

se vede pe sine

pentru cã

forma nimicului sãu

şi-a pierdut

calitatea vieţii

nu pot sã spun

nici cã el curge

nici cã el stã

obiectul acesta

ce nu mai este

era cânva un ochi

prin care gândul

putea sã vadã

strãfulgerarea

unei idei

într-o oglindã

el se vedea pe

el însuşi

în aceastã

strãfulgerare

şi nu-I mai era fricã

da, da, nu-I mai era fricã

pentru cã

obiectul acesta

a devenit un gand

ce nu mai fãcea

nici o umbrã

a devenit o bijuterie

dintr-o altã coroanã

diamant ce

nu mai poate fi cãlcat

în noroaiele drumurilor

ştiţi cã existã acest obiect

devenit gând

ce nu mai pote fi distrus

de nimeni

gata , nu-mi mai este fricã.

*

7

oboseala închide o

fereastrã

închide douã ferestre

închide mai multe

ferestre

apoi ferestrele

mã închid pe mine

în oboseala gândului

din fereastrã apoi

sticla se topeşte

într-o razã

venitã de nicãieri

raza lumineazã

într-un alt întuneric

ce nu poate cuprinde

oboseala

eu merg pânã departe

fac un pas

oboseala îmi închide ochii

pleoapele, eu vãd

prin fereastra ce a devenit

o lume subţire

infinitã

vãd şi mã strecor

prin aceastã lume

prin care eu

am vedenit un punct.

*

8

lumea pluteşte

eu sunt punctul

din lunie

merg printr-o fereastrã

atât de deschisã

încât pãmântul

ca o sferã inofensivã

poate trece prin ea

linia mea e un drum

un drum pe care

eu nu-l pot desena

nu-l pot descrie

dar ştiu cã frica

şi oboseala

si îmbrãţişeazã

dându-şi mâna

prin aceastã fereastrã

prin care

numele meu

pãtrunde nestingherit

aici cuvântul poate fi

doar un nume

care pluteşte sub forma

unui sunet

aruncat din infinitul

din lãuntru

în infinitul din afarã

gândul oboseşte

sã priveascã

dincolo de numele lui

liniile frânte

devin în felul acesta

universuri

asemeni unor

foi de hârtie

aşezate într-o carte

pe-un raft

iau cartea

şi fãrã sã o deschid

o transform într-un gând

plutitor pe o linie

paralelã cu lumea

unde eu sunt

doar un nume

ce dorm.

*

9

cunosc lumea

privesc

o privesc de la distanţã

nu ştiu cum

sã pãşesc

nu ştiu

cum sã merg

îmi este fricã

de pasul meu

îmi este fricã

de pasul meu

care ar putea distruge

frumuseţea

ce nu o poate

înţelege

*

10

frumuseţea aceasta

se ascunde mereu

nu ştiu pe unde

sã merg

pentru cã

toatã frumuseţea

lumii sã o

pot cunoşte

dar pot înţelege

atunci când rãmân

deosebit de singurã

în faţa

unei frumuseţi

ce mi se ascunde.

*

11

DRUM

e un drum nesfârşit

care se lãrgeşte

eu merg pe el

cu privirile aţintite

la cei de lângã mine

şi în felul acesta

mã tem

aud doar voci

ce mã sperie

unele mã ademenesc

spun cuvinte

întortochiate

pe care eu nu le înţeleg

dar merg pe acest drum

şi eu dorm în mers

fãrã sã îmi pese

de tot ceea ce eu vãd

de tot ceea ce

se întâmplã cu mine.

*

12

aici e doar întâmplarea

nu vã fie teamã

gândurile mele

sunt aici

priviţi-le

eu le culeg

ca pe nişte pere coapte

dar în interior sunt

amare şi verzi

da, arãt mâna

palmã mi-o arãt

dar nu se întâmplã

mare lucru

pentru cã în

aceastã cãlãtorie

doar gândul neputincios

se mai frãmântã

sã poatã scãpa

de ceva neştiut

atunci , totul

dintr-o datã

devine pentru mine

de neinţeles

*

13

sunt aproape

sunt cât se poate de

aproape

de o imagine

privesc în gol

şi cred cã eu pot

sã pãşesc

eu fac paşi

dar totul se întâmplã

doar în inchipuire

eu in realitate stau

lipitã cu fruntea

de o imagine

ce-mi devine obsesie

“am în faţa mea

doar un drum

ce se lãrgeşte

la infinit”

am fãcut o distincţie

între mine si

un drum din închipuire

o mânã din afara mea

m-a luat de mâna stângã

nu m-am speriat

pentru cã nu am putut

sã o vãd!

*

14

pe malul din urmã

privesc, privesc

marea de cuvinte

ţipã în valuri

în jurul capului meu

cu doi ochi închişi

ce vor sã vadã

mânã ce m-a atins

şi m-a împins

m-a tras

de mâna stângã

un punct de departe

din inchipuire

a fãcut un ocol

şi mi-ã adus copacul în palmã

eu sunt cu el

cu cel care mã împinge de la

spate sã merg

pe drumul ce n-l pot vedea

decât prin

atingerea braţelor.

*

15

eu am ochii închişi

dar cu ochii deschişi

pentru o lume

ce o pot vedea

caut cu mâna

un semn

de departe

şi simt o altã

mânã ce mã atinge

atunci mai fac

încã un pas

de una singurã

mâna aceea a încetat sã mã împingã , sã mã tragã

aştept

nu se întâmplã nimic

atunci am din nou

gânduri , imagini

gânduri inutile

imagini pot vedea

ochii mei cât se poate

de multe, de inutile

de neimportante

atunci merg mai departe.

nu pot sã dorm

merg cât se poate

de departe

şiîntind braţele

caut, caut cionirea

de mãna caldã

ca sã fiu în siguranţã

ce pot sã pãşesc

cã pot sã vãd

deschid ochii

chiar dacã nu vãd

decât imagini iluzorii

eu vãd într-un fel

dar paşii gândului

merg pe un alt drum

şi ei trebuie sã atingã

un alt pas

şi numai dupã aceea

urmãtorul pas

şi numai dupã aceea

urmãtorul pas

îmi este permis

am atins astãzi

mâna constantã

a unui gând

ce face ca drumul

pe care merg

sã se lãrgeascã la infinit.

*

16

drumul pe care merg

e un drum inutil

sua poate

cã e drumul

pe care merg

chiar acum

fãrã sã-mi pese

de ceea ce vãd

e ca şi cum

eu aş vedea

imagini cât mai frumoase

dar picioarele mele sunt

un îngheţ

al normalului

care mã scufundã

într-un vârtej al morţii

caut prin iluzoriu

mâna ce mã atinge

ca sã fac

pasul corect

*

17

caut

prin iluzoriu

mâna

ce mã atinge

ca sã fac

pasul

corect

*

18

sunt la intersectie de drumuri

eu ma uit

unde sa o iau

pe ce drum sa apuc mai intai

dar eu vreau sa merg

pe fiecare dintreele

deruta e mare

dar eu vreau toate drumurile dintr-o data sa fie ale mele

dar traiesc intr-o inselare

pentru ca totul este posibil

doar in inchipuirea mea.

>

19

rascrucea de drumuri

nu este decat in inchipuirea mea

si nimic mai mult

pentru ca altfel

nu se poate

dar prea usor

apas pe aripa vantuluio

ca sa pot zbura

intr-o lume iluzorie

care nu ma duce

decat la un inteles

ce ma face sa cuprind in mana

cele patru drumuri

pe care nu pot merge

dintr-o data

oare nu asta este

inselarea mea

marea mea inselare.

20

priviti

eu merg si-mi masor gandurile

cu un cuvant inventat de mine

pentru ca nu pot trai

ceea ce –mi inchipui ca ar fi

priviti

ochii mei sunt asa de deaprte

de ceva esential

dincolo de tot ceea ce eu am crezut

ca as putea cunoaste.

Anunțuri
TrackBack URI

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.